Seminar - Specii Lemn

6.2 Caracteristicile şi domeniile de utilizare ale principalelor specii de lemn

Datorită proprietăţilor fizico-mecanice, care pot diferi substanţial de la o specie la alta, fiecare esenţă de lemn are anumite domenii de întrebuinţare. Recunoaşterea speciei de lemn şi cunoaşterea caracteristicilor, respectiv a domeniilor de utilizare, este importantă pentru obţinerea unor produse de calitate superioară.

6.2.1 Specii autohtone

Speciile autohtone se clasifică din punct de vedere botanic în: specii de foioase şi specii de răşinoase.

a. Specii de foioase

Principalele specii de foioase, menţionate în ordinea importanţei lor, sunt: fagul, stejarul, nucul, frasinul, ulmul, carpenul, salcâmul, teiul, plopul, mesteacănul, aninul, paltinul.

Fagul are un lemn de culoare alb-roşiatică, fără duramen sau cu duramen fals brun-roşiatic. Razele medulare sunt vizibile, formând oglinzi mari pe secţiunea radială şi lenticele pe secţiunea tangenţială. Inelele anuale sunt vizibile, fiind uşor retrase în dreptul razelor medulare. Lemnul prezintă o textură fină.

Din punct de vedere al proprietăţilor fizico-mecanice, lemnul de fag este un lemn omogen, tare şi greu, prezentând contrageri mari. Este dens, cu fibra scurtă, cu elasticitate şi duritate medie. Se usucă uşor, dar cu tendinţa de crăpare şi deformare, putrezeşte uşor.

Din punct de vedere tehnologic, lemnul de fag se prelucrează uşor, se pretează la colorare, se încleiază, se lăcuieşte şi se lustruieşte bine.

Lemnul de fag se întrebuinţează la fabricarea parchetelor, placajului, mobilei obişnuite şi curbate, în industria chimică la distilarea uscată etc.

Stejarul are un lemn cu alburn alb-gălbui-brun şi cu duramen brun-gălbui până la brun roşiatic. Razele medulare sunt bine conturate, înalte, formând oglinzi mari pe secţiunea radială. Porii, dispuşi inelar, sunt uşor observabili cu ochiul liber, iar inelele anuale, delimitate de porii mari din lemnul timpuriu, sunt mari şi mai neregulate. Lemnul de stejar are o textură uniformă, dar aspră, cu desene frumoase pe secţiunile longitudinale.

Lemnul de stejar este tare, greu, dens şi cu contrageri mici. La uscare crapă şi de aceea este supus unor regimuri de uscare lentă.

Din punct de vedere tehnologic se prelucrează şi se finisează bine, având o culoare frumoasă când este lustruit natur sau când este acoperit cu lacuri mate.

Lemnul de stejar este utilizat la fabricarea furnirelor, panelelor, parchetului, mobilei, pervazurilor pentru uşi şi ferestre etc.

Nucul. Sunt mai multe specii, cel mai întrebuinţat fiind lemnul nucului comun. Lemnul de nuc prezintă un alburn lat de culoare alb-cenuşiu şi un duramen brun-închis cu dungi negricioase. Porii sunt uniform împrăştiaţi, mari, vizibili cu ochiul liber şi umpluţi cu substanţe negricioase. Razele medulare fine formează oglinzi numeroase pe secţiune radială. Lemnul de nuc are textură fină, cu desene frumoase, cele mai apreciate din punct de vedere estetic fiind cele ale lemnului situat spre rădăcină.

Lemnul de nuc este omogen, dens, tare şi greu, cu contrageri mijlocii. Este un lemn flexibil şi durabil.

Din punct de vedere tehnologic se prelucrează bine prin frezare, strunjire, sculptare; se încleiază şi se finisează bine, prin lustruire suprafeţele căpătând un aspect frumos.

Lemnul de nuc este utilizat la fabricarea furnirului, a mobilelor fine, a patului pentru arme etc.

Frasinul are un lemn cu alburn lat, alb-gălbui şi cu duramen brun-deschis până la brun-cenuşiu sau brun-roşcat. Inelele anuale se văd datorită porilor mari din lemnul timpuriu, în schimb razele medulare nu se văd cu ochiul liber. Lemnul are o textură grosieră, aspră, prezentând adesea fibre ondulate, care formează, mai ales pe secţiunile longitudinale, desene foarte apreciate din punct de vedere estetic.

Lemnul de frasin este dens, tare şi foarte elastic, prezentând contrageri mijlocii. Se usucă greu, cu o tendinţă pronunţată de crăpare, motiv pentru care se aleg regimuri lente de uscare.

Se prelucrează, se încleiază şi se finisează bine. De asemenea, se curbează şi se derulează bine în furnire.

Este utilizat la fabricarea mobilei, schiurilor, aparatelor de gimnastică etc.

Ulmul este caracterizat de un lemn cu alburn alb-gălbui-roşiatic şi cu duramen brun-ciocolatiu. Razele medulare prezente în număr mare, slab vizibile cu ochiul liber, formează oglinzi brun-roşcate, în secţiunea radială. Inelele anuale sunt delimitate de porii mari din lemnul timpuriu. Prezintă o textură grosieră, cu desene frumoase pe secţiunile longitudinale.

Lemnul de ulm este un lemn greu, potrivit de tare, elastic, cu contrageri mijlocii şi mari, care se despică greu. La uscare se deformează, crapă şi îşi închide culoarea.

Se prelucrează mai greu, dar se curbează, se încleiază şi se colorează bine. Nu se poate lustrui bine.

Lemnul de ulm este întrebuinţat la obţinerea furnirului (ulmul măzărat constituind un material preţios la fabricarea furnirelor estetice), parchetului, mobilei.