Securitatea Zonelor Locuite în Perioade post-conflict

I. Utilitatea studierii securităţii zonelor locuite în perioade post-conflict

În definirea securităţii, cea mai mare parte a literaturii de referinţă apelează la două concepte principale: puterea şi pacea. Conceptul de putere este central relaţiile internaţionale şi în studiile strategice, în timp ce conceptul de pace este central în studiile de pace şi în dreptul internaţional. Studiile de securitate sunt revendicate de ambele domenii.

Conform lui I. N. Sava, securitatea cuprinde următoarele sectoare: securitatea militară (capacitatea militară a statului de a face faţă unei agresiuni externe şi de a menţine pacea civilă internă, integritatea teritorială şi funcţionalitatea instituţiilor); securitatea politică (se referă la stabilitatea organizaţională a statului, a sistemului de guvernare şi a ideologiei care îi asigură legitimitatea); securitatea economica (accesul la resurse, finanţare şi pieţe, necesar pentru a susţine niveluri acceptabile de prosperitate şi putere de stat); securitatea societală (susţinerea, în limite acceptabile de evoluţie, a modelelor tradiţionale de limbă, cultură, religie, identitate naţională şi obiceiuri); şi securitatea mediului (menţinerea biosferei locale şi planetare ca suport esenţial de care depind toate activităţile umane).

Strategia de securitate naţională a României identifică globalizarea ca fiind principalul fenomen care influenţează mediul de securitate contemporan, creând atât oportunităţi, cât şi noi riscuri şi ameninţări. Globalizarea intensifică densitatea sistemului internaţional pe două căi: (1) fragmentarea politică (creşterea numărului de state), şi (2) creşterea interdependenţei dintre state (interdependenţă exprimată în numărul şi intensitatea relaţiilor dintre ele). La aceste provocări, sistemul internaţional reacţionează prin întărirea regimurilor de securitate şi prin regionalizarea securităţii. Acest lucru presupune că securitatea întregului sistem internaţional depinde într-o mare măsură de securitatea unei regiuni, sau a unui stat. Însă, accelerarea proceselor de globalizare şi resimţirea efectelor acesteia până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii au condus la o restrângere considerabilă a mărimii spaţiului care poate afecta întreg sistemul internaţional. Una dintre caracteristicile „satului global” în care astăzi trăim constă în aceea că probleme sau incidente izolate se pot răspândi pe întregul glob, în moduri şi cu consecinţe imprevizibile. S-a ajuns astfel ca securitatea sistemului internaţional să depindă nu numai de securitatea unei regiuni sau a unui stat, ci să depindă şi de securitatea, să zicem, a unei metropole, sau chiar a unui simplu oraş. Iată de ce o discuţie privind securitatea zonelor locuite devine imperios necesară.

Conform Dicţionarului geografic, zona locuită (aşezarea umană) este definită ca fiind o comunitate umană (sat sau oraş) indiferent de mărime, care cuprinde o populaţie, un anumit teritoriu (denumit intravilan), construcţiile sale şi activităţile sociale şi economice care se desfăşoară pe teritoriul său.

În conflictele din ultimele decenii, oraşele au devenit adevăraţi piloni de apărare a statului, iar lupta în zonele locuite aproape de neevitat. Perioadele post-conflict care urmează sfârşitului ostilităţilor se alătură operaţiilor în sprijinul păcii şi proceselor de reconstrucţie. Însă pentru reconstrucţia şi dezvoltarea ulterioară a unei zone locuite afectate conflict, construirea şi menţinerea unei securităţi durabile devin condiţii prioritare. Securitatea zonelor locuite în perioade post-conflict capătă astfel o importanţă majoră.

II. Caracteristici ale mediului de securitate în zonele locuite afectate de conflict

Mediul de securitate al zonelor locuite afectate de conflict diferă, prin câteva aspecte, de mediul securitate al zonelor ce nu au trecut printr-un conflict.

În primul rând, în perioadele post-conflict se resimte nevoia acută de concentrare asupra procesului de furnizare de securitate, proces văzut ca o prioritate de top şi ca o pre-condiţie necesară pentru implementarea cu succes a tuturor celorlalte măsuri necesare. Dacă o zonă locuită nu este sigură, atunci procese precum reconstrucţia sau dezvoltarea socială şi economică ulterioară vor fi extrem de greu de pus în aplicare. Realitatea din teren este de aşa natură încât securizarea zonelor locuite trebuie realizată în paralel cu tentative repetate de a pune capăt violenţelor din zonele de conflict, şi de a impune combatanţilor un consens privind situaţiile în care uzul forţei devine justificat.

În al doilea rând, într-o perioadă post-conflict, securizarea unei zone locuite trebuie realizată înainte ca acest proces de securizare să fie legitimat prin intermediul unui proces electoral. În situaţiile non-conflict, procesul de securizare tinde să urmeze procesului electoral, beneficiind astfel de un plus de legitimitate.

În al treilea rând, securitatea zonelor locuite în perioade post-conflict este strâns legată de operaţiile în sprijinul păcii, şi de aceea este probabil ca procesul de securizare să fie puternic influenţat şi de alte state, care au fost de asemenea implicate în mediul conflictual ca şi furnizoare de forţă militară. Prezenţa străină are de obicei un puternic caracter militar, şi mai puţin unul civil; acest lucru presupune acordarea unei atenţii sporite construirii capacităţilor de apărare, şi o atenţie scăzută ariei legislative sau judiciare.

În al patrulea rând, responsabilitatea forţelor care intervin este extrem de mare. Este posibil ca, în momentul implicării, mediul de securitate să se afle în colaps; cea mai mare parte din infrastructura locală, publică sau privată, să fie distrusă; liderii locali să simtă că-şi pierd din putere şi influenţă şi să adopte, drept urmare, o atitudine ostilă; litera legii să fie complet ignorată, iar democraţia în mare parte suprimată. Toate acestea sunt posibilităţi foarte credibile, în cazul unei zone locuite afectată e conflict. De aceea, forţele care intervin se confruntă cu o mare responsabilitate, întrucât cea mai mică greşeală poate avea efecte devastatoare pentru mediul de securitate.

În al cincilea rând, în perioade post-conflict eforturile sunt concentrate înspre acţiuni care sunt foarte rar întâlnite în situaţii non-conflict. Este vorba despre: dezarmarea combatanţilor, confiscarea de arme, acţiuni de deminare, reintegrarea foştilor luptători într-un domeniu al securităţii locale bine definit din punct de vedere legal, sau în viaţa civilă, demobilizarea copiilor-soldaţi şi întoarcerea lor la propriile familii şi comunităţi. Astfel de activităţi necesită o serie de capacităţi şi competenţe speciale, de care forţele armate locale s-ar putea să nu dispună. Ajutorul comunităţii internaţionale devine, în acest caz, indispensabil.

Cu toate acestea, în ciuda diferenţelor importante între mediul de securitate al zonelor locuite în perioade post-conflict şi cel al zonelor locuite neafectate de conflict, forţele care intervin trebuie să respecte aceleaşi principii valabile pentru situaţiile non-conflict. Analiza lor a ceea ce trebuie întreprins în mediul de securitate trebuie să se bazeze pe o analiză cuprinzătoare a caracteristicilor mediului, a procedurilor ce trebuie urmate şi a interacţiunilor ce au loc. Forţele responsabile trebuie să se asigure, de asemenea, că populaţia are încredere în acţiunile lor, întrucât, dacă aceasta lipseşte, forţele nu-şi vor dovedi eficienţa, iar misiunea lor de a furniza securitate va eşua.