Proiectul și Fazele Sale

Seminar
8/10 (2 voturi)
Domeniu: Alte domenii
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2727
Mărime: 36.45KB (arhivat)
Publicat de: Valentin Savin
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

Un PROIECT este o intervenţie orientată spre un obiectiv larg (de exemplu: dezvoltarea economiei unei anumite zone) prin:

-implementarea unui scop (de exemplu, mărirea contribuţiei activităţii turistice la economia acelei zone) ;

-rezultatele obţinute (în acest caz, un număr mărit de turişti care stau peste noapte şi cheltuieli turistice mai mari în zonă);

-dezvoltarea de noi activităţi (investiţii în zonele turistice ale regiunii, cu scopul de a mări atractivitatea);

-implicarea folosirii de resurse monetare şi non-monetare.

Un proiect mai poate fi definit şi ca un ansamblu indivizibil de activităţi, orientat către un scop stabilit, sau ca o serie de activităţi, care urmăresc să rezolve anumite obiective într-o perioadă de timp stabilită şi cu un buget definit.

În sens larg şi metaforic, proiectul mai poate fi definit şi ca "drumul de la idee la practică".

Ciclul proiectului acoperă 6 faze, care sunt corelate în mod direct, după cum se poate vedea în diagrama de mai jos:

Figura 1 : Etapele Ciclului de Proiect

Pentru Beneficiarul Final (BF) etapele 2, 3, 4 şi 5 sunt cele mai importance, deoarece se referă exclusiv la proiect ca atare, de la pregătirea până la realizarea sa.

PROGRAMAREA este prima fază a Ciclului Proiectului (CP), care constă în stabilirea cadrului general de cooperare al UE cu o anumită ţară sau regiune a unei ţări. Programarea conduce la definirea Cadrului Strategic Naţional de Referinţă şi a Programelor Operaţionale. Orice BF din regiunile şi statele eligibile, pentru a fi susţinute de către CE, trebuie să se raporteze la conţinutul acestor documente.

IDENTIFICAREA reprezintă formularea initială a ideilor proiectutui în ceea ce priveşte obiectivele care trebuie atinse, rezultatele care trebuie obţinute şi activităţile care trebuie desfăşurate, cu scopul de a stabili dacă merită să realizezi studiul de fezabilitate (SF) şi alte studii specifice. În această etapă este esenţială analiza durabilităţii proiectutui şi a factorilor de risc care pot cauza eşecul acestuia.

FORMULAREA ŞI AUTOEVALUAREA PROIECTULUI în vederea procesului de selecţie implică stabilirea detaliilor proiectutui pe baza SF. Acesta ia în considerare aspectele economice şi tehnice ale intervenţiei, iar în cazul în care concluziile SF sunt favorabile, cererea de finanţare poate fi elaborată. Auto-evaluarea este o examinare internă desfăşurată de către BF, pentru a evalua calităţile proiectului şi nivelul de compatibititate al acestuia cu Programul Operaţional Regional (POR). Relevanţa problemelor şi fezabilitatea sunt aspecte cheie în această etapă.

FINANŢAREA proiectului implică pregătirea şi asigurarea bugetului proiectului, în corelare cu activităţile eşalonate şi cu principalele faze de implementare ale proiectului. În această etapă de pregătire, se stabilesc şi "parteneriatele" financiare, respectiv contribuţia concretă a fiecărui parte¬ner din consorţiu. Propunerea de finanţare se elaborează sub forma unei CERERI DE FINANŢARE, un formular standardizat diferit pentru fiecare tip de program de finanţare în parte.

IMPLEMENTAREA proiectului implică utilizarea de resurse materiale şi umane pentru îndeplinirea scopului propus prin proiect contribuind astfel la indeplinirea obiectivului general. Activităţile implementate în cadrul proiectului implică, de regulă, încheierea unor contracte pentru realizarea de studii, pentru asistenţă tehnică, achiziţii de bunuri şi lucrări. Evoluţia activităţilor din proiect este urmarită (se monitorizează progresul proiectului) şi, după caz, se propun ajustări impuse de schimbarea condiţiilor initiale. Această etapă implică numeroase achiziţii, contractări şi raportări.

