Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare

Seminar
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 3045
Mărime: 13.29KB (arhivat)
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

Derularea contractului internaţional de vânzare-cumpărare presupune îndeplinirea obligaţiilor părţilor contractante, respectiv livrarea mărfii de la exportator/ vânzător la importator/ cumpărător şi efectuarea plăţii de către importator/ cumpărător, în favoarea exportatorului/vânzătorului.

În privinţa livrării mărfii exportatorul/vânzătorul trebuie să efectueze o serie de operaţiuni:

1 pregătirea mărfii în vederea exportului/livrării intracomunitare (fabricarea, ambalarea, marcarea, verificarea calităţii mărfii) şi procurarea tuturor documentelor necesare în acest sens (factură comercială externă, listă de colisaj, cerificat de calitate, certificat de origine, document de transport);

2 transportul, asigurarea şi vămuirea mărfii (numai în cazul exportului), în funcţie de condiţia de livrare înscrisă în contract.

Importatorul/ cumpărătorul are obligaţia preluării mărfii livrate, potrivit prevederilor contractuale, şi plata contravalorii ei.

1. Pregătirea mărfurilor

În cazul exportului direct sau a livrării intracomunitare, exportatorul/ vânzătorul are obligaţia fabricării mărfii şi punerii ei la dispoziţia importatorului/ cumpărătorului, potrivit prevederilor contractuale, împreună cu toate dovezile solicitate.

În urma fabricării mărfii, ambalării şi marcării ei corespunzătoare, exportatorul/ vânzătorul întocmeşte lista de colisaj (packing list) şi factura comercială externă.

Lista de colisaj cuprinde referiri la conţinutul partizilor de marfă (numărul de colete, denumirea şi cantitatea mărfii din fiecare colet), la modul de ambalare şi marcare a acesteia în vederea transportului.

Factura comercială externă cuprinde menţiuni referitoare la partenerii contractuali, obiectul contractului şi preţul mărfii. Acest document consemnează în scris existenţa unui act de vânzare-cumpărare, mijlocind transferul de proprietate de la exportator la importator. El este necesar pentru încasarea contravalorii mărfii şi pentru efectuarea formalităţilor vamale.

În schimburile comerciale internaţionale se mai utilizează şi alte tipuri de facturi: factura proforma (document emis de exportator pentru obţinerea licenţei de import sau deschiderea acreditivului documentar); factura consulară (completată de expeditor la solicitarea organelor vamale din ţara importatorului, în vederea stabilirii taxelor vamale la import); factură vamală (document solicitat la importul mărfurilor în Commonwealth în vederea calculării taxelor vamale).

Dovada cantităţii livrate şi a respectării termenului de livrare se face pe baza documentului de transport (conosament, scrisoare de trăsură).

În privinţa calităţii mărfii livrate exportatorul/vânzătorul face dovada respectării ei, potrivit celor convenite cu partenerul de afaceri, pe baza unui certificat de calitate, emis de către proprii specialişti sau de o instituţie specializată de control a calităţii.

În situaţia în care importatorul solicită o atestare oficială a originii mării, exportatorul va solicita unui organism specializat din ţara sa emiterea unui certificat de origine. Acest document dincolo de natura, cantitatea şi valoarea mărfii livrate, precizează locul de fabricaţie şi ţara de origine a mărfii, fiind necesar importatorului pentru: obţinerea unor facilităţi vamale, dacă între ţările partenere există acorduri în acest sens; respectarea politicii comerciale din ţara importatoare, dacă există mărfuri contingentate la import, pentru ca organele vamale din ţara importatorului să se asigure că mărfurile provin din ţările care beneficiază de contingent şi se încadrează în mărimea acestuia; protejarea drepturilor de proprietate intelectuală (denumirea de origine).

2. Transportul internaţional al mărfurilor

Transportul mărfurilor în trafic internaţional contribuie la realizarea procesului de export-import/livrare intracomunitară, asigurând transferarea mărfurilor dintr-o ţară în alta, prin traversarea uneia sau a mai multor frontiere de stat.

Modalităţi de transport internaţional: transportul pe apă (maritim şi fluvial); transportul terestru (feroviar şi rutier); transportul aerian.

Transportul maritim şi fluvial

În practica maritimă internaţională există două forme de exploatare a navelor (Tabel nr.1): navigaţie regulată (de linie) şi navigaţie neregulată (tramp). Indiferent de tipul navei maritime utilizate pentru transportul mărfii, documentul care atestă predarea mărfii către transportator este conosamentul (BilI of Lading). Acest document poate conţine, în totalitate sau parţial, condiţiile din contractul de transport.

La navele de linie, dacă marfa a fost predată la dană sau în depozitele transportatorului, armatorul, prin comandatul navei sau un agent al său, eliberează expeditorului un conosament cu menţiunea „received for shippement" (primit marfă spre încărcare). În situaţia în care marfa a fost încărcată pe navă, conosamentul va cuprinde menţiunea „shipped on board" (încărcat la bordul navei). în cazul navelor tramp, este eliberat un conosament cu ultima menţiune, ce face dovada deplină a expedierii mărfii.

