Comunicare în administrația publică

INTRODUCERE

In ultimele doua decenii activitatile de comunicare publica au crescut considerabil - brosuri, site-uri Internet, comunicare cu presa, prezentari si demonstratii, campanii etc.

Orice activitate comuna, din cadrul vietii sociale si a relatiilor de munca, presupune schimbul de informatii, adica procese si relatii de comunicare. Intr-o acceptiune foarte larga, comunicarea reprezinta actiunea de a face ca un individ sa-ti insuseasca experienta referitoare la datele si evenimentele ambiantei de la un alt individ sau sistem, mai pe scurt, un mod de interactiune intre persoane/grupuri ca relatie mijlocita de cuvant, imagine, gest, semn sau simbol.

Autoritatile publice trebuie ca, prin intreaga lor activitate, sa urmareasca satisfacerea interesului general al populatiei, iar institutiile administratiei publice au obligatia sa se apropie de membrii colectivitatilor locale si sa mentina un contact permanent cu acestia. In acest sens, administratia publica trebuie sa comunice, sa fie deschisa dialogului, sa respecte si sa ia in considerare cetateanul.

In procesul comunicarii, relatia functionar public-cetateni constituie substanta a actului de administratie publica.Unitatile comunicationale, respectiv functionarul public (ca emitator) si cetateanul (ca receptor de mesaje) au obiective clare: emitatorul isi propune sa informeze, sa convinga, sa indrume, sa capteze interesul, sa fie eficient, iar receptorul se va stradui sa fie atent, sa inteleaga, sa retina.

COMUNICAREA IN ADMINISTRATIA PUBLICA

1. Conceptul de comunicare publica

Comunicarea publica reprezinta forma de comunicare ce insoteste activitatea institutiilor publice in vederea satisfacerii interesului general. Mesajele transmise cuprind informatii de utilitate publica. Astfel comunicarea publica trebuie sa faca cunoscute cetatenilor existenta oraganizatiilor din sectorul public, modul de functionare si atributiile acestora, legalitatea si oportunitatea deciziilor adoptate.

Totodata, prin comunicarea publica se urmareste cunoasterea nevoilor si dorintelor populatiei pentru ca institutiile publice, prin rolul si atributiile pe care le detin, sa vina in intampinarea acestora, realizand astfel un interes general.

Pierre Zemor definea comunicarea publica ca fiind: "comunicarea formala, care tinde catre schimbul si impartasirea de informatii de utilitate publica si spre mentinerea liantului social, a caror responsabilitate revine institutiilor publice".

2. Comunicare publica versus comunicare politica si comunicare privata

2.1 Comunicare publica versus comunicare politica

Comunicarea publica se desfasoara intr-un domeniu legitimat de interesul general, in felul acesta depasind domeniul public reglementat de catre juridic.

Comunicarea politica este "o forma a comunicarii prin intermediul careia se transmit intentionat si directionat mesaje avand continut politic, mesaje transmise prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa sau prin alte instrumente si actiuni, transfer si contratransfer informational care se realizeaza intr-un camp sau intr-un spatiu de actiune bine definit, intr-o anumita perioada de timp, folosindu-se tehnici si metode de formare a imaginilor actorilor politici specifice publicitatii si care are drept scop principal realizarea unei legaturi pe cat posibil pozitive intre actorii politici si opinia publica si invers" .

Pentru a deosebi comunicarea politica de cea publica, J. M. Cotteret ne propune sa o definim comunicarea politica drept "comunicare in vederea cuceririi puterii", iar comunicarea publica drept "exersare a puterii".

Totusi, trebuie sa distingem comunicarea partidelor politice de cea a institutiilor si organizatiilor publice din mai multe ratiuni.

- Mai intai, institutiile si organizatiile publice se supun unor reguli si constrangeri la care partidele nu se supun.

- Apoi, obiectivele si libertatea de actiune la nivelul alegerii mesajelor sunt total diferite pentru un partid politic fata de un guvern sau o administratie.

- De asemenea, comunicarea publica trebuie sa evite servirea unor interese personale si partizane susceptibile de a insela jocul democratic. Cu alte cuvinte, banul public trebuie sa contribuie la finantarea activitatilor de interes general si nu a intereselor particulare.