Civilizații și mentalități românești în context european

Curs 1

Conservarea ethosului românesc în conditiile globalizǎrii

culturale

Introducere

Contextul geopolitic si, implicit, geocultural actual impune

redefinirea sau o circumscriere mai complexǎ a conceptului „culturǎ

nationalǎ”. „Globalizare versus ethos national” nu mai reprezintǎ doar o

sintagmǎ, ci fenomen social în plinǎ desfăsurare. Asistǎm, pe de o parte,

la impunerea sau cliseizarea unor modele culturale dar, si la reactia de

recul, de rǎspuns prin afirmarea diversitǎtii, a specificului national, a

patrimoniului cultural regional. Cultura nationalǎ se află într-o relatie de

contextualizare culturalǎ cu ceea ce se poate numi cultura globalǎ.

Obiective principale

Definirea conceptelor: „ethos national”, identitate culturalǎ,

„globalizare”, antropologie culturalǎ, culturǎ de masǎ, mit, arhetip;

repere culturale si mentalitare românesti, în perspectiva sincronicǎ a

culturii europene.

Continutul tematic al cursului

Sensibilitatea contemporanǎ nu poate repudia modelele gândirii

clasice. Seneca scria „vivere militare est”. Fiecare trebuie „sǎ ne purtǎm

bǎtǎliile”. Cultura se naste din fondul viu al subiectului si este viata

„stricto sensu”, spontaneitate, subiectivitate. Dincolo de re-examinarea

criticǎ a conceptului de cǎtre stiintele sociale (antropologia culturalǎ), si a

unui anume relativism cultural in prea vasta circumscriere a notiunii

(implicând cultura de masǎ, cultura mass-media, cultura politicǎ samd),

dincolo de întreaga sa.. utilitate în domeniul stiintelor sociale, vorbim aici

despre un sens primar al notiunii, acela de operǎ (literarǎ, de artǎ, s.a.).

„Ar trebui făcutǎ o genealogie a culturii”, crede Ortega y Gasset în

„Tema vremii noastre” (ed. Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 107). Cultura

trebuie sa „primeascǎ un flux vital constant din partea subiectilor” (op.

cit., p 108). Autorul crede în actul cultural autotelic, în obiectivarea

culturalǎ, transgresând subiectivitatea care a creat-o. Arta se detaseazǎ

treptat de subiect si capǎtă valoare independentǎ, prestigiu, autoritate.

Cum ar fi spus acelasi autor (op. cit.), „viata capituleazǎ în fata operei

sale si se pune în slujba ei”.

In contextul unificator de azi al Uniunii Europene, o discutie

despre începuturile statului modern si structurile sale socio-economice,

culturale, în formare, ar putea fi plasatǎ la nivelul diacroniei istorice. Dar

tocmai despre identitate culturalǎ vorbim, despre perpetuarea unor mituriarhetipuri

care definesc un fond cultural-istoric autohton.

Pare un paradox aceastǎ Europǎ îndrăgostită de modernitate, dar

cultivând intens valorile traditionale, simbolurile, imaginile civilizatiei

sale clasicizate... „Spiritul european”care triază cu grijă „lucrurile

învechite” si păstrează tot ce are valoare, continuă să actioneze, viu, prin

memoria personalitătilor istorice, capodoperelor artistice, institutiilor

culturale, muzeelor.

Este chiar sensul valorii universale, clasice, a civilizatiilor... Un

fond comun de sensibilităti (weltanschauung), de mentalităti, de traditii

ce trebuiesc conservate dar care se manifestă puternic prin individualitate

artistică. „Toate natiunile au motive oferite de trecut, prezent si viitor

pentru a se crede incomparabile. Si, din acest motiv, ele chiar sunt” (Paul

Valéry).