Reglementări ale Comerțului Internațional

1. REGLEMENTĂRI ALE COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

1.1 Termeni standard de comerţ: INCOTERMS

Creşterea volumului comerţului internaţional, atât cu bunuri cât şi cu servicii de după al doilea război mondial a fost bazată pe mai multe motive: filosofia liberalizării comerţului internaţional promovată de GATT încă din 1948; politicile de liberalizare a comerţului implementate de ţările în curs de dezvoltare; facilităţile fiscale acordate in ţările neindustrializate pentru investiţiile străine; noile tehnologii de producţie, transport şi depozitare; creşterea şi diversificarea cererii pentru consum etc. Dacă această creştere va putea fi susţinută şi în viitor este o chestiune ce stă sub semnul întrebării, mai ales din cauza problemelor ecologice pe care le implică. Pe de altă parte, este totuşi de aşteptat o sporire continuă a volumului producţiei care se va vinde peste hotare, din cauza relaţiilor de interdependenţă economică dintre ţările lumii.

Odată cu sporirea relaţiilor comerciale internaţionale, era de aşteptat o reacţie universală pentru standardizarea contractelor şi a celorlalte documente care se schimbă în cadrul unei vânzări de bunuri, dar şi apariţia unor acorduri generale privind comercializarea bunurilor, protejarea dreptului de proprietate intelectuală, contractele de transport şi de asigurare etc.

Contractele internaţionale de vânzare de bunuri conţin, de obicei, abreviaţii de forma CIF (Cost, Insurance, Freight - Cost, Asigurare, Navlu), C and F (Cost and Freight - Cost şi Navlu), FOB (Free on Board - Liber la Bord) sau FAS (Free Alongside Ship - Liber Alături de Vas). Aceste abreviaţii sunt termeni de comerţ care definesc obligaţiile cumpărătorului şi ale vânzătorului privind locul de livrare a bunului, procurarea scrisorii de trăsură, plata asigurării, procurarea altor documente necesare pentru importarea şi exportarea anumitor bunuri.

Termenii de comerţ, care au derivat din diverse convenţii comerciale, au suferit, în timp, diverse interpretări. De exemplu, contractele CIF au fost adesea înţelese greşit ca fiind contracte de livrare a bunurilor în portul de destinaţie. Pentru eliminarea acestora, organizaţiile internaţionale, cum ar fi Camera Internaţională de Comerţ (International Chamber of Commerce - ICC), au încercat să standardizeze modul în care termenii de comerţ trebuie înţeleşi. Primul set de reguli, denumite INCOTERMS, a fost publicat în 1963. De atunci, periodic, ICC a introdus noi termeni de comerţ şi i-a actualizat pe cei existenţi , pentru a răspunde noilor realităţi ce au apărut în procesul de producţie, de transport sau de depozitare. Ultima versiune a fost publicată în 1990.

1.1.1 INCOTERMS 1990

INCOTERMS 1990 împarte termenii de comerţ în patru grupe: E, F, C şi D în funcţie de nivelul riscului asumat de vânzător. Nivelul minim de risc este grupa E, iar nivelul maxim grupa D. Desigur, creşterea nivelului riscului asumat de vânzător corespunde descreşterii riscului asumat de către cumpărător.

* Grupa E. Această grupă conţine un singur termen - Ex Works (ExW - Franco Uzină). Nivelul riscului asumat de vânzător este cel mai mic, obligaţiile sale contractuale încetând în momentul în care dovedeşte cumpărătorului că bunurile sunt disponibile pentru a fi ridicate.

* Grupa F. Din această grupă fac parte trei termeni de comerţ - Free Carier (FCA - Liber la Cărăuş), Free Alongside Ship (FAS - Liber Alături de Vas) şi Free on Board (FOB - Liber la Bord). FCA este recomandat în cazul în care transportul se efectuează pe căile ferate, pe şosele, aerian sau combinat. FAS şi FOB se utilizează când este implicat transportul pe apă (fie fluvial, fie maritim). În cazul contractelor din grupa F vânzătorul are obligaţia să livreze bunurile cărăuşului (FCA), lângă vas (FAS) sau la bordul vasului (FOB), precum şi obţinerea licenţelor de transport sau a altor autorizaţii oficiale.

* Grupa C. Conţine patru termeni - Cost and Freight (CFR - Cost şi Navlu), Cost Insurance Freight (CIF - Cost Asigurare şi Navlu), Carriage Paid To (CPT - Cărăuşul de Plătit) şi Carriage and Insurance Paid To (CIP - Cărăuşul şi Asigurarea de Plătit). CFR şi CIF sunt pentru transportul maritim sau fluvial, în timp ce CPT şi CIP sunt folosiţi în cazul în care transportul se efectuează pe căile ferate, pe şosele, aerian sau combinat. În cadrul contractelor din grupe C vânzătorul este obligat nu doar să înmâneze bunurile cărăuşului şi să obţină licenţele de export ci şi să obţină contractele de transport (CFR şi CPT) şi de asigurare (CIF şi CIP).

* Grupa D. În această grupă sunt incluşi cinci termeni de comerţ: Delivered at Frontier (DAF - Livrat la Frontieră), Delivered Ex Ship (DES - Livrat Franco Navă), Delivered Ex Quay (DEQ - Livrat Franco Chei), Delivered Duty Unpaid (DDU - Livrat fără Taxe Vamale) şi Delivered Duty Paid (DDP - Livrat cu Taxe Vamale). DAF este utilizat pentru transportul pe căile ferate, pe şosele, aerian sau combinat, DES şi DEQ pentru transportul maritim sau fluvial, iar DDU şi DDP pentru orice formă de transport. Obligaţiile vânzătorului sunt maxime în cadrul contractelor din grupa D, el trebuind să pună la dispoziţia cumpărătorului bunurile la o anumită frontieră (DAF), la bordul vasului (DES), pe chei (DEQ) sau într-un anumit punct de destinaţie din ţara cumpărătorului, fără a avea de plătit taxele vamale (DDU) sau trebuind să plătească taxele vamale (DDP). În cazul DEQ, DDU şi DDP vânzătorul are obligaţia să obţină şi licenţele de import a bunurilor, precum şi celelalte autorizaţii oficiale.