Raportul Juridic a Dreptului Civil

Raportul juridic, indiferent de natura sa, este o relaţie socială reglementată de norma juridică. Cu alte cuvinte, relaţia nu poate deveni raport juridic fără existenţa unei norme juridice care să o reglementeze, deoarece există relaţii sociale, cum ar fi cele de prietenie, de colaborare etc, care ţin de domeniul moralei şi nu sunt reglementate de norme juridice. Raportul juridic, aşadar, este o categorie specială de relaţii sociale care apar şi se dezvoltă pe bază de norme juridice.

In dreptul civil există mai multe norme juridice menite să reglementeze relaţiile apărute in urma cauzării unui prejudiciu material. Oricărui subiect căruia nu i s-a cauzat un prejudiciu material i se par abstract posibile obligaţiile celui care 1-a cauzat de a-1 repara integral şi dreptul celui căruia i s-a cauzat de a i se repara prejudiciul, obligaţii şi drepturi reglementate de normele indicate mai sus. in cazul in care, in urma unei acţiuni ilicite, subiectului i se cauzează o daună materială, acesta devenind victimă (păgubaş), dreptul abstract posibil de a cere repararea integrală a prejudiciului se transformă in dreptul lui concret, iar pentru cel care a cauzat dauna obligaţia abstract posibilă se transformă in obligaţia lui personală. Păgubaşul şi cel ce a cauzat dauna sunt legaţi reciproc

prin drepturile şi obligaţiile apărute. intre ei se stabileşte o legătură, un raport juridic civil.

Conţinutul acestei legături exprimă drepturile şi obligaţiile lor, numite, in teoria dreptului, drepturi şi obligaţii subiective.

Adjectivul subiectiv este folosit pentru caracterizarea drepturilor şi obligaţiilor ca elemente ale raportului juridic civil, pentru indicarea apartenenţei acestor drepturi şi obligaţii la subiecte strict determinate.

Relaţia socială devine, aşadar, raport juridic numai prin reglementarea ei de norma juridică a cărei realizare este asigurată, după caz, prin forţa coercitivă a statului.

Natura raportului juridic depinde de natura relaţiei sociale pe care norma juridică o reglementează. in funcţie de acest element, raporturi juridice de drept civil sunt raporturile patrimoniale (care au conţinut economic şi pot fi exprimate in bani), ce izvorăsc din dreptul de proprietate, din contracte, din obligaţii etc, şi raporturile nepatrimoniale, denumite şi personale nepatrimoniale (care nu au un conţinut economic şi nu pot fi exprimate in bani), legate de individualitatea persoanei, al căror conţinut priveşte dreptul la nume, la domiciliu etc.

Aşadar, raportul juridic civil se poate defini ca raport social, patrimonial sau personal nepatrimonial, reglementat de o normă de drept civil.

Raportul juridic civil are trăsături comune tuturor raporturilor juridice, dar şi particularităţi care il fac să se deosebească de alte raporturi juridice.

CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Raportul juridic civjl,_ca orice raport juridic, este o relaţie socială, deoarece intervine intre oameni, fie individual (ca persoane fizice), fie in colectiv (ca persoane juridice); Deci un prim caracter al raportului juridic civil este cel social, care indică, pe de o parte, faptul că raportul nu-şi pierde trăsătura de a fi o relaţie socială, iar pe de altă parte, că norma de drept reglementează doar relaţiile dinţre.subiecte, nu şi relaţiile dintre subiecte şi bunuri corporale (lucruri).

Ca orice raport juridic, r^aportul juridic civil are un caracter voliţional, intrucat norma juridică (legea) care il reglementează este adoptată de Parlament, organ reprezentativ suprem al poporului. Caracterul voliţional insă fiind caracteristic tuturor raporturilor juridice, specific raportului juridic civil este faptul că el are caracter dublu volitiv, in sensul că exprimă şi voinţa statului, concretizată in normele juridice care reglementează relaţiile sociale şi il transformă in raporturi juridice, şi voinţa subiectivă a părţilor care incheie actul juridic.

In raporturile juridice civile in prim plan se plasează voinţa subiectelor. La fel, voinţa juridică a subiectelor va fi necesară şi la modificarea şi stingerea acestor raporturi. Deşi joacă un rol important in constituirea, modificarea sau stingerea raportului juridic civil, voinţa părţilor trebuie să se "incadreze " in limitele stabilite de lege şi să nu contravină ordinii publice şi bunelor moravuri. Acest lucru este prevăzut şi in art. 9 alin. (1) din Codul civil, conform căruia persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să exercite drepturile şi să execute obligaţiile cu bună-credinţă, in acord cu legea şi contractul, cu ordinea publică şi bunele moravuri.