Drept Comunitar European

La ce serveşte Uniunea Europeană?

Misiunea Europei pentru secolul XXI este:

• garantarea păcii, a prosperităţii şi a stabilităţii pentru cetăţenii Europei;

• consolidarea reunificării continentului;

• asigurarea securităţii pentru cetăţenii săi;

• promovarea unei dezvoltări economice şi sociale echilibrate;

• soluţionarea provocărilor globalizării şi prezervarea identităţii popoarelor europene;

• favorizarea valorilor europene, precum dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, respectarea drepturilor omului şi a economiei sociale de piaţă;

I. Pacea şi stabilitatea

Înainte de a deveni un adevărat obiectiv politic, ideea unificării Europei nu era decât un vis al filozofilor şi vizionarilor. Victor Hugo, de exemplu, a avansat ideea „Statelor Unite ale Europei”, fiind inspirat de idealurile umaniste. Visul acesta a fost însă spulberat de groaznicele războaie care au devastat continentul în prima jumătate a secolului XX.

O nouă formă de speranţă a luat însă naştere din ruinele celui de-al doilea război mondial. Cei care au opus rezistenţă totalitarismului în timpul celui de-al doilea război mondial erau hotărâţi să pună capăt antagonismului internaţional şi rivalităţilor în Europa şi astfel să creeze condiţiile necesare unei păci durabile. Între 1945 şi 1950, câţiva oameni de stat, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi şi Winston Churchill, s-au hotărât să convingă cetăţenii de necesitatea intrării într-o eră nouă, cea a unei organizări structurate a Europei Occidentale, bazată pe interese comune şi fondate pe tratate, care ar garanta statul de drept şi egalitatea între toate ţările membre.

Preluând o idee mai veche a lui Jean Monnet, Robert Schuman (ministru de Externe al Franţei) propune, la 9 mai 1950, instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Astfel, ţările care odinioară se confruntau pe câmpul de luptă decid să plaseze producţia de cărbune şi oţel sub responsabilitatea unei autorităţi supreme comune. Din punct de vedere practic, dar şi simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat într-un instrument al păcii şi reconcilierii.

II. Reunificarea continentului european

După căderea Zidului Berlinului în 1989, Uniunea Europeană a fost cea care a încurajat reunificarea Germaniei. În 1991, odată cu prăbuşirea Imperiului Sovietic, fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est decid, la rândul lor, după ce timp de decenii s-au aflat sub tutela Pactului de la Varşovia, că viitorul lor este legat de cel al marii familii a naţiunilor democratice din Europa.

Procesul de extindere continuă şi astăzi. Astfel, în timp ce Turcia şi Croaţia au început negocierile de aderare în octombrie 2005, o serie de ţări din Balcani şi-au depus şi ele candidatura, ceea ce ar putea duce, într-o bună zi, la aderarea efectivă a acestora la marea familie europeană.

III. Siguranţa şi securitatea

În secolul XXI, Europa încă se mai confruntă cu probleme de siguranţă şi securitate. De aceea, UE trebuie să ia măsuri eficiente pentru a garanta siguranţa şi securitatea statelor sale membre. În acest scop, UE trebuie să colaboreze constructiv cu regiunile aflate dincolo de graniţele sale, respectiv ţările din Balcani, din Africa de Nord, din Caucaz şi din Orientul Mijlociu. UE trebuie, de asemenea, să îşi apere interesele militare şi strategice, prin colaborarea cu aliaţii săi, în special cu NATO şi prin dezvoltarea unei veritabile politici europene comune de securitate şi de apărare.

Securitatea internă şi externă sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Combaterea terorismului şi a crimei organizate necesită o colaborare strânsă între forţele poliţieneşti din toate ţările UE. Crearea unui „spaţiu de libertate, securitate şi justiţie” în sânul UE, unde fiecare cetăţean are acces egal la justiţie şi este protejat de lege, constituie o nouă provocare la nivel european, necesitând o coordonare sporită a acţiunilor întreprinse de autorităţile naţionale. Organisme precum Europol, Oficiul European de Poliţie şi Eurojust, care promovează cooperarea între procurori, judecători şi ofiţeri de poliţie din ţările membre ale UE, sunt chemate să joace un rol mai activ şi mai eficient.

IV. Solidaritatea economică şi socială

Cu toate că, la origine, Uniunea Europeană a fost creată pentru a realiza un obiectiv politic pacificator, aspectul economic a fost totuşi cel care a reuşit să dinamizeze şi să încununeze cu succes această construcţie europeană.

La ora actuală, tendinţele demografice în UE nu sunt foarte favorabile, în comparaţie cu celelalte state ale lumii. De aceea, statele membre trebuie să se apropie tot mai mult pentru a asigura creşterea economică şi pentru a se menţine competitive la nivel mondial. Niciun stat membru nu este pregătit să facă faţă, singur, concurenţei pe plan mondial în domeniul comerţului. Astfel, piaţa unică le oferă întreprinderilor europene o platformă vitală, asigurându-le competitivitatea pe pieţele mondiale.

Cu toate acestea, acest spaţiu de liberă concurenţă la nivel european trebuie să aibă drept corolar solidaritatea naţiunilor europene. Aceasta are consecinţe pozitive asupra cetăţenilor europeni: prin urmare, atunci când cetăţenii din unele regiuni ale Europei sunt victime ale inundaţiilor sau ale altor calamităţi naturale, bugetul UE prevede fonduri de asistenţă în acest sens. Fondurile structurale, gestionate de Comisia Europeană, încurajează şi sporesc eforturile depuse de autorităţile naţionale şi locale ale ţărilor membre pentru a reduce inegalităţile între diversele regiuni ale UE. Mijloacele financiare prevăzute din bugetul UE şi creditele oferite de Banca Europeană de Investiţii (BEI) sunt alocate pentru a îmbunătăţi infrastructura de transporturi (de exemplu, extinderea reţelei de autostrăzi şi a infrastructurii feroviare de mare viteză), contribuind astfel la promovarea unor regiuni şi la stimularea schimburilor comerciale transeuropene. Astfel, succesul economic al UE se va manifesta, în parte, prin capacitatea pieţei sale unice, de 500 de milioane de consumatori, de a satisface interesele unui număr cât mai mare de consumatori şi întreprinderi.

V. Identitatea şi diversitatea în contextul globalizării

Societăţile post-industriale ale Europei devin tot mai complexe. Astfel, deşi nivelul de trai al cetăţenilor europeni nu a încetat să crească, diferenţe semnificative între bogaţi şi săraci persistă totuşi. La rândul ei, extinderea a accentuat şi mai mult aceste diferenţe, întrucât noile state membre au intrat în UE având un nivel de trai sub media europeană. De aceea, colaborarea statelor membre este crucială pentru a se reuşi reducerea acestor discrepanţe.

Totuşi, toate aceste eforturi nu au fost realizate în detrimentul identităţii culturale şi lingvistice a statelor europene. Dimpotrivă, activităţile întreprinse de instituţiile europene au contribuit la realizarea creşterii economice, având în vedere particularităţile regionale şi bogata diversitate culturală şi tradiţională a ţărilor membre.

După jumătate de secol de construcţie europeană, UE în ansamblul său este mai impunătoare decât fiecare stat membru luat separat: ea exercită o influenţă economică, socială, tehnologică, comercială şi politică mult mai mare decât dacă acestea ar fi trebuit să acţioneze individual. Faptul că UE întreprinde acţiuni comune şi se exprimă printr-o singură voce constituie o valoare adăugată incontestabilă pentru Europa.