Contabilitatea Activelor Imobilizate

Seminar
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2816
Mărime: 21.77KB (arhivat)
Publicat de: Valentin B.
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

Evaluarea la intrare

Intrări prin achiziţie

Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut ca activ va fi evaluat iniţial la costul său, care este format din:

- preţul de cumpărare, incluzând taxele vamale şi taxele nerecuperabile, după deducerea reducerilor comerciale primite;

- orice costuri care se pot atribui direct aducerii activului la locaţia şi condiţia necesare pentru ca acesta să poată opera în modul dorit de conducere;

- estimarea iniţială a costurilor de demontare şi de mutare a elementului şi restaurarea amplasamentului unde va fi mutat, obligaţia pe care o dobândeşte entitatea la achiziţionarea elementului sau ca o consecinţă a utilizării elementului pe o perioadă anumită în alte scopuri decât cele de a produce stocuri în timpul acelei perioade.

Exemple de costuri direct atribuibile sunt:

(a) cheltuielile de transport, chiar dacă funcţia de aprovizionare este externalizată;

(b) costurile de instalare şi asamblare;

(c) costurile cu beneficiile angajaţilor care rezultă direct din construcţia sau achiziţionarea elementului de imobilizări corporale;

(d) costurile de amenajare a amplasamentului;

(e) costurile ocazionate de manipulare;

(f) costurile de testare a funcţionării corecte a activului, după deducerea încasărilor nete provenite din vânzarea elementelor produse în timpul aducerii activului la amplasament şi la condiţia de funcţionare (cum ar fi eşantioanele produse la testarea echipamentului); şi

(g) onorariile profesionale plătite avocaţilor şi experţilor implicaţi.

Exemple de elemente care NU sunt costuri ale unui element de imobilizări corporale:

(a) costurile întreţinerii zilnice a imobilizărilor;

(b) costurile de deschidere a unei noi instalaţii;

(c) costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile de publicitate şi activităţi promoţionale);

(d) costurile de dirijare a activităţii în noul amplasament sau cu o nouă categorie de clienţi (inclusiv costurile cu pregătirea personalului);

(e) costurile administrative şi alte costuri de supraveghere generală;

(f) diferenţele de curs valutar apărute între momentul dobândirii activului şi plata furnizorului;

(g) reducerile financiare primite de la furnizori (reprezintă sconturi de decontare acordate pentru achitarea datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate);

(e) costurile înregistrate când un element care funcţionează în maniera dorită de conducere trebuie să fie pus în stare de funcţionare sau este exploatat sub capacitate;

(f) costul cantităţilor anormale de deşeuri, muncă sau alte resurse înregistrat în construirea în regie proprie a unei imobilizări;

(g) pierderile iniţiale de operare, cum ar fi cele înregistrate la creşterea cererii pentru produsul realizat de elementul respectiv; şi

(h) costurile reamplasării sau reorganizării parţiale sau totale a activităţilor entităţii.

1.În anul N, societatea Test achiziţionează o linie tehnologică pentru extracţia petrolului. Cheltuielile legate de achiziţie sunt: preţul de cumpărare 60.000 lei; reducerea comercială primită 2.000 lei; taxa vamală 6.000 lei; cheltuieli de transport 18.000 lei; cheltuieli cu proiectul de amplasare 12.000 lei; onorariile inginerilor care montează linia tehnologică 14.000 lei; cheltuieli cu reclama produselor fabricate de entitatea Test 6.000 lei. Calculaţi costul de achiziţie.

2.Societatea Alfa acordă un avans unui furnizor de imobilizări în vederea achiziţiei unei clădiri, valoarea avansului 100.000 lei, TVA 19%. Ulterior clădirea este achiziţionată la un cost de 500.000 lei, TVA 19%.Se achită furnizorul.

Intrări de imobilizări corporale prin producţie proprie

Costul de producţie al unei imobilizări obţinute în regie proprie cuprinde:

- valoarea materiilor prime şi a altor materiale consumate;

- cheltuielile de producţie care pot fi direct atribuite activului respectiv;

- alocarea rezonabilă a cheltuielilor care sunt indirect atribuibile activului;

- costurile îndatorării, dacă sunt respectate prevederile din IAS 23 „Costurile îndatorării”.

