Apicultură

LP1

ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ A ALBINELOR

Albinele fac parte din marea clasă a insectelor. Această clasă cuprinde 32 de ordine, printre care şi ordinul Hymenoptera. Insectele din ordinul Hymenoptera se caracterizează printr-un ciclu complet de metamorfoză (ou, larvă, nimfă şi adult), prezenţa aripilor membranoase şi a aparatului bucal adaptat pentru supt sau mestecat.

Dintre hymenoptere, se disting trei suprafamilii:

1) Apoidea (albine)

2) Formicoidea (furnici)

3) Vespoidea (viespi)

Apoidea cuprinde 6 familii, printre care şi familia Apidae, cu genurile Apis, Melipona, Trigona şi Bombus.

Genul Apis cuprinde albinele sociale care trăiesc în colonii permanente şi se multiplică prin roire. Acest gen cuprinde speciile:

- Apis dorsata;

- Apis florea;

- Apis cerana şi

- Apis mellifera (cea mai importantă).

Apis mellifera este cea mai răspândită, cu valoarea economică cea mai ridicată şi care a înregistrat cel mai mare progres biologic. Datorită calităţilor ei productive, este întreţinută în stupi şi exploatată în mod organizat de către apicultori.

COMPONENŢA FAMILIEI DE ALBINE

Albinele trăiesc în familie (colonie) compusă din 30000-50000 indivizi. Familia de albine este formată din matcă, trântori şi albine lucrătoare.

Matca

Este singura femelă aptă de reproducţie, rolul său fiind acela de a depune ouă în faguri, din acestea dezvoltându-se albine lucrătoare, trântori şi mătci. Matca depune până la 3000 de ouă pe zi, în timpul sezonului activ, numărul acestora ajungând la 150 000-200 000 de ouă.

Matca este cea mai logevivă albină, trăind 1-3 ani. Ea se deosebeşte morfologic de albinele lucrătoare prin abdomenul mai lung, ce întrece cu mult lungimea aripilor, fapt ce creează în aparenţă impresia că prezintă aripi mai scurte decât albinele lucrătoare. Lungimea corpului este de 18-25 mm, iar masa corporală de 150-280 mg.

Trântorii

Trântorii sunt masculii familiei, cu rolul de a împerechea matca şi de a asigura perpetuarea speciei. Prezenţa lor pe faguri contribuie şi la realizarea unui regim termic optim necesar creşterii puietului. Trântorii au corpul mai mare decât al lucrătoarelor, de 15-18 mm, cu cap rotunjit şi trompă scurtă. Ei nu culeg nectar, nu participă la organizarea sau apărarea familiei, nu contribuie la producerea de hrană şi nici la polenizare. Sunt indivizi temporari, în număr de câteva sute, ce apar la sfârşitul primăverii şi sunt îndepărtaţi din stup de către albine la sfârşitul verii.

Albinele lucrătoare

Sunt femele ca şi matca, dar cu organe de reproducţie nedezvoltate, ele având rolul de a efectua întreaga gamă de lucrări necesare familiei de albine. Sunt mai mici decât matca şi trântorii, lungimea corpului lor fiind de 12-13 mm. Numărul albinelor lucrătoare variază în funcţie de sezon. La începutul primăverii 10000-20000, în timpul verii 40000-60000, iar toamna 20000-30000.

Longevitatea albinelor lucrătoare este determinată de natura activităţii şi de anotimp, în cursul sezonului activ ele trăiesc aproximativ 30-40 de zile, primăvara şi toamna când intensitatea acestor activităţi este mai redusă, trăiesc 40-60 de zile.

La albina lucrătoare, capul are forma triunghiulară, abdomenul fiind egal în lungime cu aripile.

CUIBUL ALBINELOR

Spaţiul în care trăieşte şi se perpetuează familia de albine este denumit cuib. În stare sălbatică, albinele îşi construiesc cuibul în scorburile copacilor sau în crăpăturile stâncilor, iar sub supravegherea omului, în stupi primitivi sau sistematici.

Cuibul este format dintr-un număr variabil de faguri clădiţi de albinele lucrătoare, din glandele cerifere. La stupi, fagurii sunt prinşi în rame de lemn, putând fi cu uşurinţă scoşi din stup. Fagurii clădiţi au o formă verticală, fiind formaţi din câteva mii de celule hexagonale, situate pe ambele feţe ale peretelui despărţitor. Pereţii celulelor sunt orientaţi oblic, construcţie ce nu permite scurgerea mierii din celule. Fundul celulei este format din trei feţe rombice, care participă la alcătuirea fundurilor altor trei celule de pe partea opusă, conformaţie arhitecturală ce conferă fagurelui o rezistenţă deosebită.

Grosimea fagurelui clădit este de obicei 25 mm, servind albinelor la depozitarea hranei şi a puietului de toate vârstele. În cadrul unei rame, partea de sus este de obicei rezervată depozitării mierii, şi de obicei, este puţin mai groasă. De asemenea, colţurile superioare şi părţile laterale sunt rezervate tot depozitării mierii.

În cursul anului, albinele menţin în cuib o temperatură de 33-35 oC, şi o umiditate relativă de 75-80 %. Pentru păstrarea temperaturii în cuib, albinele astupă toate crăpăturile stupului cu o substanţă cleioasă, recoltată de pe mugurii plantelor, numită propolis.

INVENTARUL NECESAR CREŞTERII ŞI ÎNGRIJIRII FAMILIILOR DE ALBINE

STUPUL

= utilajul apicol cel mai important cu rol de adăpost pentru familia de albine, de depozit al rezervelor de hrană şi recoltă cât şi de container pe timpul transportului.

Stupii se împart în două categorii:

1) Stupii orizontali

2) Stupii verticali

La stupii orizontali extinderea cuibului se execută prin adăugarea sau intercalarea de noi rame alături sau în interiorul cuibului existent (extindere pe orizontală), iar la cei verticali prin adăugarea prin suprapunere, pe linie verticală, de noi corpuri.

La baza construcţiei şi elaborării standardelor pentru stupi stau următoarele elemente:

- capacitatea stupului;

- forma şi dimensiunile ramei;

- dimensiunile spaţiilor de trecere pentru albine;

- distanţa dintre axele fagurilor.

Capacitatea stupului se calculează în funcţie de spaţiul necesar pentru dezvoltarea maximă a familiei de albine din lunile de vară, de spaţiul pentru depozitarea rezervelor de hrană şi de cel necesar pentru depozitarea recoltei de miere din timpul culesurilor de producţie.

Forma şi dimensiunile ramei sunt determinate de cerinţele familiei de albine pentru formarea fagurilor, de utilizarea în condiţii cât mai bune a căldurii din stup în timpul sezonului rece, de economisirea hranei şi de posibilitatea de a creşte o cantitate cât mai mare de puiet.