Tradiții culinare românești

Traditii culinare roamanesti

Bucătăria românească poate fi definită ca un tot unitar dar din punct de vedere al structurii mâncărurilor, al tehnologiei de realizare, al asocierii materiilor prime sau produselor finite, acestea diferă, ceea ce conduce la particularităţi regionale. Fiecare regiune are un specific aparte care s-a menţinut, s-a completat şi s-a îmbogăţit din punct de vedere sortimental şi calitativ.

CARACTERISTICELE BUCĂTĂRIEI ROMÂNEŞTI

Pe parcursul istoriei, bucătăria românească parcurge etapele dezvoltării societăţii, ea este influenţată de factori economico-sociali, de climă, de relief, de faună şi floră, de gradul de civilizaţie dar şi de gusturile şi preferinţele românilor.

Bucătăria românească ca de altfel bucătăria întregii lumi, are ca punct de plecare focul dar şi fermentaţia. Apariţia focului revoluţionează hrana omului, prin acţiunea focului alimentele suferă transformări, prin frigere şi fierbiere acestea devin gustoase dar şi aromate. Prin fermentaţie alimentele îşi transformă gustul dar şi textura, acţiunea fermenţilor conduce la apariţia de noi produse ca de exemplu derivate din lapte sau din struguri.

Bucătăria românească a reuşit să păstreze tradiţiile milenare ale poporului nostru, dar a fost influienţată şi şi-a îmbunătăţit sortimentele de mâncăruri cu reţetele altor popoare. Influenţa Europeană se regăseşte în planul bucătăriei româneşti astfel: Imperiul Austiac influenţează bucătăria din Transilvania şi Banat, Rusia bucătăria din Moldova, Franţa, Bulgaria şi Grecia bucătăria din Muntenia iar Turcia, bucătăria Dobrogeană.

Influenţa gastronomiei franceze a marcat puternic bucătăria românească. Încă de la sfârşitul secolului XIX, în marile restaurante din Bucureşti se pregăteau şi se serveau preparate ca: ficat de gâscă în aspic, consomme imperial, tartine de ficat à la Strassbourg, jambon de Praga, torturi de ciocolată şi frişcă, brânzeturi fine la sfârşitul mesei, cafele şi coniac.

Între cele două războaie mondiale, bucătăria românească cunoaşte o dezvoltare continuă. În marile restaurante se pregăteau mâncăruri tradiţionale româneşti: ciorbă de burtă, tuslama, piftie, scordolea de raci, sărmăluţe cu mămăliguţă, icre, saramură de peşte şi multe alte preparate.

Bucătăria românească a reuşit de-a lungul vremii să-şi păstreze tradiţia, bucătării au ştiut să transmită urmaşilor gustul mâncărilor noastre tradiţionale, aceştia au îmbogăţit şi rafinat mâncărurile dar au păstrat nealterată arta culinară românească.

INFLUENŢE GASTRONOMICE SPECIFICE ZONELOR ŢÃRII

Ardeal

A suferit de-a lungul istoriei influenţa bucătăriei austro-ungare. În Ardeal se foloseşte mult slănina afumată, bine pregătită, care se consumă în timpul anului, chiar şi vara, fie ca atare, fie este folosită la prepararea diferitelor mâncăruri.

Ardelenii sunt cei mai nemţi dintre români: mănâncă mult, cu multe calorii, dar şi muncesc de rup. Sunt învăţaţi cu coasa, cu zilele de arşiţă din vară, dar şi cu vânturile reci şi aspre de iarnă.

Regele carnaturilor ardelene este porcul. El dă jambonul afumat, slănină în saramură sau afumată, jumările reci sau fierbinţi, untura care e prezentă de la ciorbe până la prăjituri, chisătura (slănină afumată tăiată mărunt şi amestecată cu ceapă) care se adaogă în ciorbă, tocătură şi alte mâncăruri, cârnaţi afumaţi sau proaspeţi, sângeretele şi toba (preparate cu sânge de porc), chişca (cu orez sau crupe), precum şi renumitul şniţel de porc care a învins şniţelul vienez de viţel, deşi e un derivat al acestuia.

Rântaşul de untură şi ceapă (i se spune şi îngroşală) se regăseşte, de asemenea, în toate ciorbele – care aici se mai cheamă şi zămuri.

Băuturile Ardealului se numesc pălincă, horincă, vinars sau jinars şi sunt toate rachiuri dublu distilate din prune amestecate cu mere sau pere. Când se bea vin în Transilvania, se bea Riesling de Târnave, Steinlinger sau Jidvei.

Dacă e duminică, ardeleanca sacrifică o găină grasă din care face vestita supă cu tăiţei de casă. Şniţelul de porc cu cartofi pai se face la minut când familia se întoarce de la biserică şi se mănâncă fierbinte tare. Se pun alături murături reci (aduse din beci), ori castraveţi, ori gogoşari. Pentru desert se gătesc mai ales prăjituri cu nucă sau cu cremă, tot după obiceiul nemţesc.

De altfel, bucătăria ardeleanului a fost influenţată temeinic de obiceiurile gastronomice ale saşilor, şvabilor şi ungurilor din Ardeal.

Ciorbele se aromează cu tarhon, supele se fac cu găluşte de griş sau cu tăiţei de casă. Sunt apreciate supele gulaş, papricaşul, ciorbă de salată cu jumări de ou şi costiţă, ciorba de fasole cu tarhon. Tot obicei nemţesc este şi făcutul pâinii din făină de grâu şi cartofi.

Cine n-a tăiat cu brişca (cuţit mic) o felie uriaşă de pâine, acela n-a înţeles ce vrea să spună ardeleanul prin expresia „să câştigi o pâine”.

Hrana celor din Transilvania este concepută pentru a munci bine.

Obiceiuri

Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători religioase ale românilor, reprezentând un prilej de bucurie şi de linişte sufletească, dar şi o zi în care familiile se reunesc, copii se bucură de cadourile Moşului, iar o atmosferă de sărbătoare şi de bunăvoie învăluie căminul fiecăruia.

În Ardeal, entuziasmul cu care localnicii fac pregătirile de sărbători este intens. Încă din ziua Sfântului Nicolae, sărbătorit în 6 decembrie, fetele se adună în grup şi frământă plăcintele pe care le ung cu ou, iar la ora 9 seara, când vin şi băieţii, se încinge o petrecere în spiritul sărbătorilor.

Cu câteva zile înaintea începerii ciclului zilelor „festive”, în mediul rural are loc sacrificarea porcului, în ziua de Ignat, 20 decembrie. După studiul etnografilor, acest act ritualic al sacrificării unui animal marchează trecerea de la timpul profan cotidian la timpul sacru sărbătoresc, delimitează momentul de început al duratei sărbătoreşti, purifică şi solemnizează timpul, creând cadrul spiritual pentru realizarea contactului imaginar cu divinitatea, pentru captarea forţelor benefice supreme.

De sărbători, ardelencele se întrec pe ele în a găti pentru ca bucatele tradiţionale să fie cât mai gustoase şi mai spectaculoase. După perioada postului Crăciunului, dezlegarea la mâncarea de dulce aduce după sine numeroase preparate din carne de porc şi dulciuri de sărbătoare. De pe masa de sărbători nu trebuie să lipsească sub nici o formă sarmalele în foi de viţă sau de varză, tobă, cârnaţii, caltabosul, piftia şi cozonacul. Pe lângă aceste bunătăţi gospodinele au început să adauge pe masă şi salata de boeuf, care a devenit şi ea o reţetă culinară tradiţională.