Izvoarele Derivate ale Dreptului Comunitar

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest seminar prezinta Izvoarele Derivate ale Dreptului Comunitar.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

INTRODUCERE
IZVOARELE DERIVATE ALE DREPTULUI COMUNITAR
1. Acte comunitare cu forţa juridica obligatorie
2. Acte comunitare fara forţa juridica obligatorie
3. Izvoarele complementare
3.1. Actele interne ale instituţiilor comunitare
3.2. Actele sui generis
4. Acordurile internaţionale la care sunt parte Comunităţile europene-izvoare
de drept comunitar
5. Izvoarele nescrise
5.1. Principiile generale ale dreptului comunitar
5.2. Jurisprudenţa Curţii Europene de la Luxemburg. Metoda de interpretare utilizata de C.J.C.E.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

INTRODUCERE

Dreptul comunitar reprezintă o ordine juridica noua, autonoma fata de ordinea juridica internaţionala, si totodată integrata in sistemul juridic al statelor membre [1; p. 64].

Dreptul comunitar primar este considerat a fi format din cele trei tratate institutive si din tratatele modificatoare, in timp ce prin dreptul comunitar derivat se înţeleg actele comunitare, adoptate pe baza tratatelor comunitare. Intr-un sens larg insa, in dreptul comunitar pot fi încadrate si regulile nescrise aplicabile relaţiilor comunitare, jurisprudenţa C.E.J. si principiile de drept comune statelor membre.

La început, primele norme juridice de drept comunitar au luat naştere ca urmare a voinţei suverane a statelor membre, care, prin intermediul unor tratate internaţionale clasice, au acceptat sa renunţe la o parte din suveranitatea lor si sa se supună deciziilor unor organe supranaţionale. Ulterior, aceste organe cu caracter suprastatal au creat la rândul lor norme de drept comunitar, aplicabile la nivelul întregului spaţiu comunitar. Noile state care s-au alăturat primelor sase au semnat tratate internaţionale clasice de aderare la o organizaţie internaţionala, din acel moment intrând in spaţiul de acţiune al dreptului comunitar derivat, al „acquis-ului comunitar”.

O alta clasificare a dreptului comunitar distinge intre dreptul comunitar instituţional – normele juridice aplicabile organizării si funcţionarii instituţiilor comunitare, si dreptul comunitar material – regulile aplicabile in anumite domenii, de exemplu libera circulaţie a persoanelor, concurenta comerciala, etc.

Dreptul comunitar, fiind, in mod direct (tratatele comunitare) sau indirect (actele comunitare) o creaţie a statelor membre, poate fi privit sub trei aspecte: este un drept supranaţional, „comunitar”; este un drept distinct de dreptul intern al statelor membre; in acelaşi timp el este un drept integrat in dreptul intern al statelor membre, in ordinea juridica naţionala.

Văzând aceste trasaturi, putem afirma ca dreptul comunitar este in acelaşi timp un drept propriu fiecărui stat membru, dar si comun tuturor statelor membre.

Dreptul comunitar este aplicabil cu prioritate in ordinea juridica

naţionala a statelor membre, in raport cu dreptul intern al acestora.

„Prioritatea”, „supremaţia” sau „superioritatea” dreptului comunitar implica doua aspecte:

- prin legi (sau alte acte normative, evident) naţionale posterioare nu pot fi modificate sau abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nula si inaplicabila;

- normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile norme juridice naţionale. Administraţia si judecătorii naţionali vor asigura corelarea necesara si vor lăsa inaplicabile, daca este cazul, normele interne contrare dreptului comunitar, fara a aştepta intervenţia legiuitorului naţional de abrogare a acestora [1; p. 98].

IZVOARELE DERIVATE ALE DREPTULUI COMUNITAR

1. Acte comunitare cu forţa juridica obligatorie

Din categoria actelor de drept derivat fac parte o serie de acte care au la baza Tratatul, de unde si denumirea lor, care indica faptul ca adoptarea lor se fundamentează pe dreptul primar.

