Turismul Montan Românesc

În ţara noastră, amenajarea turistică a zonei montane are deja o experienţa de peste un secol. Numeroase grupări, asociaţii şi societăţi de turism care au funcţionat începând cu sfârşitul secolului al XIX–lea au avut contribuţii remarcabile la echiparea turistică a zonei montane româneşti. De activitatea acestora se leagă propagarea şi dezvoltarea turismului de munte, primele acţiuni concrete de creare a dotărilor turistice (case de adăpost, cabane, refugii, apoi drumuri, şosele. Marcaje pe traseele montane), a posturilor de prim ajutor. Astfel masivele montane cel mai bine dezvoltate şi promovate au fost Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru, Făgăraş, Ceahlău, Parâng şi Cindrel, de acestea din urmă fiind legată apariţia primei staţiuni montane din România, Păltiniş.

Odată cu reorganizarea activităţii de turism din ţara noastră, prin înfiinţarea în 1936 a Oficiului Naţional de Turism şi mai ales după cel de-al doilea război mondial, s-au realizat numeroase investiţii pentru dezvoltarea staţiunilor: Sinaia, Buşteni, Predeal, Păltiniş, Poiana Braşov, Borşa, Semenic, Stâna de Vale, Durău şi altele. De asemenea au fost construite numeroase alte puncte de atracţie turistică în zona montană: cabane, hanuri, popasuri turistice, zone de agrement.

Se poate spune aşadar că, de-a lungul timpului, zestrea turistică a Munţilor Carpaţi şi-a sporit atractivitatea prin echipamentele şi amenajările specifice, menite să atragă cât mai mulţi turişti. Actualul grad de valorificare reflectă preocupările statului şi ale agenţilor economici în domeniul amenajării şi dezvoltării acestei zone turistice, însă sub puternica amprentă a schimbărilor economico – sociale din ultimii ani, care au generat şi multe neajunsuri privind valorificarea turistică a zone montane.

Tendinţele pe care oferta turistică montană le-a cunoscut până în prezent au fost permanent corelate cu cele înregistrate în domeniul cererii turistice, ceea ce a constituit esenţa evoluţiei continue şi în ritmuri înalte a pieţei turismului montan şi în special a turismului pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Situaţia actuală a turismului montan în România va fi analizată prin intermediul ofertei, al cererii, precum şi prin luarea în considerare a problemelor de ordin social şi ecologic.

3.1. RESURSELE TURISMULUI MONTAN ÎN ROMÂNIA

În zona noastră montană , oferta turistică prezintă unele trăsături specifice, conferite atât de particularităţile fizico – geografice ale Carpaţilor, care îi diferenţiază de alte lanţuri montane europene, cât şi de contextul economic şi social în care s-a situat valorificarea lor turistică. Astfel, principala trăsătură a ofertei montane româneşti pare să fie discrepanţa între valoarea şi atractivitatea potenţialului turistic şi gradul actual de valorificare, cu minusuri cantitative şi mai ales calitative.

Configuraţia variată a teritoriului ţării noastre, cadrul natural complex şi armonios structurat fac România să deţină un potenţial turistic deosebit de valoros, ca premisă a dezvoltării unei activităţi turistice eficiente. Zona montană, una dintre cele trei componente definitorii ale structurii peisagistice din ţara noastră (alături de fluviul Dunărea şi de Marea Neagră, cu fâşia de litoral), contribuie într-o foarte mare măsură la această diversitate şi complexitate a potenţialului turistic al României.