Noțiuni contabilitate primară

Organizarea contabilităţii patrimoniale constituie - obligaţie stabilită prin lege pentru toate persoanele juridice, precum şi pentru persoanele fizice care au fost autorizate să desfăşoare activităţi pe cont propriu şi au calitatea de comerciant.

Baza legală privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile este

formată în principal din:

- Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 14.01.2005, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul Ministrului Finanţelor Publice 94 / 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 85 din 20.02.2001, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul Ministrului Finanţelor Publice 306 / 2002 pentru aplicarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 25.04.2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Începând cu data de 01.01.2006, OMFP 94/2001 şi OMFP 306/2002 se abrogă prin Ordinul 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1085 din 30.11.2005.

Legea Contabilităţii nr. 82/1991 enumeră unităţile patrimoniale obligate să-şi organizeze şi să conducă contabilitatea, astfel :

- Regii autonome

- Societăţi comerciale

- Societăţi agricole

- Organizaţii ale cooperaţiei meşteşugăreşti

- Organizaţii ale cooperaţiei de consum şi de credit

- Banca Naţională a României şi organizaţiile bancare

- Instituţii publice de subordonare centrală şi locală

- Unităţi de asigurări sociale, altele decît cele de stat

- Asociaţii

- Fundaţii

- Sindicate

- Unităţi de cult

- Organizaţii obşteşti

- Alte persoane care au dobândit personalitate juridică

- Persoanele fizice care prestează activităţi independente, care exercită în mod obişnuit acte de comerţ şi sunt înmatriculate la Oficiul Registrului Comerţului. Obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea revine, potrivit legii, şi subunităţilor fără personalitate juridică cu sediul în străinătate, care aparţin de persoane juridice, cu sediul sau domiciliul în România, cît şi subunităţilor cu sediul

în România care aparţin unor persoane juridice sau fizice cu sediul sau domiciliul în străinătate.

1.1. Rolul contabilităţii în economia de piaţă

Descentralizarea economiei a determinat apariţia şi dezvoltarea liberei iniţiative care solicită agentului economic să-şi asume riscul în activitatea sa pentru că activitatea pe care - desfăşoară are loc în condiţii de concurenţă. Pentru a putea să se menţină şi să reziste în această luptă agentul economic trebuie să îşi cunoască rezultatele activităţii sale astfel încât din venituri să-şi acopere

cheltuielile şi să obţină şi profit. Pentru îndeplinirea obiectului de activitate, patrimoniul ag. ec. se află într-- permanentă mişcare şi transformare ca urmare a următoarelor procese economice :

- aprovizionarea – urmăreşte cheltuielile privind transportul şi aprovizionarea cu materiale prime şi materiale efectuate cu mijloace proprii şi străine (închiriate) ; cheltuielile cu încărcarea, descărcarea materialelor în depozit şi magazie (cheltuieli de manipulare); pierderi pe timpul transportului în limita normelor legale

- producţia – urmăreşte totalitatea cheltuielilor aferente producţiei precum şi cheltuielile realizate ca rezultat al activităţii desfăşurate de ag. ec. şi care produc în patrimoniul unităţii modificarea de volum şi structură, transformări cantitative şi calitative, determinând rezultatele financiare ca rezultat al unor operaţii economic- – financiare consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate.

Activităţile desfăşurate de un ag. ec. pot fi grupate astfel :

1. activităţi de exploatare sau de producţie

2. activităţi financiare

3. activităţi excepţionale

În funcţie de aceste activităţi se angajează şi cheltuielile, respectiv se utilizează mijloace băneşti şi financiare pentru a satisface anumite necesităţi productive sau obligaţii.

