Organisme Implicate în Procesul de Normalizare și Convergență Contabilă

1. Ce este IASB? Când şi de ce a apărut acest organism? Care sunt principalele etape în evoluţia sa şi care sunt factorii care au influenţat transformările? Care este structura sa actuala? Care este diferenţa IASB/IASC?

Comparabilitatea situaţiilor financiare întocmite şi prezentate de diferite întreprinderi constituie preocuparea actuală a profesiei contabile din întreaga lume, având ca purtător de cuvânt Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASB).

IASC s-a înfiinţat în 1973 prin acordul organizaţiilor profesionale din Austria, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Mexic, Olanda, UK, Irlanda şi SUA. Ulterior au aderat şi alţi membri finanţatori, iar în anul 1982 în randul acestora au fost primite toate organismele profesionale membre ale IFAC (International Federation of Accountants). In anul 1993 a fost încheiată o înţelegere între IASC şi IOSCO (The International Organisation of Securities Commissions), prin care a fost identificat un nucleu de 30 standarde care ar putea fi folosite pentru cotarea pe pieţele internaţionale de capital. In 1998, IASC a incheiat elaborarea şi revizuirea nucleului de standarde, pe care IOSCO l-a girat în anul 2000, deşi cu prevederi privind reconcilierea dintre unele prevederi ale IASC şi cele ale standardelor naţionale sau regionale.

La 1 iulie 2000 a intrat în vigoare noua „constituţie” IASB. La 1 aprilie 2001, noul IASB a preluat de la IASC responsabilitatea emiterii de standarde globale de contabilitate, de o înaltă calitate, care să asigure o informaţie transparentă şi comparabilă în situaţiile financiare.

IASB este un organism independent de drept privat, cu sediul la Londra, constituit cu scopul de „a formula şi de a publica, în interes general, norme contabile care să fie utilizate pentru întocmirea şi publicarea situaţiilor financiare şi promovarea acceptării şi aplicării acestor norme în lume“, precum şi pentru „desfăşurarea de activităţi cu caracter general pentru a îmbunătăţi şi a armoniza reglementările, normele contabile şi procedurile privind prezentarea situaţiilor financiare“.

Activitatea IASC este exercitată printr-un Consiliu care cuprinde reprezantanţi ai organismelor contabile din 13 ţări, numite de Consiliul IFAC, şi de cel mult 4 organisme goegrafice, ce îşi manifestă un interes cu totul special în informarea financiară.

Etape în evoluţia IASB

In 1981, Consiliul IASC a creat un Grup consultativ care cuprinde reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale ale preparatorilor şi utilizatorilor de situaţii financiare, ai burselor de valori mobiliare şi ai controlorilor pieţelor financiare.

In 1995, IASC a creat un Consiliu consultativ internaţional, de înalt nivel, compus din persoane cu calităţi excepţionale, ce ocupă înalte responsabilităţi în profesia contabilă, în întreprinderi şi în cadrul organismelor utilizatorilor de situaţii financiare.

1973-1988: Căutarea consensului

O caracteristică de bază a activităţii IASC este dată de abordarea consensuală şi caracterul democratic al procesului de adoptare a normelor. Rezultat al acestui demers, normele publicate în această perioadă ofereau opţiuni destul de largi şi favorizau acceptarea lor de către un număr mare de întreprinderi.

Primele norme internaţionale descriau toate precticile recunoscute în lumea occidentală, fiind eliminate cele care erau calificate ca prea deviate sau extravagante.

1989-1993: Căutarea comparabilităţii

În ianuarie 1989, IASC a publicat un proiect E32 „Comparabilitatea situaţiilor financiare”, care viza reducerea numărului de opţiuni contabile. Proiectul a devenit realitate în noiembrie 1993, pentru că el a dat naştere la publicarea a 10 norme revizuite, aplicabile pentru prima dată în exerciţiile deschise începând cu 1 ianuarie 1995.

Normele contabile internaţionale vor permite, începând cu acea dată, în unele cazuri, utilizarea a două prelucrări contabile pentru tranzacţiile şi evenimentele de aceeaşi natură, una din prelucrări fiind denumită „prelucrare de referinţă”, iar cealaltă „altă prelucrare autorizată”.

Obiectivul acestei etape strategice se pare că avea o notă politică: de a face standardele contabile internaţionale acceptabile pe toate pieţele financiare din lume.

1994: Referenţialul IASC stăabate un an de dificultăţi

Deoarece IASC era în plin proces de consolidare a rolului său de principal organism normalizator şi armonizator, alţi actori globali „binevoitori” interesaţi în subminarea poziţiei ocupate de IASC, s-au opus destul de vehement unor norme ale organismului.

Organizaţia Internaţională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO) respinge o parte din normele internaţionale. Opoziţia faţă de dispoziţiile unor proiecte de normă ale IASC apare şi din partea întreprinderilor.

Inceputul anului 1995: Semnele unei prime evoluţii pozitive

În prima parte a anului 1995, apar semnele dezamorsării stării de criză contabilă. Franţa şi Germania iau poziţii în favoarea standardelor internaţionale. În Statele Unite, Comisia Americană de Valori Mobiliare, SEC, continuă să solicite, pentru conturile publicate conform standardelor internaţionale, un tablou de corespondenţe, cu imaginea generată de aplicarea standardelor americane.

Iulie 1995 : Acodrul IASC-IOSCO şi reînnoirea normelor internaţionale

IOSCO a ţinut la Paris cea de a 20-a conferinţă anuală. Ca rezultat al acestei conferinţe, IOSCO şi IASC au încheiat un acord prin care stabileau o listă de domenii contabile, care până în anul 1999, urmau să facă obiectul unor norme noi internaţionale, sau al revizuirii de norme IASC deja existente.

Obiectivul celor două organizaţii era şi este în continuare ca situaţiile financiare întocmite în conformitate cu normele IASC, să poată fi utilizate şi recunoscute pe toate pieţele bursiere ale lumii în special în Statele Unite, pentru emisiuni şi cotaţii transfrontaliere, fără nici o corespondenţă cu normele contabile naţionale ale ţărilor în care fiinţează diversele pieţe.