Cheltuielile aferente rebuturilor, manoperei sau altor resurse utilizate peste limitele acceptate ca fiind normale, precum şi pierderile apărute în perioada construirii în regie proprie a activului nu trebuie să fie incluse în costul imobilizărilor.

1.Exemplu privind obţinerea unei imobilizări corporale în regie proprie: Societatea Alfa a început în anul N construcţia unei clădiri destinată desfăşurării activităţii administrative. Pe parcursul anului N, s-au înregistrat următoarele cheltuieli: cheltuieli cu materii prime 660.000 lei; servicii primite de la terţi privind construcţia 30.000 lei; salariile muncitorilor de pe şantier 250.000 lei; salariile personalului administrativ 80.000 lei; salariile managerilor 120.000 lei; amortizarea utilajelor folosite la construcţie 12.000 lei.

La sfârşitul anului N, clădirea nu era finalizată. În anul următor, a continuat construcţia, înregistrându-se: cheltuieli cu materiile prime 95.000 lei; salariile muncitorilor de pe şantier 40.000 lei; amortizarea utilajelor folosite la construcţie 5.000 lei.

La sfârşitul lunii iunie, clădirea a fost dată în folosinţă.

Tratamentele contabile din cei doi ani se prezintă astfel:

- înregistrarea cheltuielilor aferente anului N:

- cheltuieli cu materiile prime:

660.000 lei 601 = 301 660.000 lei

Cheltuieli cu materii prime Materii prime

- cheltuieli cu serviciile primite:

30.000 lei 628 = 401 30.000 lei

Alte cheltuieli cu serviciile Furnizori

executate de terţi

- cheltuieli cu salariile:

450.000 lei 641 = 421 450.000 lei

Cheltuieli cu salariile personalului Personal-salarii datorate

- cheltuieli cu amortizarea:

12.000 lei 6811 = 2813 12.000 lei

Cheltuieli de exploatare privind Amortizarea instalaţiilor, amortizarea imobilizărilor mijloacelor de transport,

animalelor şi plantaţiilor

- recunoaşterea clădirii în curs de execuţie, la cost de producţie, la sfârşitul anului N:

• Cheltuieli cu materiale 660.000 lei

+ Servicii primite de la terţi privind construcţia 30.000 lei

+ Amortizarea utilajelor utilizate la construcţie 12.000 lei

+ Salariile muncitorilor de pe şantier 250.000 lei

= Cost de producţie aferent anului N 952.000 lei

952.000 lei 231 = 722 952.000 lei

Imobilizări corporale Venituri din producţia

în curs de execuţie de imobilizări corporale

- înregistrarea cheltuielilor aferente anului N+1:

- cheltuieli cu materiile prime:

95.000 lei 601 = 301 95.000 lei

Cheltuieli cu materii prime Materii prime

executate de terţi

- cheltuieli cu salariile:

40.000 lei 641 = 421 40.000 lei

Cheltuieli cu salariile personalului Personal-salarii datorate

- cheltuieli cu amortizarea:

5.000 lei 6811 = 2813 5.000 lei

Cheltuieli de exploatare privind Amortizarea instalaţiilor, amortizarea imobilizărilor mijloacelor de transport,

animalelor şi plantaţiilor

- recunoaşterea imobilizării în curs de execuţie, la costul de producţie aferent anului N+1:

• Cheltuieli cu materiale 95.000 lei

+ Salariile muncitorilor de pe şantier 40.000 lei

+ Amortizarea utilajelor utilizate la construcţie 5.000 lei

= Cost de producţie aferent anului N+1 140.000 lei

140.000 lei 231 = 722 140.000 lei

Imobilizări corporale Venituri din producţia

în curs de execuţie de imobilizări corporale

- recepţia clădirii administrative în luna mai anul N, la cost de producţie (952.000 lei + 140.000 lei = 1.092.000 lei):

1.092.000 lei 212 = 231 1.092.000 lei

Clădiri Imobilizări corporale

în curs de execuţie

Intrări de imobilizări corporale prin aport în natură

Societatea „Beta SA” emite 10.000 acţiuni, valoare nominală 5 lei. Acţionarul care a subscris aceste acţiuni face un aport sub forma unui mijloc de transport, a cărui valoare justă este de 60.000 lei.

Valoarea primelor de aport = 60.000 – 10.000 × 5 = 10.000

a) Subscrierea celor 10.000 acţiuni × 5 = 50.000 lei.

