Tradiții în Zona Rurală a Banatului

1. Banat - generalităţi

1.1. Regiunea istorică Banat

Banatul este o regiune istorică care se întinde pe teritoriul a trei ţări: România, Serbia, sau Banatul Sârbesc format din Voivodina -Districtul Banatul de Nord, Districtul Banatul Central şi Districtul Banatul de Sud- şi Serbia centrală, şi Ungaria unde Banatul cuprinde cotul sud-estic al comitatului Csongrad, situat la sud de Mureş şi la est de Tisa. Graniţele lui naturale sunt constituite din râurile Mureş, în nord, Tisa, în vest, Dunărea, în sud, şi Munţii Banatului, în est.

În perioada dominaţiei Coroanei Maghiare au fost numite „banaturi” toate comitatele de graniţă, conduse de un ban: Banul de Severin, Banul de Belgrad, Banul de Sabăţ. Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat” de Timişoara. Original, numele regiunii Banatului se leagă de (Turnu) Severin, Banatul de Severin şi de succesorii istorici ai acestuia Banatul de Lugoj-Caransebeş, şi Banatul de Timişoara, formaţiuni politice, militare şi administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman. La originea Banatului românesc actual, Banatul de Severin a fost organizat de Regele Andrei al II-lea (1205–1235) încă din 1228, ca o regiune înfiinţată la hotarele Ţaratului româno-bulgar pentru paza graniţei Regatului maghiar şi restabilirea influenţei Bisericii latine în regiune. În această periaodă sunt pomenite, Banatul de Severin, Banatul de Belgrad şi Banatul bulgăresc 1365. Perioada de maximă concentrare a consemnărilor documentare pentru Districtele româneşti bănăţene a fost între mijlocul secolului al XIV - lea şi mijlocul secolului al XV - lea. Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea şi în textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699). Pentru români, regiunea a mai fost cunoscută şi sub denumirea de Temişana. Banatul istoric însuma o suprafaţă de 28 526 km2. Diverse surse indică cifre uşor diferite de aceasta. La împărţirea provinciei, în 1919, României i-a fost atribuită o suprafaţă de 18 966 km² (aproximativ 2/3 din total), Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor 9 276 km², (aproximativ 1/3 din total), iar Ungariei 284 km² (aproximativ 1% din total). Banatul istoric a fost în epoca modernă o provincie istorică multiculturală, în care trăiau în armonie şi bună înţelegere 16 etnii, între care românii, germanii şi sârbii erau cei mai numerosi. În comitatul Caras-Severin românii formau majoritatea covârsitoare a populaţiei, la începutul secolului al XX-lea. În comitatul,Timiş trăiau toate cele 16 etnii, între care cei mai numerosi erau germanii, iar următorii ca număr, românii, sârbii si maghiarii. Comitatul Torontal era populat cu o numeroasă populaţie sârbă, alături de care trăiau, maghiari, români şi alte etnii. Craşovenii sau karasevici sunt un alt grup etnic din Banat, de origine slavă, asezat la poalele Muntilor Semenic. Între Resiţa şi Anina se află principalele aşezări rurale locuite de aceştia: Caraşova (Karasevo), Clocotici (Klokotic), Lupac (Lupak), Nermet (Nermid), Rafnic (Ravnik), Vodnic (Vodnik) şi Iabalcea (Jabalc).

În prezent în România, din punct de vedere administrativ-teritorial, Banatul este împărţit astfel: judeţul Timiş; judeţul Caraş-Severin, fără localităţile Bucova, Cornişoru, Boutarii de jos şi Boutarii de sus şi Preveciori; Judeţul Arad, doar partea de la sud de Mureş; judeţul Mehedinţi, numai Baia Nouă, Dubova, Eibenthal, Orşova şi Svinita; judeţul Hunedoara, numai localităţile Sălciva şi Pojoga. Centrul istoric, cultural şi economic al Banatului este Timişoara. Timişoara este resedinţa şi, totodată, cel mai mare oraş al judeţului Timiş, de asemenea este al patrulea oraş ca populaţie din Romania, după Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Numele localităţii vine de la râul Timiş, numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus.

1.2. Graiul bănăţean

Graiul bănăţean este o ramură principală a adunării de graiuri dacoromâne nordice. Este de asemenea ramura nordică a graiului sârbesc al limbii române, fiind vorbită în regiunea Banat din România şi districtele Banatul de Sud şi Banatul Central din Voivodina (Serbia). De asemenea, graiul ungurean, vorbit de o parte a românilor timoceni, este o variantă a graiului bănăţean. Graiul bănăţean şi româna standard sunt uşor inteligibile, dar există diferenţe de vocabular, mai accentuate în cazul vorbitorilor din Serbia. Deşi par compacte la prima vedere, graiurile bănăţene se împart în câteva microarii, care au particularităţi individualizatoare, pe fondul unor trăsături care le unesc:

1) graiurile de sud-vest, de pe Valea Caraşului şi Almăjului, 2) graiurile din jurul Lugojului, 3) graiurile din nord-estul Banatului, din jurul Radnei şi Lipovei

4) graiurile din jurul Timişoarei, cele mai neunitare şi în care se face simţită influenţa oraşului. Gramatical, româna din Banat are gramatica românei din Ardeal, cu următoarele excepţii: -în Banat, se foloseşte des augumentul, pentru participiul trecut. De exemplu: «M'am zěuitat». -mult mai multe verbe sunt sau pot fi reflexive, chiar şi verbul a fi copulativ. Exemplu: «Mi's frumoasă». - pronunţarea vocalei e ca ie şi implicit pronunţarea muiată a consoanelor - transformarea vocalei e în ă - reducerea diftongului ea la monoftongul a - palatalizarea dentalelor - existenţa fricativelor ć, j - păstrarea lui n arhaic în poziţie intervocalică - păstrarea consoanei africate arhaice dz