Turismul - activitate economico-socială

1.1. de „turism” şi „turist”.

„Turismul este aproprierea simbolică a lumii redusă la o cartă poştală”

(P. Borerdieu)

În zilele noastre turismul a devenit un element la fel de important precum alte activităţi umane, cum ar fi industria sau comerţul. Evocarea turistică prezintă o conotaţie legată de loisir, călătorie sau desfătare şi, pentru majoritatea contemporanilor noştri „a face turism” este sinonim cu vacanţa.

Cu toate că deplasările şi sejurul în afara zonei de reşedinţă pot fi atribuite şi perioadelor istorice mai îndepărtate, turismul ca fenomen de masă este cunoscut abia în perioada secolului XX.

Turismul este o activitate ce a ajuns la dimensiuni planetare. De altfel, pentru multe ţări industriale, el reprezintă un sector economic fundamental şi un element esenţial în dezvoltarea lor.

Toată activitatea turistică se bazează pe fluxul de persoane orientate spre obiective de vocaţie atractivă, operaţii prin intermediul cărora este realizat consumul de produse turistice şi valorificarea elementelor de infrastructură.

„Călătoria şi turismul formează cea mai mare industrie a lumii, care in limitele virtuale şi economice includ: venitul, capitalul investit, numărul de salariaţi şi contribuţia la taxe”.

Turismul se prezintă, aşadar, ca o activitate complexă, cu o multitudine de faţete, cu încărcătură economică semnificativă, poziţionată la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare din economie.

“Este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

1.1.1 REPERE ISTORICE

Obiective:

O1. Evoluţia turismului pe parcursul secolelor.

O2. Turismul contemporan şi particularităţile sale.

Cuvinte cheie : circulaţie, comerţ, pelerinaje, explorare, industrializare, infrastructură, caracter de masă...

O1.

Turismul este o activitate ce îşi are rădăcinile încă din timpurile străvechi. Nu se poate stabili o dată cît de cît certă a desfăşurării şi manifestării turismului ca activitate distinctă, din motivul lipsei informaţiilor istorice. Dar, cu toate acestea, se pare că unele forme incipiente de turism s-au practicat încă din cele mai îndepărtate timpuri. Cu siguranţă aceste forme nu aveau obiective şi scopuri bine definite (cum ar fi în prezent), însă ele contribuiau în mare măsură la apariţia aşa numitei „circulaţii turistice”. Nu putem ignora faptul că omul este o fiinţă raţională, ce tinde mereu spre comunicare, spre noutate, spre ceva mai bun ce ar putea să-i ofere satisfacţie maximă, sau pur şi simplu spre o viaţă ce i-ar permite să trăiască cel puţin decent.

Astfel şi omul preistoric, pe parcursul evoluţiei sale, nu a reuşit să-şi asigure minimul necesar pentru existenţă, de aici şi tentativa de a călători, de a întreţine relaţii cu semenii săi din alte colectivităţi. Cu toate că mijloacele de comunicaţie practic lipseau, totuşi se atestă prezenţa diferitor activităţi, cum ar fi de exemplu – schimburile comerciale, care au condus la lărgirea arealului de contacte, şi care au permis o mai bună cunoaştere a colectivităţii.

Dorinţa de a călători şi de a cunoaşte lucruri noi este cunoscută încă din Antichitate, chiar dacă, aceste dorinţe aveau ca scop principal războiul şi acaparările teritoriale. Odată cu formarea nucleelor de civilizaţie în Asia de Est, Sud, Sud-est şi în bazinul Mediteranean, a apărut şi motivaţia turistică – sursă directă a numeroaselor călătorii – axată îndeosebi spre vechile oraşe, cum ar fi: Roma, Atena, Alexandria, Egipt.

Grecia rămânea centrul lumii antice. Oamenii se deplasau pentru a urmări Jocurile Olimpice, pentru a admira sanctuarul faimosului oracol Apolon, pentru a vizita patria celor mai mari eroi războinici din Sparta. Egiptul era o destinaţie faimoasă, renumită prin cultura sa exotică şi prin legenda faraonilor.

