Dreptul afacerilor

În sens larg, romanii au definit dreptul ca obligația de a trăi onest, de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine, de a nu dăuna altei persoane. Astfel, în limbajul obișnuit, termenul ,,drept” desemnează o valoare fundamental a societății, un ansamblu de reguli de conduit cu rol de stabilire a ceea ce este just sau injust, un mijloc de realizare a dreptății și echității .

În sens juridic, termenul ,,drept” desemnează totalitatea regulilor de conduită emise de puterea publică, reguli a căror respectare este obligatorie pentru toți destinatarii lor.

Dreptul afacerilor, ca disciplină de studiu universitar, are în vedere ansamblul de norme generale de drept privat și norme special de drept privat și public aplicabile profesioniștilor comercianți persoane fizice autorizate și societăți comerciale, în activitatea lor de afaceri, respectiv de producție, administrare de bunuri sau de prestare de servicii a întreprinderilor cu scop lucrativ.

Ion M. Anghel definește dreptul ca fiind cunoașterea lucrurilor divine și umane, știința a ceea ce este drept și nedrept .

1. Forme de proprietate ale dreptului

Potrivit Codului civil, dreptul de proprietate poate fi privat sau public, în funcție de bunurile care fac obiectul acestui drept.

1.1. Dreptul de proprietate publică

Dreptul de proprietate publică este definit de art. 858 din Codul civil ca fiind dreptul ce aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege .

Proprietatea publică, a căror obiect sunt bunurile statului și ale unităților administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de interes public, însă numai dacă au fost dobândite legal de acestea .

Dreptul public cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează pe de o parte, raporturile dintre stat și cetățenii săi (dreptul public intern) și pe de altă parte, raporturile dintre state, în cadrul societății internaționale (dreptul internațional public).

Subiectele raportului de drept public (intern) sunt statul care reprezintă colectivitatea și care îi apără și interesele, de altfel, prin intermediul autorităților publice (prin intermediul organelor sale) și persoana fizică sau juridică. Raportul de drept public este un raport de subordonare, de autoritate, de putere, în care persoana fizică sau juridică (după caz) sub aspect juridic, este subordonată față de stat. Prin urmare, caracteristica dreptului public este aceea că părțile se află pe poziție de subordonare. Spre exemplu, într-un raport de drept financiar, părțile sunt organul de impozitare (reprezentant al statului) și persoana impozabilă (fizică sau juridică).Organul financiar, învestit cu această autoritate, procedează la calcularea și fixarea impozitului asupra subiectului impozabil, la inițiativa sa unilaterală. Persoana impozabilă este, astfel, subordonată în privința obligației de plată a impozitului (sau taxei, după caz) organului fiscal (reprezentant al statului) .

Se poate afirma că normele dreptului public pun în lumină și apără interesul general (colectiv), statal . Normele de drept public sunt ocrotite de autoritățile publice din oficiu.

Din dreptul public, fac parte, în principal, următoarele ramuri de drept : constituțional, administrativ, financiar, fiscal, penal, procesual penal etc.

1.2. Dreptul de proprietate privată

Potrivit art. 555 din Codul civil, dreptul de proprietate privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege .

Dreptul de proprietate privată are, așadar, toate atributele - posesia, folosința și dispoziția. În privința dispoziției, bunurile aflate în proprietate privată sunt în circuitul civil, adică pot fi înstrăinate sau asupra lor se pot constitui garanții în mod liber.

Dreptul privat cuprinde, în principal, următoarele ramuri de drept: civil, comercial, al familiei, al muncii etc.

Modurile de dobândire a dreptului de proprietate privată

Potrivit art. 557 C Civ., dreptul de proprietate privată se dobândește prin următoarele modalități :

a. prin convenție; proprietatea se poate dobândi prin diverse contracte, cum este, de exemplu, contractual de cumpărare, contractual de donație sau contractual de leasing, la finalul perioadei de leasing.

b. prin moștenire; care poate fi moștenire legală sau prin testament.

c. prin accesiune. (Accesiunea este situația în care proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se alipește cu bunul ori se încorporează în acesta, dacă legea nu prevede altfel.)

1.3. Dreptul de proprietate publică vs. dreptul de proprietate privată

Caracteristicile care disting dreptul de proprietate publică de dreptul de proprietate privată sunt :

a. caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, adică proprietatea asupra bunurilor proprietate publică nu poate fi transmisă către alte persoane decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;