Principiile Contabile

I.1. Principiile contabile – element component al procesului de armonizare

Principiile contabile reprezintă elemente conceptuale necesare normalizatorilor în procesul de elaborare a normelor contabile şi profesioniştilor contabili în procesul de întocmire şi certificare a situaţiilor financiare. Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a Europeană şi Standardele Internaţionale de Contabilitate au reţinut din multitudinea principiilor pe următoarele nouă:

− Principiul prudenţei

− Principiul continuităţii activităţii

− Principiul independenţei (autonomiei) exerciţiilor

− Principiul permanenţei metodelor

− Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere

− Principiul necompensării

− Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv

− Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

− Principiul pragului de semnificaţie

În cele ce urmează ne vom opri asupra prezentării conţinutului acestora.

I.1.1. Principiul prudenţei

Conform acestui principiu la evaluarea cheltuielilor şi veniturilor trebuie să se ţină seama de riscurile, deprecierile şi pierderile posibile, generate de desfăşurarea activităţii în exerciţiul curent sau anterior. Astfel nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ sau a veniturilor, respectiv subevaluarea cheltuielilor sau a elementelor de pasiv, ţinând cont de riscurile, deprecierile şi pierderile posibile, generate de desfăşurarea activităţii curente sau viitoare. Principiul prudenţei este legat organic de evaluarea patrimoniului, evaluare ce se realizează în patru momente: la data intrării în patrimoniu, la data inventarierii, la data încheierii exerciţiului şi la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum. Primele două momente creează premisele aplicării prudenţei, iar cel de al treilea realizează efectiv aplicarea acestui principiu. Astfel, la finele anului trebuie să se stabilească un patrimoniu real, indiferent de preţurile folosite pentru înregistrarea în contabilitate, care să se poată valorifica la preţul zilei.

Ca urmare, ţinând cont de pierderile (deprecierile) efective constatate – amortismentele – şi de pierderile şi deprecierile previzibile care corespund provizioanelor, se asigură stabilirea influenţei lor asupra rezultatului exerciţiului. Diferenţa în minus dintre valoarea contabilă a elementelor patrimoniale inventariate şi preţurile pieţei libere se consideră provizioane. Aplicarea prudenţei nu trebuie să ducă la crearea de rezerve ascunse, respectiv crearea de provizioane în mod excesiv.

I.1.2. Principiul continuităţii activităţii

Acest principiu presupune că unitatea patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii. Continuarea activităţii duce la evaluarea bunurilor în funcţie de utilitatea lor, presupunând că dimensiunea activităţilor întreprinderii se va menţine. Starea de continuitate a activităţii presupune aplicarea a numeroase practici contabile: delimitarea activităţii întreprinderii pe exerciţii, utilizarea costurilor istorice în evaluarea patrimonială şi gestionară, delimitarea unor cheltuieli pe mai multe exerciţii viitoare etc. În situaţia în care se constată intrarea în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii, pentru evaluarea bunurilor se au în vedere alte valori decât cele de utilitate, denumite şi valori lichidative, folosindu-se valoarea adecvată stării în care se află activitatea.

Dacă administratorii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, acestea trebuie prezentate în notele explicative. Dacă situaţiile financiare sunt întocmite pe baza acestui principiu, această informaţie trebuie prezentată împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a raportării financiare respective, precum şi motivele ce au stat la baza deciziei conform căreia întreprinderea nu îşi mai poate continua activitatea.

I.1.3. Principiul independenţei (autonomiei) exerciţiilor

Conform acestui principiu fiecărui exerciţiu i se atribuie numai acele cheltuieli şi venituri care se corelează ca efort şi efect rezultatului obţinut. Exerciţiile financiare, de regulă, au o durată de douăsprezece luni. În aplicarea acestui principiu apar o serie de consecinţe, între care mai importante de menţionat, ar fi:

− înregistrarea veniturilor în momentul livrării bunurilor sau prestării serviciilor şi înregistrarea cheltuielilor în momentul primirii bunurilor sau prestării serviciilor de către terţi, deci pe măsura producerii operaţiilor economico-financiare, ca urmare, se practică o contabilitate de angajamente;

− utilizarea conturilor de regularizare, pentru delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor, reţinând în acest sens cheltuieli şi venituri în avans, cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii;

− creanţele şi datoriile a căror decontare se va face ulterior, vor fi reflectate în conturi de debitori şi creditori diverşi etc

Nu se poate neglija nici problema calculului şi înregistrării amortismentelor şi provizioanelor la finele fiecărui exerciţiu, majorându-se sau diminuându-se, după caz, cheltuielile sau veniturile. Se mai are în vedere şi faptul că, delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor mai implică şi alte aspecte precum: contabilizarea unor evenimente posterioare închiderii exerciţiului, dar anterioare închiderii conturilor; menţionarea în anexă a cheltuielilor şi veniturilor privind exerciţiile anterioare etc. În acest fel, se iau în considerare toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.