Nici pentru locuitorii Imperiului Roman, turismul nu a fost lipsit de importanţă. Începuturile călătoriilor turistice se manifestă prin vizitele pe care patricienii romani le făceau în staţiunile cu ape termale din Italia, Galia, pentru tratarea maladiilor, deci în scopuri curative.

În perioada Evului Mediu până la Epoca Renaşterii, cele mai importante şi răspândite forme de deplasare erau pelerinajele religioase către locurile sfinte. Indiferent de motivul călătoriei (curiozitate intelectuală sau istorică, venerarea sfinţilor, sau realizarea idealului de purificare), pelerinajele au creat diferite trasee de circulaţie, cum ar fi Mecca, Ierusalimul, Medina, muntele Fuji, etc.

Se intensifică schimburile comerciale. „Drumul mătăsii” reprezenta o reţea de căi comerciale stabilită între Asia şi Europa. Acest traseu poate deveni un subiect interesant pentru cei care doresc să urmărească un fenomen precoce de integrare politică şi culturală, cauzată de comerţul internaţional.

Tot acum se creează primele drumuri europene (Veneţia-Viena-Cracovia) şi primele universităţi (Bolonia, Sorbona, Cambridge, Oxford), apariţia cărora a influenţat dezvoltarea turismului cultural şi educaţional.

Omul dintotdeauna a simţit nevoia de a-şi depăşi orizontul cotidian, de a explora noi teritorii.

Descoperirea Americii (1492), de către un grup de europeni comandat de Cristophor Colomb, reprezintă un moment crucial în istoria modernă şi în general în istoria umanităţii. Ea marchează întâlnirea brutală dintre două lumi ce evoluaseră în mod independent.

În 1519, Fernando Magellan iniţiază turul lumii prin partea de vest, el fiind primul ce traversa oceanul Pacific.

Thomas Cook a fost un om de afaceri britanic şi un pioner al sectorului turistic. În 1841 el organizează prima călătorie de grup şi tot în acest an este creată prima agenţie de voiaj. În 1845 este organizat primul circuit turistic prin Europa, iar în 1869 – prima croazieră pe Nil.

Marile descoperiri continuă până spre începutul sec. XX, când zonele necunoscute au dispărut de pe hartă. La finele acestei etape au fost introduse paşapoartele, circulaţia peroanelor este liberalizată, drept urmare fluxul de persoane ce călătoresc se măreşte.

Perioada revoluţiei industriale se caracterizează prin trecerea de la o societate in preponderenţă agrară la o societate industrială. Inovaţiile joacă un rol primordial în acest proces al schimbărilor.

Se descoperă o nouă tehnologie de funcţionare a transporturilor, bazată pe aburi. Această perioadă favorizează apariţia industriei de loisir. Nu putem vorbi despre turism de masă, fără să menţionăm faptul că el apare doar într-o societate industrializată.

De asemenea s-au modernizat şi diversificat mijloacele de comunicare, capacităţile de cazare şi infrastructură.

În sec. XVII - XVIII numărul călătoriile se măreşte, iar fenomenul turistic capătă o nouă dimensiune. În 1672, în Franţa apare primul ghid turistic. Începe să se diversifice clientela, activităţile şi serviciile. Natura devine un cadru privilegiat pentru odihnă. Zonele muntoase, prin farmecul lor, seduc privirile oamenilor. Se lansează un nou termen „alpinismul”. Cuvântul „turism” apare în Anglia la sf. sec. XVIII şi întrebuinţarea sa se extinde rapid printre înaltele clase sociale.

Crearea căilor ferate în sec. XIX constituie un impuls decisiv în turism. Companiile feroviare tind să-şi creeze o imagine, apelând la publicitate; ele oferă potenţialului călător (client) serviciile necesare: de odihnă, de alimentare, de securitate.