Regulamentul. Regulamentul are aplicabilitate generala. El este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in toate statele membre”[1; p. 7]. Faptul că regulamentul are aplicabilitate generală înseamnă că se aplică, în mod abstract, tuturor persoanelor care intră în sfera lui de aplicare.

Regulamentul se aplică în statele membre fără nici un fel de modificări, iar persoanele fizice sau juridice pot invoca prevederile acestuia. În faţa instanţelor sau organelor administrative naţionale, nefiind necesară transpunerea în legislaţia naţională. Aplicabilitatea directă a regulamentului implică faptul că acesta creează imediat drepturi şi obligaţii pe care particularii le pot valorifica atât în relaţie cu autorităţile naţionale (efect direct vertical), cât şi în raport cu alţi particulari (efect direct orizontal).

Regulamentele sunt de doua tipuri: de baza si de executare. Cele de baza sunt, in principiu, de competenta exclusiva a Consiliului sau a cuplului Consiliu/Parlament. Regulamentele de executare pot fi adoptate si de Consiliu, dar, cel mai des, sunt adoptate de Comisie. Datorita aplicabilităţii directe a regulamentului, jurisdicţiile naţionale sunt competente sa controleze conformitatea masurilor naţionale de executare cu regulamentul.

Se poate afirma, in concluzie, ca regulamentul este actul cel mai eficient si complet din multitudinea instrumentelor legislative puse la dispoziţia instituţiilor comunitare, beneficiind de aplicabilitate generala, de obligativitate in toate elementele sale, fiind, in acelaşi timp, direct aplicabil in toate statele membre.

Decizia. Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemnează”. Decizia este deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul sau mai mulţi destinatari, care pot fi: statele membre sau particularii. Decizia se deosebeşte de regulament prin absenta aplicabilităţii generale. Din punct de vedere insa al aplicabilităţii directe, se poate întâmpla, totuşi, ca decizi adresata unui stat membru sa implice luarea de către acesta a unor masuri destinate punerii sale in aplicare [1; p. 12].

În cadrul deciziei se stabilesc atât rezultatul ce urmează să fie atins, cât şi modalităţile de aplicare.

Atunci când se adresează persoanelor fizice sau juridice, efectele deciziei sunt imediate. Deciziile adresate unui stat sau statelor membre sunt obligatorii pentru toate instituţiile acelui stat, inclusiv pentru sistemul judiciar. În consecinţă, în temeiul supremaţiei dreptului comunitar, instituţiile sunt obligate să se abţină de la aplicarea normelor naţionale de natură să afecteze aplicarea deciziei. În anumite circumstanţe (atunci când instituţiile comunitare impun prin decizie statului membru un anumit tip de acţiune), deciziile pot avea efect direct şi pot fi invocate de o persoană fizică sau juridică intr-un litigiu cu o autoritate publică.

Deciziile se adoptă de către Consiliu la propunerea Comisiei sau, în situaţii mai rare, din proprie iniţiativă. Comisia poate, î, anumite cazuri, să emită decizii fie din proprie iniţiativă, fie prin abilitare din partea Consiliului.

Directiva. Directiva comunitara continua sa apară ca având „un obiect normativ neidentificat”. Directiva leagă orice stat membru destinatar in ceea ce priveşte rezultatul de atins, lăsând instanţelor naţionale competenta in ceea ce priveşte forma si mijloacele”[2; p. 76].

In primul rând, directiva este un act care „leagă”, adică in act obligatoriu, la fel ca regulamentul si decizia. In al doilea rând, directiva, asemănător cu decizia individuala si spre deosebire de regulament, nu este obligatorie decât pentru destinatarii pe care ii desemnează.

Exista doua categorii de directive si anume: directiva de baza(este adoptata pe baza Tratatelor), si directiva de execuţie(pentru executarea celei dintâi).

Directiva apare ca un instrument folosit la nivel comunitar in vederea armonizării legislaţiilor naţionale, de depăşire a diferenţelor, a contradicţiilor, de multe ori substanţiale, dintre reglementările interne ale diverselor state membre ale U.E.

Fisiere in arhiva (1):

  • Izvoarele Derivate ale Dreptului Comunitar.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT