Modificările codului familiei

1. Introducere. Prin Legea nr. 288/2007 s-au adus modificări esenţiale unor dispoziţii din Codul familiei care reglementează vârsta matrimonială – art. 4 C. fam. – şi filiaţia faţă de tată – art. 54-55 şi art. 60 C. fam.

Neîndoielnic, se impunea o intervenţie urgentă a legiuitorului în aceste materii, aspect care a fost de altfel semnalat de nenumărate ori în literatura de specialitate. Însă, după cum vom încerca să demonstrăm în cele ce urmează, soluţiile legislative ale Legii nr. 288/2007, deşi binevenite şi necesare, nu sunt total la adăpostul de critică, fiind susceptibile să genereze o serie de dificultăţi în procesul de interpretare şi aplicare a lor.

I. Modificările referitoare la vârsta matrimonială

A. Conţinutul şi scopul reglementării

2. Conţinutul reglementării. Art. 4 din C. fam., în redactarea dată prin Legea nr. 288/2007, are următorul conţinut :

„Art. 4. – Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani.

Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.

Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.

Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.”

Faţă de reglementarea anterioară, se constată următoarele elemente de noutate :

În primul rând, textul prevede aceeaşi vârstă matrimonială minimă, atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie, şi anume - ca regulă – 18 ani şi – ca excepţie, pentru motive temeinice – 16 ani .

Anterior, art. 4 alin. 1 C. fam. făcea distincţie între bărbat şi femeie, în sensul că bărbatul se putea căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit vârsta de şaisprezece ani. De asemenea, alin. 2 al aceluiaşi text prevedea posibilitatea încuviinţării, pentru motive temeinice şi în temeiul unui aviz dat de un medic oficial, a căsătoriei femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încuviinţarea trebuia dată de preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, de primarul general al Municipiului Bucureşti, potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă .

În al doilea rând, potrivit noilor dispoziţii legale, vârsta matrimonială coincide, ca regulă, cu majoratul civil (18 ani).

Astfel, conform prevederilor art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, persoana fizică dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu la împlinirea vârstei de 18 ani, devenind astfel majoră potrivit legii civile.

Se prezumă astfel că, de la această vârstă, o persoană are discernământul suficient format şi maturizat, fiind capabilă să înţeleagă importanţa şi semnificaţia actelor juridice pe care le încheie (inclusiv actul juridic al căsătoriei).

În al treilea rând, dacă regula o constituie căsătoria la vârsta de cel puţin 18 ani, excepţia, prevăzută de noile dispoziţii legale, o reprezintă posibilitatea încheierii căsătoriei de minorul (atât bărbatul, cât şi femeia) care a împlinit vârsta de 16 ani, pentru motive temeinice, în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea ocrotitorilor legali şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul minorul care doreşte să se căsătorească.

Se poate, astfel, considera că, potrivit art. 4 C. fam., modificat prin Legea nr. 288/2007, capacitatea matrimonială coincide cu majoratul, respectiv cu dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, instituindu-se totodată o capacitate matrimonială specială, restrânsă , pentru minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, în condiţiile în care acesta poate încheia actul căsătoriei numai dacă există motive temeinice şi cu încuviinţările prealabile cerute de lege.