Acțiunea civilă

Competențele unității de învățare

- abilitatea de a deosebi prerogativele reclamantului de mijloacele de apărare ale pârâtului;

- abilitatea de a recunoaște diferitele tipuri de cereri în justiție, după caracteristicile acestora;

- diferențierea practică a variatelor mijloace de apărare ale pârâtului, în procesul civil;

- recunoașterea și aplicarea corectă a sancțiunilor procesuale în cazul lipsei condițiilor dreptului la acțiune;

Durata medie de parcurgere a primei unități de învățare este de 2 ore.

1. Definiția legală și consecințele ce decurg din aceasta.

- NCPC oferă o definiție a acțiunii civile în art.29: „Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces.”

- NCPC consacră autonomia acțiunii civile față de dreptul subiectiv dedus judecății, definind acțiunea ca un „ansamblu de mijloace procesuale”;

- se face o clasificare fundamentală a apărărilor în justiție (art.31), care pot fi:

- de fond: acelea prin care se tăgăduiește dreptul subiectiv al părții adverse, se neagă existența raportului juridic; au drept scop respingerea acțiunii ca neîntemeiată sau nefondată, fie că pârâtul reușește să demonstreze că situația de fapt este diferită de cea prezentată de reclamant, fie că reușește să combată temeiurile juridice ale părții adverse.

- procedurale: reprezintă acele mijloace de apărare prin care pârâtul, fără să combată fondul pretențiilor reclamantului, urmărește să obțină întârzierea judecății, refacerea unor acte, anularea cererii de chemare în judecată sau respingerea acesteia ca inadmisibilă.

2. Condițiile acțiunii

- NPCPC (art.32), enumeră condițiile generale de exercitare a acțiunii civile:

a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenție;

d) justifică un interes.

a) capacitatea procesuală (art. 56-58 NCPC:„Folosința și exercițiul drepturilor procedurale”)

- pentru a fi parte în procesul civil, legea nu cere ca persoana să aibă capacitate de exercițiu, fiind suficient să aibă capacitate de folosință.

- capacitatea procesuală de folosință este un reflex în plan procesual al capacității de folosință astfel cum este aceasta reglementată de Noul Cod civil (art.34-48) atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice;

- sancțiunea lipsei capacității procesuale: nulitatea sau anulabilitatea actelor de procedură făcute de o persoană fără capacitate procesuală;

b) Calitatea procesuală (legitimatio ad causam - art.36 NCPC)

- NCPC definește: ”Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

- legiuitorul recunoaște în anumite cazuri și o legitimare procesuală extraordinară (art.37 NCPC): în mod excepțional, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.”

- NCPC reglementează și posibilitatea transmiterii calității procesuale (art. 38, 39 NCPC), legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății (transmisiunea legală: cazul succesiunii sau al reorganizății persoanelor juridice; transmisiunea convențională: cazul unei cesiuni de creanță sau al vânzării unui drept litigios, etc.)

- sancțiunea lipsei calității procesuale active sau pasive: respingerea acțiunii, fără ca judecătorul să se pronunțe asupra fondului dreptului litigios (art.40 NCPC)