Drept Român

IUS NATURALE, IUS GENTIUM și IUS CIVILE.

IUS NATURALE (dreptul natural): dreptul comun tuturor ființelor (atât oamenilor, cât și celorlalte animale) - natura învață pe toate ființele acest drept („dreptul natural este dreptul pe care toate ființele l-au deprins de la natură‖, I.1.2.pr.) - drept comun tuturor viețuitoarelor, în timp ce dreptul ginților este dreptul comun tuturor oamenilor.

- ius naturale mai are un alt înțeles: Cicero susține că, în afara de lege și obicei, mai există un izvor de drept: ius naturale, care reglementează în același fel la toate popoarele și în toate timpurile unele raporturi sau dintre oameni sau dintre oameni și lucruri, dar care nu are prin el însuși putere obligatorie (sistem de principii juridice valabil pentru toate popoarele și toate timpurile) - acest ius naturale este o concepție filozofică și trebuie să servească de bază legislației pozitive: este ceea se numea în trecut dreptul natural.

Jurisconsultul Paul: „dreptul înseamnă ceea ce este totdeauna just și bun, cum este dreptul natural‖.

!!! concepție mai exactă: dreptul natural este un drept comun tuturor oamenilor, dar numai oamenilor și bazat pe rațiune (ex. egalitatea primitivă a oamenilor când nu exista sclavia, dreptul la legitimă apărare).

IUS GENTIUM (dreptul ginților):

1. dreptul ginților: sinonim cu dreptul natural - „dreptul pe care rațiunea naturală l-a rânduit între toți oamenii este respectat deopotrivă de toate popoarele și se numește dreptul ginților‖ (I.1.2.1) + „dreptul natural, care este în mod egal respectat de toate popoarele, fiind rânduit de o providență divină, rămâne necontenit trainic și neschimbat‖ (I.1.2.11.).

2. dreptul ginților: drept internațional public - dreptul care reglementează relațiile dintre state: sens rar în textele juridice, dar care apare des la istoricul Titius Livius în legătură cu epoca veche a Romei.

3. dreptul ginților: drept internațional privat - drept care reglementează raporturile de drept civil între cetățenii romani și străini (nu era nici dreptul străinului, nici dreptul roman, cu un al treilea sistem de drept), dreptul pe care trebuie să-l aplice judecătorul pentru a rezolva procesele intervenite între străini (peregrini) și cetățenii romani, drept care ulterior a terminat prin a fi folosit chiar de romani în relațiile dintre ei.

Ex. sclavia, deși este conformă cu ius gentium, totuși este contrară lui ius naturale.

- originea lui ius gentium: pare să se fi născut cu ocazia târgurilor din Roma - romanii venind în contact cu străinii, în special cu grecii, au trebuit să utilizeze forme de drept adecvate pentru a răspunde necesităților economice întrucât ius civile nu se aplica străinilor: ius gentium ca drept internațional privat s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea relațiilor comerciale.

242 î.e.n.: romanii au creat un magistrat special, pretorul peregrin (praetor peregrinus), pentru organizarea proceselor cu străinii - în această jurisdicție ar fi apărut și s-a dezvoltat ius gentium roman.

!!! însă occupatio (ocupațiunea) este o instituție de ius gentium cunoscută de romani din cele mai străvechi timpuri.

- la origine comerțul avea loc între ginți diferite, astfel că s-a născut un obicei nejuridic pentru a reglementa aceste raporturi de natură comercială, raporturi care ulterior au avut loc în târguri între cetățeni și străini - ius gentium cu timpul a fost integrat în dreptul roman, înlocuind în practică vechiul drept quiritar (dreptul cetățenilor romani).

- prin ius gentium se înțelege ambele ramuri al dreptului internațional (public și privat) - au origine comună: obiceiul nejuridic din comuna primitivă - obiceiul nejuridic dintre ginți, odată cu formarea statului, devine un drept între state, un drept al ginților: gintă (nu totalitatea celor care descind dintr-un strămoș comun) = popor cu care Roma avea relații.

IUS CIVILE (dreptul civil): dreptul comun tuturor cetățenilor unui stat (dreptul destinat să reglementeze în mod exclusiv raporturile dintre cetățenii romani: dreptul cviritar)- stabilit de fiecare popor: nici nu se deosebește cu totul, dar nici nu se aseamănă în toate cu ius naturale și ius gentium - ori de câte ori adăugăm ceva sau înlăturăm ceva din dreptul comun tuturor, facem un drept propriu, adică ius civile. (1).

- romanii, când zic ius civile, fără să adauge numele vreunui popor, înțeleg dreptul lor propriu (izvorăște din: consuetudo, plebiscita, lex, senatusconsulta, constitutiones principium, edicta și responsa prudentium) - așadar ius civile este opus atât lui ius naturale, cât și lui ius gentium.

- ius civile era la origine un drept strict, riguros și formalist (la origine romanii nu recunoșteau străinilor nici un drept iar orice străin venit la Roma cădea în sclavie), în timp de ius gentium era flexibil, echitabil și lipsit de forme solemne - ius gentium, dintr-un drept destinat străinilor și raporturilor lor cu romanii, a ajuns un drept comun și romanilor și peregrinilor, aplicabil și unora și altora.

IUS CIVILE ȘI IUS HONORARIUM.

IUS CIVILE (dreptul civil): are un sens mai restrâns - arată dreptul izvorând din consuetudo, lex, plebiscita, senatusconsulta, constitutiones principium și responsa prudentium, dar nu și edicta, adică desemnează întregul drept roman indiferent din ce surse a izvorât, cu excepția edictelor magistraților. (2).