Preview document

Contabilitatea Activelor Imobilizate - Pagina 1
Contabilitatea Activelor Imobilizate - Pagina 2
Contabilitatea Activelor Imobilizate - Pagina 3
Contabilitatea Activelor Imobilizate - Pagina 4
Contabilitatea Activelor Imobilizate - Pagina 5
Contabilitatea Activelor Imobilizate - Pagina 6
Contabilitatea Activelor Imobilizate - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Contabilitatea Activelor Imobilizate.doc

Alții au mai descărcat și

Contribuția Auditului Intern în Guvernanța Corporativă și Managementul Riscului

Introducere Conceptul de guvernare nu este nou, el a apărut şi a căpătat valenţe noi odată cu dezvoltarea civilizaţiei. El poate fi întâlnit la...

Eroare și Fraudă în Auditul Financiar

5.2. Proceduri de fond Probele de audit pot fi obtinute printr-o combinatie de teste de control si proceduri de fond (sau proceduri de...

Contabilitatea Imobilizărilor

CAPITOLUL 1 CONTABILITATEA IMOBILIZARILOR 1.1. CONSIDERATII GENERALE Imobilizarile reprezinta bunuri si valori destinate sa serveasca o perioada...

Metode de Evaluare a Riscului în Activitatea de Audit financiar-contabil

1. Introducere Obiectivul auditului a evoluat de la detectarea fraudelor şi erorilor, proces care presupunea o verificare detaliată a tuturor...

Audit Intern privind Sistemul de Control Intern

Al treilea caz analizat priveste o misiune de audit public intern al carui domeniu auditabil este “Sistemul de control intern”.Obiectivul de audit...

Balanța de Verificare

BALANTA DE VERIFICARE 1. Notiunea, continutul si functiile balantei de verificare Operatiile economice care se realizeaza zi de zi într-o unitate...

Aplicații CECCAR

1. Studiu de caz privind ambalajele. Societatea Alfa vinde un stoc de marfa societatii Beta la pretul de vanzare 10.000 lei + TVA. Impreuna cu...

Contabilitatea instituțiilor publice

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA INSTITUTIILOR PUBLICE Institutiile publice au obligatia de a tine contabilitate proprie conform...

Te-ar putea interesa și

Contabilitatea Activelor Imobilizate la Entitatea Patrimonială

INTRODUCERE Motto: “ Studiază mai întâi ştiinţa şi continuă apoi cu practica născută din această ştiinţă ! ” Leonardo da Vinci Complexitatea...

Contabilitatea și Analiza Activelor Imobilizate

Scopul lucrarii Lucrarea Contabilitatea si analiza activelor imobilizate a fost efectuata la S.C. GHEORGHIU COMPANY S.A. Se doreste a fi o...

Studiu Privind Contabilitatea Activelor Imobilizate la Muzeul de Etnografie Maramureș

INTRODUCERE Au existat multe discuţii asupra definirii contabilităţii. Astfel, de-a lungul timpului contabilitatea a fost definită ca artă,...

Contabilitatea imobilizărilor în condițiile aplicării Standardelor Internaționale de Contabilitate la Direcția de Radiocomunicații Timișoara

CAPITOLUL 1 Prezentarea Societăţii Naţionale Radiocomunicaţii SA - Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara 1.1. Scurt istoric S.N. Radiocomunicaţii...

Contabilitatea activelor imobilizate corporale la societatea comercială Industria Iutei SA

Activele imobilizate corporale sunt structuri importante în cadrul patrimoniului întreprinderii, acestea având rolul de a parteicipa direct la...

Organizarea Contabilității Activelor Imobilizate Corporale

CAP.1. ACTIVELE IMOBILIZATE-DEFINIRE ŞI STRUCTURĂ Capitalul agenţilor economici poate fi plasat în bunuri şi valori, adică bunuri care prin natura...

Evaluarea și contabilitatea activelor imobilizate la SC Petrom SA Drăgășani

Rezumat Concluzii Capitolul 1 Informaţii generale privind Petrom S.A. Drăgăşani Societatea Naţională a Petrolului „Petrom S.A." a fost...

Aspecte Teoretice Privind Imobilizările Necorporale și Deprecierea Acestora

INTRODUCERE Subiectul lucrării de faţă, Contabilitatea imobilizărilor necorporale şi a deprecierii acestora, este unul fundamental, util şi...

Ai nevoie de altceva?