EVALUAREA reprezintă estimarea, cât mai sistematică şi obiectivă cu putinţă, a unui proiect, program sau politică în derulare sau finalizată, în fazele de concepţie şi implementare, precum şi a rezultatelor sale. Scopul evaluării este de a compară coerenţa rezultatelor proiectului cu obiectivele propuse, determinând astfel eficienţa, eficacitatea, impactul şi durabilitatea proiectului. Evaluarea poate fi facută în perioada de implementare a proiectului sau programului ("evaluare intermediară”), la sfârşitul acesteia ("evaluare finală”), sau după perioada de implemen¬tare (“ex-post evaluare"), fie pentru a ajuta la o mai bună direcţionare a proiectului sau progra¬mului, fie pentru a desprinde lecţii utile pentru viitoare proiecte şi programe.

Preview document

Proiectul și Fazele Sale - Pagina 1
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 2
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 3
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 4
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 5
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 6
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 7
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 8
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 9
Proiectul și Fazele Sale - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Proiectul si Fazele Sale.doc

Alții au mai descărcat și

Metode de Prevenire și Stingere Incendii

3.1.Accesul mijloacelor si al personalului pentru interventie in caz de incendiu se asigura in permanenta la toate: a) constructia unitatii cu...

Tehnica Măsurări

Obiectul cursului îl constituie studierea principalelor metode de măsurare electrice şi electronice ale diverselor mărimi electrice şi magnetice....

Inginerie inovațională

Capitolul 1. Concept de innovare. Importanta innovarii 1.1. Inovatii de produs, inovatii de proces, inovatia tehnologica inovatia serviciilor....

Măsurători Directe de Aceeași Precizie

Masuratorile directe de aceeasi precizie, reprezinta un volum important de lucrari, executate pe teren în cadrul activitatilor geodezice,...

Prezentare Power Point Materiale Avansate

1.MATERIALE COMPLEMENTARE Materialele complementare,utilizate in scopul ranforsarii matricei sau pentru inducerea proprietatii de autolubrifiere a...

Biometria

Biometria reprezinta totalitatea metodelor prin care se face identificarea sau autentificarea unei persoane pe baza datelor biometrice: amprente...

Te-ar putea interesa și

Managementul Proiectelor Educaționale

Revoluţionarea educaţiei, înţeleasă ca fundament al realizării progresive a obiectivelor societăţii cunoaşterii, statuează, in acest context,...

Analiza cost-beneficiu în evaluarea proiectelor de dezvoltare locală

Capitolul 1. Introducere “Cu privire la Afacerea care are atât de multă Importanţă pentru tine, deşi tu îmi ceri Sfatul, nu pot, din lipsă de...

Impactul și riscul induse de minerit mediului înconjurător

Capitolul 1: Legislatia privind evaluarea impactului si a riscului de mediu 1.1 Cadrul legislativ pentru evaluarea impactului Contextul...

Managementul susținut și conservarea biologică a Rezervației Naturale Ceahlău

Proiectul "Conservarea diversitatii biologice si reconstructia biologica a Rezervatiei Naturale Ceahlau, România" (in continuare numit Faza I) a...

Managementul Proiectelor

1. CONSIDERAŢII GENERALE Managementul de Proiect a apărut ca un instrument de planificare, coordonare şi control al activităţilor complexe din...

Bugetul Public

Capitolul 1:Bugetul si Acoperirea Lui 1.1.Defintii de baza.Continutul bugetului public 1.1.1.Defintii de baza Temenul de buget vine de la...

Incluziunea socială

I. Date generale Orice grup minoritar care interactioneaza cu un grup majoritar, dominant se deosebeste de acestia mai intai prin calitatea de a...

Ai nevoie de altceva?