Dacă, marfa a fost predată transportatorului în stare şi condiţii aparent bune, comandantul navei eliberează un conosament curat (Clean B/L), iar în situaţia în care conosamentul prezintă menţiuni cu privire la starea necorespunzătoare a mărfii sau ambalajului acesta este un conosament murdar (Foul B/L, Unclean B/L). În condiţiile în care pe conosament este menţionat exclusiv numele destinatarului, atunci conosamentul este nominativ, caz în care comandantul navei nu va elibera marfa în portul de destinaţie decât persoanei nominalizate pe conosament. În practica comercială internaţională sunt folosite, pe scară largă, conosamentele la ordin. În acest caz, marfa poate fi vândută de mai multe ori de la eliberarea conosamentului în portul de încărcare până la destinaţie. În portul de destinaţie, comandantul va elibera marfa ultimei persoane în favoarea căreia a fost andosat (girat) conosamentul. Dacă, aceasta nu ridică marfa din port şi andosează conosamentul „în alb" (fără a preciza persoana împuternicită să dispună de marfă), conosamentul la ordin devine un conosament la purtător. În acest caz marfa va fi eliberată persoanei care prezintă conosamentul comandantului navei.

În situaţia în care marfa este transportată cu o navă de linie, iar primul armator nu are linie directă până în portul de destinaţie, marfa urmând îi li transportată în continuare cu mai multe nave ce aparţin unor armatori diferiţi, primul armator eliberează un conosament direct (Through B/L). Prin acest document, primul armator se obligă să predea marfa următorilor armatori, care o vor duce la destinaţie. Primul armator se poate exonera de consecinţele de pierdere sau avariere a mărfii, pe etapele următoare ale transportului, prin inserarea în conosament a unei clauze în acest sens. În cazul în care destinatarul este un angrosisit, care urmează să vândă marfa fracţionat, mai multor detailişti, acesta va solicita armatorului eliberarea unor conosamente fracţionate, pentru cantităţile parţiale de marfa, cuprinse în conosamentul total. Pe baza fiecărui conosament parţial, detailiştii pot ridica partea cuvenită din cantitatea totală a mărfii.

Preview document

Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare - Pagina 1
Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare - Pagina 2
Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare - Pagina 3
Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare - Pagina 4
Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare - Pagina 5
Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare - Pagina 6
Derularea Contractului Internațional de vânzare-cumpărare - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Derularea Contractului International de Vanzare-Cumparare.doc

Alții au mai descărcat și

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Vânzarea Internațională de Mărfuri

Domeniul de aplicare al Convenţiei 1. Domeniul temporal de aplicare al CV ONU asupra contractului de vânzare internaţională de mărfuri CV a fost...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Drept

Test nr.1 Subiectul 1 : Noţiunea şi caracterizarea generală a dreptului comerţului internaţional. 1.1.Definiţi noţiunea de drept al comerţului...

Te-ar putea interesa și

Riscurile și problematica lor în plățile internaționale

FUNDAMENTE TEORETICE ŞI PRACTICE PRIVIND PLĂŢILE INTERNAŢIONALE CAPITOLUL I CADRUL JURIDIC AL RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE DE PLĂŢI Schimburile...

Contabilitatea operațiunilor de import-export

INTRODUCERE Scurt istoric al comertului international. Teorii ale comertului international. Comertuli international a aparut din necesitatea mai...

Managementul Operațiunilor cu Valută și al Transferurilor Bănești Internaționale pe Exemplul Băncii Transilvania

INTRODUCERE Lucrarea "Managementul decontărilor cu valută şi al transferurilor băneşti internaţionale " prezintă aspecte teoretice şi practice...

Relații economice internaționale

CAPITOLUL 1 ECONOMIA MONDIALA ŞI SISTEMUL RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE INTRODUCERE Cea mai cuprinzătoare şi cea mai largă categorie...

Derularea unei Operațiuni de Export

INTRODUCERE INTRODUCERE ÎN TRANZACȚIILE COMERCIALE INTERNAȚIONALE Dezvoltarea comerţului internaţional constituie o cale importantă în succesul...

Contabilitate Import Export

INTRODUCERE Actualitatea temei. Inscrierea Republicii Moldova în procesul de integrare europeana a condus la o crestere mult mai dinamica a...

Activitatea de Export la SC KIRI SRL

CAP.I. PREZENTAREA GENERALĂ A FIRMEI 1.1. Date generale Denumirea firmei: S.C. KIRI S.R.L. Sediul: Strada Martir Gogu Opre Nr. 23, Timişoara,...

Proiect managementul comerțului - SC Cotnari SA

CAPITOLUL I: PREZENTAREA FIRMEI COTNARI 1.1. INTRODUCERE SI OBIECT DE ACITIVITATE Firma COTNARI este una dintre cele mai cunoscute firme de...

Ai nevoie de altceva?