Dreptul Afacerii

Cuvânt înainte adresat studenţilor

Cursul “Dreptul Afacerilor” se adresează studenţilor înscrişi la programul de studiu învăţământ la distanţă (ID), organizat de facultatea Contabilitate şi Informatică de Gestiune şi face parte din planul de învăţământ aferent anului I, semestrul 1.

Cursul „Dreptul Afacerilor” are anumite obiective principale, care se

concretizează în competenţele dobândite de studenţii care au parcurs şi au asimilat informaţia cuprinsă în acest curs, anume:

- stăpânirea terminologiei juridice adecvate mediului de afaceri, esenţială în întocmirea actelor juridice necesare desfăşurării activităţilor economice;

- capacitatea de a analiza şi interpreta actele normative aplicabile domeniului de afaceri, de a soluţiona cazurile de conflict de norme juridice atât în plan intern cât şi internaţional;

- analizarea unui act juridic în vederea identificării efectelor juridice ale acestuia, precum şi stabilirea cazurilor de nulitate ale actului;

- redactarea şi interpretarea diverselor contracte încheiate în desfăşurarea activităţii cotidiene;

Cursul „Dreptul Afacerilor” este structurat pe opt unităţi de învăţare (capitole), fiecare dintre acestea cuprinzând la final teste de autoevaluare, care să permită studenţilor să îşi evalueze nivelul de cunoştinţe acumulat prin parcurgerea fiecărei unităţi de învăţare. Soluţiile testelor de autoevaluare se vor găsi în finalul cursului.

Evaluarea cunoştinţelor se va realiza sub două forme:

• evaluare continuă, pe baza testelor de autoevaluare regăsite la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare;

• evaluare finală, realizată prin examenul susţinut în perioada de sesiune.

Profesor,

dr. Charlotte Ene

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE –I-

Elemente Introductive

A. Noţiunea de DREPT

Accepţiunile noţiunii de drept,

Diviziunile dreptului: drept public şi drept privat ;

Caracteristicile şi ramurile de drept public şi caracteristicile şi ramurile de drept privat,

Dreptul afacerilor

1. Accepţiunile noţiunii de drept

i) Drept obiectiv – reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu scopul de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii. Drept pozitiv – reprezintă componenta activă a dreptului obiectiv, respectiv totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat pe un anumit teritoriu.

ii) Drept subiectiv – reprezintă posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei persoane, recunoscută şi ocrotită de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o anumită conduită şi de a pretinde persoanei(lor) obligate să aibă o comportare (conduită) corespunzătoare dreptului său, comportare care poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului.

iii) Ştiinţa dreptului – reprezintă ştiinţa socială care are ca obiect de cercetare ansamblul regulilor de conduită (normelor juridice) adoptate de stat (care formează dreptul obiectiv) precum şi cerinţele sociale care au impus statului să reglementeze, să adopte norme juridice

2. Diviziunea şi ramurile dreptului

Sistemul de drept românesc cunoaşte două mari diviziuni în funcţie de tipul relaţiilor sociale pe care le reglementează, anume: dreptul public şi dreptul privat.

Dreptul public cuprinde normele juridice care guvernează organizarea statului, raporturile dintre stat şi particulari precum şi raporturile dintre diferitele organisme ale statului. În raporturile cu cetăţenii săi, statul îşi exercită puterea suverană; acestea sunt, îndeobşte, raporturi de subordonare.

Dreptul privat cuprinde normele care guvernează raporturile dintre paticulari. Raporturile de drept privat sunt, de obicei, raporturi de egalitate juridică, în sensul că nici una dintre părţi nu îşi poate impune voinţa juridică celeilalte. Statul poate însă participa şi el la asemenea raporturi juridice, atunci când acţionează nu în virtutea puterii sale suverane, ci ca persoană juridică.

Fiecare diviziune a dreptului intern se subîmparte în ramuri de drept. Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice legate între ele prin obiectul de reglementare (grupul de relaţii sociale pe care îl reglementează) şi metoda de reglementare.

În cadrul dreptului public regăsim următoarele ramuri de drept: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar şi fiscal, dreptul penal, dreptul procesual penal şi dreptul internaţional public. În cadrul dreptului privat regăsim următoarele ramuri de drept: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul internaţional privat.

Cu toate acestea, din ce în ce mai multe ramuri de drept se găsesc la intersecţia dintre cele două diviziuni, cuprinzând atât norme de ordine publică menite să răspundă unui interes general, al întregii comunităţi, cât şi norme de drept privat, ce răspund unor interese particulare.

Dreptul afacerilor nu este o ramură de drept. Dimpotrivă, este o disciplină compozită, care reuneşte instituţii diverse, subsumate atât unor ramuri de drept privat, cât şi unor ramuri de drept public, unite prin aceea că slujesc aceluiaşi obiectiv: reglementarea desfăşurării afacerilor.

B. Norma juridică

Noţiunea şi trăsăturile normei juridice

Structura normei juridice

Clasificarea normei juridice

Interpretarea normei juridice

Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

Noţiune.

Norma juridică (sau de drept) este o regulă generală, impersonală, tipică şi obligatorie care prescrie conduita oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea, având ca scop asigurarea ordinii sociale, regulă care poate fi adusă la îndeplinire, în caz de nevoie, prin forţa de constrângere a statului.