Sistemul monetar internațional de la Bretton-Woods. sistemul monetar internațional actual

Prin sistemul monetar internațional se înțelege ansamblul de reguli convenite la nivel internațional, pe baza acordurilor dintre state, privind desfășurarea raporturilor de plăți și de lichidare a angajamentelor existente între țări, determinate de schimburi comerciale, de mișcările de capital și de creșterea economică.

Cu alte cuvinte, sistemul monetar internaţional cuprinde norme și principii stabilite și aprobate de statele membre în vederea cooperării monetare internaționale precum și mecanismele de finanțare a schimburilor economice internaționale.

Sistemul monetar internațional de la Bretton-Woods

Criza monetară datorată crizei financiare din anii 1929-1933 a făcut absolut necesară căutarea unei soluţii pentru crearea unui cadru internațional de cooperare monetară. În iulie 1944, s-a organizat la Bretton-Woods, în SUA, Conferința Monetară și Financiară Internațională, conferință la care au participat 44 de țari și unde s-a pus pentru prima dată problema creării unui sistem monetar internațional.

La baza discuțiilor purtate la Bretton-Woods, în vederea creării cadrului instituțional al relațiilor valutar - financiare, au stat două proiecte:

• primul proiect american, elaborate de H. D. White, a evidențiat preocuparea SUA pentru liberalizarea tranzacțiilor și plăților internaționale și a prevăzut crearea unui Fond de stabilizare al cărui capital urma să fie format prin subscrierile țărilor membre ( 30% în aur, iar restul în monedă națională). Moneda etalon, numită “ unitas”, ce urma să fie așezată la baza sistemului monetary internațional propus de planul american era echivalentă cu o cantitate de aur aferentă sumei de 10 dolari americani;

• cel de-al doilea proiect este cel englez, întocmit de J. M. Keynes, și cuprindea 2 puncte esențiale: crearea unei monede internaționale de cont numită „bancor” și a unui sistem internațional de compensație (Uniunea Internațională de Clearing), care să asigure finanțarea dezechilibrelor balanțelor de plăți prin acordarea de credite exprimate în “bancor” de către țările excedentare. Planul Keynes exprimă preocuparea de revigorare a economiilor țărilor occidentale, promovarea creșterii economice și ocupării depline a forței de muncă.

Acordul final adoptat reflectă, în mare parte, proiectul american datorită poziției acestei țări în economia mondială în acel moment.

Printre principiile sistemului monetar internațional de la Bretton-Woods se numără:

a)etalonul monetar - sistemul monetar internațional creat la Bretton-Woods a avut la bază etalonul aur-devize. SUA, fiind singura țară a cărei monedă era convertibilă în aur la extern, la baza sistemului, a fost așezat, de fapt, etalonul aur-dolar american. Raportul de valoare dintre dolar și aur a fost stabilit la nivelul de 35 dolari/uncial aur (o uncie = 31,1035 grame de aur) și, prin urmare, valoarea paritară a dolarului era de 0,888671 g de aur;

b)stabilitatea cursurilor de schimb - acest principiu stătea la baza utilizării cursurilor fixe. Fiecare țare membră a FMI trebuia să își definească moneda națională in aur sau in dolari ca valoare oficială și să menținǎ evoluția cursului de piață în cadrul unor marje. Începând cu anul 1971, în condițiile unor dificultăți legate de funcționarea sistemului marjele au fost lărgite de la ±1% la ±2,25%. Pentru a fi menținute cursurile de piață in cadrul acestor marje autoritatea monetară intervenea pe piață,prin operațiuni de vânzare sau cumpărare de monedă. În cazul în care dezechilibrele se mențineau sau chiar se acutizau singura soluție era devalorizarea sau revalorizarea monedei naționale de comun acord cu FMI.

c)convertibilitatea monetară – a fost privită sub două forme, și anume:

• convertibilitatea dolarului american, în calitatea sa de etalon, monedă de rezervă și de plată în cadrul sistemului monetar internațional;

• convertibilitatea monedelor naționale ale celorlalte țări membre ale FMI.

d)crearea unui volum de rezerve adecvat - autoritǎţile monetare ale statelor membre la FMI aveau obligaţia sǎ constituie rezerve monetare adecvate nevoilor de echilibrare a a balanţei e plǎţi compuse din rezerve oficiale de aur, rezervele valutare, creanţe faţǎ de FMI.

e)echilibrul balanţelor de plǎţi - ţǎrile membre ale FMI aveau obligaţia sǎ asigure menţinerea echilibrului balanţelor de plǎţi externe. În situaţia în care o ţarǎ înregistra deficit sau excedente fundamentale, avea posibilitatea, în consultantă cu FMI, sǎ recurgǎ la devalorizarea sau revalorizarea monedei. Singura ţarǎ care fǎcea excepţie de la acest principiu este SUA.

Până in anii ’60 sistemul monetar internațional de la Bretton-Woods a funcționat fără să întâmpine dificultăți majore. Treptat, însă, au apărut dificultăți de aplicare: unele state au rămas în afara sistemului, dezechilibrele de mari proporții ale balanțelor de plăți au făcut neeligibilă condiția principală privind fixitatea parităților și cursurilor valutare, convertibilitatea nu s-a realizat decât parțial în condițiile unei accentuări a restricțiilor valutare și de plăți.