Adolescența ca vârstă critică

Seminar
7/10 (1 vot)
Domeniu: Alte domenii
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 3167
Mărime: 27.00KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

1. Introducere

Adolescența este una din cele mai importante perioade din viața unui om, poate chiar cea mai importanta, deoarece în aceasta perioadă au loc numeroase schimbări atât la nivel fizic cât si la nivel psihic. Perioada adolescenței se desfășoară între 14 și 20 de ani.

Încă din antichitate adolescența a fost o perioadă de interes astfel că ,, Platon susținea ca dacă în copilărie e nevoie de sport și muzică, în adolescență e nevoie de matematică; iar Aristotel susținea că tinerii sunt la vârsta la care își dezvoltă abilitatea de a alege, își dezvoltă autodeterminare.”(Dobrescu,2016, p. 8)

,,Rousseau( apud Vallieres,2013 ) în secolul XVIII spunea că adolescența este asimilată cu criza pubertății, aceasta apărând mult mai târziu astăzi, astfel încât la sfârșitul secolului XIX, sub influența extinderii perioadei de studii, ce îi menține pe elevi într-un fel de copilărie prelungită, adolescența apare ca o grupă de vârstă de sine stătătoare. Tinerii trebuie să fie liberi de rolurile adulților, astfel încât ei să experimenteze în mod natural lumea.”( Dobrescu, 2016,p. 8-9)

În cartea ,, Geneza și dinamica idealului în adolescență”, autorii caracterizează perioada adolescenței ca fiind ,,vârsta proiectelor , a visurilor, a idealurilor ”(Bazac, Dumitrescu , Mahler, Radulian, 1974, p. 7)

Adolescența este considerată ca fiind o etapă complexă, această etapă marchează drumul individului către maturitate.

Din punct de vedere etimologic cuvântul adolescență provine din limba latină în care cuvântul ,,adolesco-ere” înseamnă a crește, a se maturiza.

Adolescența poate fi considerată o perioada dificila. Această etapă ,, este și o perioadă a ,, doliului”, sau a travaliului de devenire, transfigurate în coincidența a două evenimente majore: ,, moartea” copilului și nașterea ,, adultului” ” .(Golu, 2010, pg. 204) . În această perioadă individul iși construiește identitatea.

Adolescența a fost studiată de mulți autori printre care si Ann Birch care susține ca există ,,două tipuri de opinii cu privire la abordarea adolescenței. În primul rând, opinia tradițională consideră adolescența ca o perioadă de dezvoltare dominată de agitație și revoltă, stres și frământări, acumulare de presiune datorită transformărilor fizice, emoționale, cognitive, sociale. În al doilea rând, opinia sociologică caracterizează perioada adolescenței în același mod, însă pune accent pe cu totul alte cauze, precum nevoia de independență, sensibilitatea față de evaluările celorlalți, confuzia de rol.”( Golu, 2010,pg 204)

1. Cuprins

Adolescența este considerată ca fiind perioada de creștere si de maturizare a individului așadar si perioada de învățare. Această perioadă ,,favorizează, pe de o parte, o dezvoltare cognitivă remarcabilă, iar pe de altă parte, formarea culturii generale.”(Crețu, 2009, pg.271)

Adolescența este marcată de terminarea ciclului gimnazial și începerea ciclului liceal acesta aducând schimbări esențiale în învățare.

În timpul liceului ,,conținuturile de învățare sunt amplificate cantitativ și calitativ.(Crețu, 2009, pg. 271) Adolescentul capătă noi cunoștințe iar volumul acestora este mai mare. ,,Volumul de cunoștințe crește intens, ca și cel de sisteme de operații cu simboluri.”(Verza, 1995, pg. 57)

Cum aminteam și mai sus adolescența poate fi considerată o perioadă dificilă pentru unii. Adolescența este perioada răzvrătirii, a încercărilor, a noului. Adolescentul este caracterizat ca fiind ,, un nonconformist și un luptător activ pentru îndeplinirea dorințelor sale, un original în adaptarea soluțiilor urmărite, în modul de a privi și a se adapta la lumea înconjurătoare.”(Golu, 2010, pg. 207)

În prima parte a adolescenței, comportamentul individului are perioade oscilante, acesta ,,oscilează între copilărie și maturitate, visează și este preocupat de viitor, trăiește intens sentimental, dar este labil în relațiile cu sexul opus, este dornic de a ști și a învăța, dar efortul depus nu este prea prea constant, este nemulțumit de alții, dar față de sine adopta un ușor narcisim.” (Golu, 2010, pg. 207)