Cheltuielile se clasifică astfel :

a. cheltuieli de exploatare – consum de materii prime şi materiale, amortizarea imobilizărilor, energie, apă, gaz, fond de şomaj,

cheltuieli cu deplasări, detaşări, reclame, protocol, publicitate, alte servicii executate de terţi (transporturi, servicii, etc.)

b. cheltuieli financiare – cheltuieli legate de emiterea, cumpărarea şi răscumpărarea titlurilor de valoare, diferenţe nefavorabile de

curs valutar, cheltuieli cu depozite.

c. cheltuieli excepţionale – pierderi din calamităţi naturale, debitori prescrişi, amenzi, penalităţi, donaţii, despăgubiri. Corespunzător acestor categorii de cheltuieli, unitatea obţine şi venituri, ca rezultat al vânzării de mărfuri sau produse, executare de lucrări şi prestări de servicii.

Veniturile se împart în :

a) venituri din exploatare – din comercializarea mărfurilor, livrări produse, executări de lucrări şi prestări servicii

b) venituri financiare – din dobânzi şi din participaţii (dividendul obţinut prin cumpărări de acţiuni de la alte SC)

c) venituri excepţionale - din despăgubiri şi penalităţi

- desfacerea – urmăreşte şi ţine evidenţa cheltuielilor privind desfacerea produselor (cheltuieli cu ambalarea, transportul, depozitarea, sortarea şi întreţinerea sau conservarea lor)

- repartiţie – urmăreşte modul de constituire şi legalitatea formării fondurilor din resurse proprii pentru a asigura desfăşurarea normală a activităţii de finanţare.

Cunoscând aceste elemente se apreciază că obiectul contabilităţii îl reprezintă înregistrarea, urmărirea şi controlul sistematic al existenţei, mişcării şi transformării patrimoniului în procesul de producţie (de exploatare) precum şi al surselor de formare ale acestora concomitent cu rezultatul obţinut. Pentru aceasta, contabilitatea utilizează procedee comune cum ar fi :

- documentele, care stau la baza prelucrării informaţiilor privind operaţiile economice patrimoniale şi prin care se face dovada înfăptuirii lor;

- evaluarea, care constă în exprimarea operaţiunilor economice în unităţi monetare reprezentînd - identificare a fiecărui element de patrimoniu şi care are în vedere prevederile legale, dar nu se ia în consideraţie un etalon unic de apreciere sau comparaţie ci se au în vedere prevederile legale, dar nu se ia în consideraţie un etalon unic de apreciere sau comparaţie ci se are în vedere costul de achiziţie, perioada de utilizare sau gradul de uzură şi alte elemente ce constituie la stabilirea bunului ;

- calculaţia care constă într-- înlănţuire de calcule economice ale căror rezultat se urmăreşte sistematic prin intermediul conturilor şi

generalizate cu ajutorul bilanţului.

Ca procedee specifice, contabilitatea utilizează: contul, dubla înregistrare, balanţa de verificare, tehnici de îinregistrare şi bilanţul contabil.

1.2. Patrimoniul societăţilor comerciale

PATRIMONIUL unui ag. ec. este format din totalitatea mijloacelor economice de care dispune ag. ec. în vederea realizării obiectului de activitate, precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică.

Existenţa patrimoniului este legată de existenţa unei persoane (fizice sau juridice) ca subiect de patrimoniu, care să aibe posesia şi gestiunea bunurilor materiale, drepturilor şi obligaţiilor, cu condiţia de a exercita liber acte de dispoziţie şi administraţie asupra sa.

Patrimoniul unei SC are următoarea structură :

1. Elemente de activ – adică tot ce aparţine persoanei

2. Elemente de pasiv – adică toate obligaţiunile materiale pe care le are persoana

Elemente de activ

Prin activ se înţelege patrimoniul economic, adică valorile economice sub forma lor fizică concretă, respectiv totalitatea mijloacelor economice sub aspectul componenţei şi structurii materiale sau băneşti.

a) active imobilizate

- necorporale

- cheltuieli de constituire

- cheltuieli de cercetare–dezvoltare

- programe informatice

- corporale

- terenuri

- mijloace fixe – clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje, instalaţii de lucru, plantaţii, animale de muncă

- imobilizări în curs (investiţii neterminate)

- financiare

- titluri de participare (aportul în natură şi bani ai asociaţilor)

- creanţe imobilizate (împrumuturi acordate şi dobânzi aferente, sume pe care societatea trebuie să le încaseze de la alte societăţi)