Magie

Magia este un sistem de ritualuri si practici intemeiate pe credinta in puterea magului de a actiona asupra realitatii cu ajutorul unor forte neomenesti, prin mijloace oculte sau paranormale.

Magia semnifica totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor, prin care ar fi invocate anumite forte supranaturale spre a produce miracole. In schimb, vrajitoria simbolizeaza totalitatea mijloacelor care se crede ca pot transforma in mod miraculous realitatea.

Privind etimologia termenului magie, acesta are o semnificatie vasta. Astfel ca, putem considera motivația din spatele actului magic, drept un pas evolutiv-aventuros al ființei umane. Căci încă de la începuturile sale, ființa umană a căutat în actul magic o modalitate de evadare și chiar de control al universului fizic. Insăși etimologia cuvântului „magic” este revelatoare în acest sens, sensul cuvintelor, magie, mag, magician, provin din asirianul maga - „sacerdot”, transformat ulterior în mag, de către persani, de la care termenul a ajuns la romani, fiind preluat din latină în toate limbile europene. Magicianul și magia se referă la arta de a stăpâni și a comanda forțele naturii, asemenea pe cele supranaturale, oculte și, de regulă, pe cele ale răului. Acest aspect ne indică faptul că magia nu este doar o practică străveche, ci și o artă pe care o stăpâneau întotdeauna niște inițiați, la origine șamani, preoți și sacerdoți păgâni.

Se presupune ca, in cosmos cu ajutorul gandirii magice exista forte oculte pe care omul le poate manevra in favoarea sau impotriva lui.

Privind functiile sociale ale magiei, de obicei, magicienii se impotriveau fortei raului. Raspundeau de atacurile demonilor si la efectele ritualurilor vrajitoresti. Acestia provocau daune deosebit de eficiente asupra dusmanilor practicand medicina magica, uneori indienii atingeau pe zei prin cuvintele rugaciunii lor.

In ceea ce privesc cercetarile socioantropologice clasice asupra magiei, diversi autori si-au afirmat parerea. R.H. Codrington in „The Melanesias” cerceteaza reprezentarile magice si constata ca esentialul fenomenului magic il reprezinta mana, aceasta fiind esenta sacrului, o forta impresonala stapanita de om. Mana nu este doar proprietatea magicienilor, fiecare om, prin practici oculte o poate stapani. Br. Malinowski in „Magie, stiinta si religie” considera ca magia nu deriva din simpla observare a naturii si din cunoasterea legilor ei. Alti autori sustin ideea ca magia apare ca urmare a legaturii stabilite intre fenomenele necunoscute si cele cunoscute. Starea emotionala este cea care prilejuieste realizarea unor legaturi si relatii de tip cauza-efect. J. Frazer in „Creanga de aur” afirma ca magia este o parastiinta si o pseudoarta. Are doua legi principale: legea similitudinii, specifica magiei homeopatice si legea contactului, proprie magiei contagioase, din combinarea celor doua rezulta magia simpatetica. J. Maxwell in „Magia” afirma ca migratia popoarelor a produs schimbari majore de mentalitati, preotii deveneau magicieni si vrajitori, ritualurile erau prezentate ca fiind practici specifice liturghiei negre. Maxwell distinge intre actul religios care este o rugaciune si actul magic inteles ca expresia unei vointe. E. Durkheim in „Formele elementare ale vietii religioase” considera magia, spre deosebire de religie, nu are biserica. Nu are comunitatea morala formata din ansamblul credinciosilor. Totusi, Durkheim vedea frontierele dintre cele doua ca fiind nesigure. Evans Pritchard a cercetat comunitatile azande din Africa ajungand la concluzia ca practicile magice sunt socialmente si moralmente neutre. Dinstinge intre sorcery si witchcraft, primul fenomen recuregerea la magie pentru a infaptui faradelegi actionand prin propria vointa avand scopuri condamnabile social, al doilea fenomen aduce in prim plan un personaj tragic, victima unor forte irezistibile, innascute sau dobandite voluntar de timpuriu. Henry Charles Lea in „Sorcery” este un fenomen cultural si spiritual ce se manifesta in Europa in secolele X-XV. Witchcraft este o practica spirituala transformata in mostenire inspirata de diavol. Carlo Ginzburg in „Istorie nocturna. O interpretare a sabatului” analizeaza supravietuirea dupa o mie de ani de crestinism a cultelor de fertilitate din Europam Apuseana. Benandantii erau oameni nascuti cu membrana amniotica pe care o purtau agatata de gat ca o amuleta, in noptile de solstitiu se luptau cu vrajitorii.