Bibliografie

Bazac, Dumitru, Dumitrescu, Ion, Mahler, Fred, Radulian, Virgiliu, Geneza și dinamica idealului în adolescență, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1974

Crețu, Tinca, Psihologia vârstelor, București, Editura Polirom, 2009

Dobrescu, Ada, Ioana, Adolescența azi. Aspecte psihosociale, Cluj, Editura Presa universitară clujeană, 2016

Gaudet, Etienne, Drogurile și adolescența.Răspunsuri la întrebarile părinților , București, Editura .Minerva , 2007

Golu, Florinda, Psihologia dezvoltării umane, București, Editura Universitară, 2010

Mitrofan, I., Ciupercă, C., Introducere în psihosexologie și psihosexologia familiei, București, Edit. Press „Mihaela”, 1998

Sion, Grațiela, Psihologia vârstelor, București, Editura Fundației România de Mâine, 2008

Șchiopu, Ursula, Verza, Emil, Psihologia vârstelor, București, Editura Didactică și pedagogică, 1995

Preview document

Adolescența ca vârstă critică - Pagina 1
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 2
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 3
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 4
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 5
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 6
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 7
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 8
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 9
Adolescența ca vârstă critică - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Adolescenta ca varsta critica.docx

Alții au mai descărcat și

Microeconomie - Grile pentru Examen

1. Definirea pieţei ca spaţiu economic înseamnă că: a) piaţa nu are întotdeauna o determinare geografică; b) piaţa este o confruntare abstractă...

Operații unitare

Aplicaţia 1. O pompă transportă un lichid cu densitatea de 960 kg/m3 dintr-un rezervor cu presiunea atmosferică într-un aparat în care presiunea...

Avantajele realizării modelului digital al terenului în Autocad

1. INTRODUCERE Principalele surse de date pentru un model tridimensional al terenului sunt accesibile prin: ridicări topografice terestre prin...

Recenzie relații internaționale

De ce mint liderii. Adevărul despre minciunile din politica internațională John J. Mearsheimer Sincer să fiu, am ales această carte deoarece m-a...

Legislația calității

Termen Definitie CONSUMATORI Persoana fizica sau grupuri de persoane fizice care nu desfasoara activitati economice OPERATORI ECONOMICI Persoana...

Toleranțe - subiecte orale

EXAMEN la TOLERANTE, Subiectul oral nr. 1 Pentru ansamblul din figura sa se prescrie un ajustaj între rulment si arbore si un ajustaj între...

Impactul amenajărilor hidrotehnice asupra mediului

Impactul produs de amenajările hidrotehnice asupra mediului reprezintă o temă complexă dezbătută atăt pe plan intern căt si internaţional. Primele...

Bazele Informaticii

1. PRELUCRAREA DOCUMENTELOR Telematica este definită ca fiind tehnica transmiterii la mare distanţă şi valorificării informaţiilor care combină...

Te-ar putea interesa și

Comportamentul Autodistructiv la Adolescenti

SECTIUNE TEORETICA INTRODUCERE Sinuciderea este unul din actele de vointa cu urmari nefaste – cel mai impresionant act din intreaga manifestare a...

Profilul de Personalitate și Psihodiagnoză la Adolescenții Depresivi Formă Ușoară sau Severă

ARGUMENT În alegerea temei propuse pentru aceasta lucrare, au fost determinante câteva motive care au constituit un temei al reflecţiei şi...

Modelarea Caracterului Creștin în Adolescență

“A educa înseamna a cultiva curatenia sufleteasca si buna cuviinta a copiilor si tinerilor, a-l creste pe copil moral si în evlavie, a-l creste pe...

Dezvoltarea Proceselor de Reflectare

I. STADIILE DEZVOLTARII PSIHICE, DEFINIRE SI CLASIFICARE Dezvoltarea ontogenetica generala se realizeaza prin crestere si maturizare – doua...

Relatii cu Covarstnicii

Aceste relatii continua sa castige importanta de-a lungul anilor adolescentei,ele devin mai profunde pe masura ce adolescentii achizitioneaza...

Adolescenta - Tranzitia de la Copilarie la Maturitate

Adolescenta constituie obiectul unor preocupari deosebite atat in tara noastra,cat si in strainatate determinate de importanta cunoasterii profunde...

Gerontologie

Gerontologia - ştiinţa despre procesul îmbătrînirii. Noţiuni generale. Factori îmbătrînirii biologici(ereditari) şi de mediul ambiant....

Psihopedagogia adolescenților, tinerilor, adulților - Nivel II

CAPITOLUL I CUNOAȘTEREA ȘI CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A PERSONALITĂȚII La finalul acestui capitol studenții vor putea să: o utilizeze adecvat o...

Ai nevoie de altceva?