Antropologie Creștină

Religie şi cultură

Religia este un fenomen de natură transcendentă, existând sub forme variate de manifestare la toate popoarele, din toate timpurile. Ea reprezintă legătura spirituală dintre om şi divinitate, liber consimţită, cu doctrine pe cât de numeroase pe atât de variate şi constă în trei componente esenţiale: doctrina, morala şi cultul. Doctrina reprezintă ansamblul învăţăturilor de credinţă, morala, normele de urmat de către credincios, statuând ceea ce este permis sau interzis, ce poate şi ce nu poate face adeptul religiei respective în relaţionarea sa cu semenii şi cu divinitatea. Cultul înglobează manifestările religioase, gesturile, actele, ritualurile şi ceremoniile. Este interesantă apariţia în cadrul unor religii a delimitărilor între legea morală şi legea statului respectiv, considerându-se uneori că ceea ce este legal poate fi considerat ca fiind imoral, legal după legile statale, dar imoral din punct de vedere al religiei.

Se poate spune că religia şi cultura îşi fac simţit rolul determinant, direcţional pentru populaţiile locale pe următoarele planuri: individual, social, economic, militar, politic. În planul individual, cultura şi religia contribuie la definirea percepţiei individului despre sine, conturează diversele coduri morale şi generează din partea acestuia atitudinea de resemnare sau speranţă, revoltă sau acceptare a realităţii. A se remarca faptul că indivizii ce compun grupurile sociale şi societăţile în ansamblul lor sunt uniţi de religia pe care o împărtăşesc şi prin intermediul căreia se identifică drept apartenenţi ai aceluiaşi grup sau societăţi. Personalitatea şi comportamentul fiecărui individ sunt determinate de concepţiile religioase, de faptul că îşi creează propriile sale seturi de convingeri în funcţie de religia pe care o are şi o împărtăşeşte cu semenii săi, el putând fi practicant sau nepracticant.

Cu privire la planul social, cultura şi religia exercită un impact deosebit deoarece cu ajutorul lor se defineşte practic comunitatea, sunt dezvoltate codurile de conduită socială, determină procesul de şcolarizare şi legitimizare socială, ierarhizarea şi capacitatea de mobilizare în viaţa comunităţii. Unele religii au extins codurile morale religioase care au devenit componentă fundamentală a sistemului de legi civile sau penale. Un exemplu în acest sens este Sharia - legea islamică, ce prevede pedepse severe pentru cei care încalcă morala şi legea. Astfel, după Uroş Tomin „religia constituie o reflectare fantastică a condiţiilor materiale de viaţă a societăţii.” Pentru unele comunităţi autoritatea liderilor religioşi este considerată ca fiind mai importantă decât cea a reprezentanţilor desemnaţi ai autorităţilor civile. Istoria demonstrează că religia este o formă mai veche a conştiinţei sociale decât ştiinţa, respectiv cunoaşterea ştiinţifică a apărut în condiţiile în care domina religia. Din momentul apariţiei ştiinţei, religia a dus o luptă permanentă împotriva ei căutânr ori s-o înăbuşe în germene ori s-o adapteze la dogmele sale.

În plan economic, cultura şi religia au o importantă contribuţie asupra modului în care este realizată distribuţia variatelor resurse, funcţionarea sistemului fiscal şi a celui bancar, influenţează direcţia investiţiilor, implicit nivelul de bunăstare, impune profesiile dezirabile, dezvoltând vocaţia pentru acestea, direcţionând conformismul politicilor economice interne şi externe.

Funcţiile religiei

În decursul timpurilor, precum şi în zilele noastre, susţinătorii şi propovăduitorii religiei, teologii şi teoreticienii fenomenului religios, au încercat şi încearcă să prezinte religia ca un lucru necesar şi util omului, societăţii. După aceştia, religia este un fel de orientare pentru viaţă, o consolare la greu, o stavilă pentru porniri negative şi, ca atare, afară de religie omul nu poate trăi, nu poate munci, nu poate realiza nimic, este ca o frunză pe apă, ca o corabie mică pe un ocean în furtună. De asemenea slujitorii religiei încearcă să atribuie anumite acţiuni şi funcţii pozitive religiei, în sensul că ea a promovat o anumită cultură, sau că ar contribui, chipurile, la dezvoltarea morală a societăţii, adică ar determina pe unii indivizi credincioşi să nu facă rele (să nu fure, să nu ucidă, să fie respectuoşi etc.)

Religia acţionează ca un element stabilizator al societăţii – asemănător rolului familiei, al statului, al economiei etc. –, deoarece promovează relaţiile între grupurile sau comunităţile care aparţin de ea.