Extras din seminar

1. Ameliorarea - știința despre obținerea soiurilor și hibrizilor noi de plante

1.1 Obiectul de studiu, metodele de cercetare și importanța ameliorării plantelor

Ameliorarea plantelor este o știință biologică aplicativă care elaborează și determină metodele ce se utilizează pentru crearea și înmulțirea soiurilor și hibrizilor noi de plante agricole.

Termenul ameliorare provine din limba latină (ad - la, melior - mai bine) fiind mult mai amplu decât noțiunea selecția (lat. - selecto), având sensul de alegere și îmbunătățire.

Ameliorarea plantelor ca știință, în mare măsură, se bazează pe aceleași principii conform cărora se realizează evoluția speciilor în natură. Deosebirea esențială între ameliorare și evoluția naturală constă în faptul că, în procesul ameliorării, selecția naturală este substituită prin selecția artificială efectuată de către om. În concepția renumitului savant rus N.Vavilov selecția reprezintă ”o evoluție dirijată de voința omului”.

Obiectul ameliorării constituie elaborarea metodelor de creare a soiurilor și hibrizilor noi de plante.

Soiul reprezintă un grup de plante ce aparțin unei specii, creat prin metodele ameliorării, care posedă anumite caracteristici morfologice, fiziologice și biochimice comune, corespunzătoare cerințelor economice, stabile genetic și transmisibile ereditar.

Hibridul reprezintă un grup de indivizi cu caracteristici morfo - fiziologice comune care se exteriorizează la maxim numai în prima generație hibridă, când se manifestă, de regulă, efectul heterozis, ca urmare a încrucișării a două forme parentale, genetic diferite.

Actualmente, noțiunea de soi sau de hibrid se înlocuiește cu termenul cultivar, prin care se înseamnă materialul biologic, uniform și distinct, creat pentru a servi un scop anumit.

Ameliorarea plantelor ca disciplină biologică a contribuit la o înțelegere mai profundă a fenomenelor ce au loc în evoluția materiei vii, la îmbogățirea științelor biologice cu noi fapte teoretice. Caracterul aplicativ al ameliorării plantelor constă în îmbunătățirea continuă a caracterelor și însușirilor valoroase ale plantelor prin crearea de noi cultivare, superioare celor deja existente în cultură, care să poată fi implementate în producție pe areale cât mai extinse.

La baza ameliorării plantelor se află două proprietăți fundamentale ale organismelor vii - ereditatea și variabilitatea - proprietăți care le permit amelioratorilor să creeze un material biologic conform unui model sau a unei imagini proprii.

Ameliorarea plantelor este o știință biologică exactă și concomitent reprezintă o artă care se axează în mare măsură pe competența și intuiția amelioratorului de a utiliza la maxim legitățile geneticii în concordanță cu condițiile mediului concret de cultivare a viitorului soi.

Din metodele care se folosesc, mai frecvent, în ameliorarea plantelor menționăm următoarele: selecția sau alegerea, hibridarea intraspecifică și interspecifică, mutageneza indusă, poliploidia, cultura in vitro a țesuturilor, polenului embrionilor imaturi etc. Începând cu anii 80-90 ai secolului trecut tot mai frecvent se apelează și la metodele de inginerie genetică. La alegerea metodelor de ameliorare se ține cont de biologia speciei, modul de reproducere, polenizare și de caracterele și proprietățile pe care trebuie să le posede noul soi, precum și de condițiile pedoclimaterice din zona în care se preconizează că va fi cultivat.

Importanța ameliorării plantelor reiese din obiectivele ei: obținerea de material inițial nou și crearea în baza acestuia a unor soiuri și hibrizi de plante înalt productive și de calitate superioară, la un preț mai redus.

Cercetările efectuate în domeniul ameliorării plantelor în a doua jumătate a secolului XX s-au finalizat cu obținerea unor cultivare performante care contribuie la creșterea considerabilă a producției agricole. V-om prezenta, doar câteva exemple. Astfel, conform datelor din literatură, soiurile de floarea-soarelui în anii 40 ai secolului trecut conțineau aproximativ 30% de ulei, iar după 30 de ani mai târziu, soiurile și hibrizii cultivați conțin circa 50 - 60 % de ulei. În aceiași ordine de idei, menționăm că recolta medie de boabe în lume la porumb a crescut de la 1,94t anul 1960 până la 5,12t la hectar în anul 2010, iar la grâu, în aceiași perioadă de timp s-a majorat, respectiv, de la 1,09t până la 3,02t la hectar.

Actualmente, când problema agriculturii ecologice se pune din ce în ce mai perseverent, un rol deosebit revine cercetărilor consacrate creării unor cultivare noi, rezistente la acțiunea agenților patogeni. Implementare noilor forme biologice cu rezistențe integrate în zestrea ereditară, poate să contribuie la reducerea consumului unor cantități enorme de pesticide și la obținerea unei producții agricole, ecologic pure, evitând poluarea mediului ambiant.

Se apreciază că odată creat un material biologic, acesta își menține proprietățile, caracterele și însușirile o perioadă de 10-20 ani, timp în care se economisește 30-40% din prețul produsului respectiv.