IUS HONORARIUM (dreptul onorar): este dreptul izvorând din edictele (edicta - programe relative la activitatea magistraților în timpul funcțiunii lor) magistraților care au ius edicendi.

- la romani magistraturile se numesc honores, întrucât erau onorifice - dreptul stabilit de magistrați se numește ius honorarium - se subdivide în:

- ius praetorium (dreptul pretorian): ius honorarium izvorând din edictele pretorului.

- ius aedilicium (dreptul edilician): ius honorarium izvorând din edictele edililor.

- ius honorarium, în special dreptul pretorian, a fost creat pentru a ajuta, a completa sau a îndrepta dreptul civil - romanii au spus că ius honorarium este glasul viu al dreptului civil (viva vox iuris civilis).

!!! IUS CIVILE: are un înțeles și mai restrâns - indică uneori numai dreptul izvorând din interpretatio prudentium (interpretarea jurisconsulților). (3).

IUS DIVINUM și IUS HUMANUM.

IUS DIVINUM: dreptul canonic roman, dreptul care guvernează raporturile oamenilor cu divinitatea- se mai numește ius sacrum (dreptul sacru), fas (dreptul religios).

IUS HUMANUM: dreptul omenesc, dreptul roman laic - dreptul care guvernează raporturile oamenilor dintr-un stat, atât între ei, cât și cu statul lor, raporturile acelor oameni cu oamenii din alte state și cu alte state, și raporturile statelor între ele.

- la început fas se confunda cu ius humanum, dar ulterior s-au deosebit.

DREPT ROMAN - SEMINAR (S.-D. ȘCHIOPU).

2

IUS PUBLICUM și IUS PRIVATUM.

- dreptul pozitiv (dreptul care se aplică într-o societate dată, la un moment dat, sub auspiciile statului respectiv) reglementează întreaga viață socială: aceasta are două direcții principale - viața publică și viața privată - de aceea și dreptul roman se deosebește în drept public și drept privat.

IUS PUBLICUM: dreptul privitor la organizarea religioasă și politică a statului roman (nu poate fi schimbat prin convenții între particulari), guvernează organizarea puterilor statului și raporturile particularilor cu statul.

IUS PRIVATUM: dreptul privitor la buna stare a particularilor, guvernează raporturile particularilor între ei - este alcătuit din trei părți: din regulile lui ius naturale, ale lui ius gentium și ale lui ius civile (nu cunoaște distincția între dreptul civil și comercial + cuprinde și dreptul penal privat: anumite fapt nepermise pe care dreptul roman le considera ca lezând numai interesul particular, nu și interesul public).

IUS NON SCRIPTUM și IUS SCRIPTUM.

IUS NON SCRIPTUM: dreptul nescris - dreptul roman care izvorăște din consuetudo (dreptul consuetudinar).

IUS SCRIPTUM: dreptul scris - dreptul roman izvorând din lex, plebiscita, sunatusconsulta, constitutiones principum, edicta și responsa prudentium (dreptul pe care autoritatea publică îl creează în baza puterii sale legiuitoare).

- deosebirea dintre dreptul scris și dreptul nescris se bazează pe izvoarele dreptului, nu pe faptul material al scrisului: obiceiurile, chiar dacă sunt adunate și scrise sau de particulari sau de stat, nu încetează să fie tot drept nescris.

IUS GENERALE și IUS SINGULARE.

IUS GENERALE sau ius commune: dreptul general este dreptul privitor la toți romanii și la toate raporturile lor juridice - de regulă dreptul este stabilit pentru toți.

IUS SINGULARE: dreptul special este dreptul privitor numai la unii dintre romani și la unele raporturi juridice ale lor (ex. regulile de drept privind testamentul militar) - romanii spun că dreptul special este ceva ce s-a stabilit în contra cuprinsului rațiunii (în contra ordinii și consecvenței) din pricina unui folos oarecare: este o abatere de la regula că dreptul trebuie să se aplice față de toți - abatere îndreptățită pe considerente de ordin social, religios, politic, istoric.

- este de două feluri: beneficium legis și privilegium.

- beneficium legis: abatere de la dreptul general făcută în folosul unei categorii de persoane ori de raporturi juridice (ex. abaterile în folosul soldaților).

- privilegium: abatere de la dreptul general făcută sau în folosul sau în paguba fie a unei persoane ori a unor persoane anume determinate, fie a unui ori a unor raporturi juridice anume determinate - privilegiul cuprinde ceva pozitiv.

!!! dispensa: oprește ca dreptul să se aplice într-un caz anumit (acordată de regulă de senat) - dispensa cuprinde ceva negativ.

PERIODIZARE ISTORICĂ:

- regalitatea: 754/753 î.e.n. (fondarea Romei) - 510/509 î.e.n. (244 R.F.) (fondarea republicii).

- republica: 509 î.e.n. - 27 î.e.n. (fondarea imperiului de către Octavian).

- imperiul principatul: 27 î.e.n. - 284 e.n. (fondarea dominatului de către Dioclețian).

dominatul: 284 - 565 (moartea lui Iustinian).

PERIODIZARE JURIDICĂ:

- epoca veche - vechiul drept roman: 753 î.e.n. - sec. I î.e.n.

- epoca clasică - dreptul clasic: sec. I î.e.n. - 284 e.n.

- epoca postclasică - dreptul postclasic: 284 - 565.