Cadrul legislativ specific derulării activității de audit intern

Capitolul 1. Cadrul de referință al activității de audit intern

În contextul amplificării structurii funcționale a entităților publice sau private, s-a introdus departamentul de audit intern, prin care se garanteză evaluarea obiectivă a activității realizate de personalul angajat. Pe această cale, sistemul de auditare este alcătuit din persoane fizice, care în conformitate cu accepțiunile normative, urmăresc să întocmească raportul de audit. Fiecare raport de audit este individual deoarece informațiile obținute diferă în funcție de obiectul de activitate al entității respective. Totodată, orice activitate de auditare respectă în practica profesională atât standarde naționale, cât și standarde internaționale pentru care s-a convenit.

În România, în ceea ce privește organizarea și funcționarea activității de auditare, s-a publicat la 24 decembrie 2002 în Monitorul Oficial Legea nr. 672, însă această bază normativă a suferit modificări importante în anii următori. Un prim an de referință este anul 2004, când s-a publicat în Monitorul Oficial, Ordonanța Guvernului nr. 37 privitoare la auditul public intern, ulterior în 2009 s-au adus completări în contextul emiterii Ordonanței de urgență a Guvernului cu numărul 35. Ultimii ani în decursul cărora s-au produs modificări cu impact asupra activității de auditare sunt 2009, an în care s-a publicat Legea nr. 329 și 2010, an în care s-a publicat Legea-cadru nr.284. Pe plan global, baza normativă este reprezentată de Standardele Internaționale de Audit.

1.1. Conceptul de audit și rolul acestuia

Din perspectivă etimologică, termenul de audit intern are o proveniență latină; în mod concret, în limba latină termenul apare sub forma de audio și cu înțeles de a asculta. De altfel, conform lucrărilor de specialitate, conceptul a apărut la începutul anilor 1700, când treptat s-au creat bariere contra fraudelor din administrația statală. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, se fundamentează utilizarea termenului prin importanța misiunii de auditare care se exercita fie de profesioniști contabili, fie de profesioniști juriști. În secolul următor, activitatea de auditare se executa de specialiștii în audit, dar și de experții contabili, care respectau cu strictețe normele legislative și întocmeau cu regularitate situații financiare în legătură directă cu situația reală constatată.

După conformarea cu standardele stabilite la nivel internațional, auditul intern presupune o examinare obiectivă a activităților pe care o entitate le realizează, într-o perioadă de timp determinată, pentru a se obține o evaluare a calității managementului riscului și a se examina controlul intern. Actualizarea obiectivelor auditului intern corespunde cu necesitățile particulare ale unei entități, și tocmai de aceea există modificări constante în zona specifică de activitate a auditului intern.

La nivelul de funcționare a unor entități publice sau a unor entități ce deservesc domeniul privat auditul intern este o activitate indispensabilă, întrucât trebuie să se examineze pe cale obiectivă situațiile financiare anuale ale acestora, ca apoi activitățile concretizate să aibă continuitate normativă în anii următori. Conform ipotezei descrise, se poate afirma că obligativitatea auditări se datorează mărimii entității, dar și unor considerente legislative, precum dreptul intern și temeiul dreptului UE, elemente care stau la baza standardelor naționale pe de o parte, iar pe de altă parte la baza standardelor internaționale.

Funcționalitatea entităților, în linii generale, se reglementează după ce auditarea s-a realizat, în sensul că se determinarea situația reală, se emit opinii independente și se oferă recomandări, în situațiile în care apar neregularități, ce ulterior vor conduce la imposibilitatea de desfășurare. Mai mult decât atât, prin această manieră, specialiaștii asigură că situația depistată, este sau nu în conformitate cu toate normele de organizare și mai ales de funcționare prevăzute într-un sistem statal de reglementare.

Prin raportare la considerentele legislative, auditare presupune „activitatea funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice; ajută entitatea publică să își îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățeste eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor de administrare,”

După cum se poate observa, auditul intern răspunde necesităților unei entității și datorită acestui considerent, rolul acestuia la nivel de entitate este important. Întotdeauna se va urmări ca prin exercitatrea auditării să se verifice calitatea mangementului entității, iar în situații necorespunzătoare, se vor oferi variante și soluții care vor îmbunătăți lipsa unui mangement eficent, în perioade minime de timp. Astfel că prin rolul deosebit al auditului intern, conducerea entității se va bucura de beneficii multiple care vor spori tendințele de autodepășire. Pe plan concret, putem observa că proceul de auditare se poate întâlni și la firme de dimensiuni mari sau de dimensiuni reduce. În această situație „auditul intern al unei firme este benefic deoarece ajută la evidențierea obiectivă a situației în care o instituție se află, făcându-se o evaluare generală amănunțită, pe toate planurile sale, de la relaționarea care există între conducere și angajați, între colegi, până la modul de organizare al acțiunilor întreprinse, la raportarea față de clienți și statutul financiar al companiei” .