Principiul Contradictorialitatii

Contradictorialitatea este un principiu fundamental al dreptului procesual civil in sensul că in temeiul principiului contradictorialităţii părţile pot să formuleze cereri, să propună şi să administreze probe şi să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a procesului. Deci, contradictorialitatea ingăduie părţilor in litigiu să participe in mod activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor sau apărărilor lor in cursul desfăşurării procesului avand dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute de fiecare dintre ele, precum şi de a-şi expuse punctul de vedere asupra motivelor instanţei in scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărari legale şi temeinice.

Aşadar, aşa cum se subliniază in literatura juridică, contradictorialitatea reprezintă motorul instanţei. Procesul evoluează prin intermediul contradictorialităţii, prin intermediul unor contradicţii succesiv, pană la hotărarea care va inlătura contradicţia.

Contradictorialitatea opune, dar şi uneşte părţile in proces, deoarece niciuna dintre părţi nu poate face nimic in instanţă decat sub privirile celeilalte.

In literatura juridică se face şi o altă subliniere importantă şi anume că judecătorul, ca actor in cadrul procesului şi nu ca mediator al sintezei, cel care inlătură contradicţia dintre părţi prin pronunţarea hotărarii se supune şi el principiului contradictorialităţii, in sensul că aspectele de fapt şi de drept pe care le ridică din oficiu trebuie să le pună in discuţia contradictorie a părţilor, deoarece altfel nu se poate baza pe ele la pronunţarea hotărarii. Deci, contradictorialitatea, in această relaţie triunghiulară pe care o constituie procesul, guvernează atat comportamentul părţilor, cat şi pe cel al judecătorului434. In legislaţia romană nu există un text prin care să se prevadă acest lucru in mod ferm şi explicit, dar in doctrina şi practica judiciară romană se admite că principiul contradictorialităţii il vizează şi pe judecător

In Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este

exprimat in mod direct acest principiu, el figurand – alături de egalitatea armelor, motivarea hotărarilor şi dreptul acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina – printre garanţiile implicite ale desfăşurării echitabile a procesului.

Intr-o formulare de sinteză Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dreptul la o procedură contradictorie implică, in esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces penal, civil sau disciplinar de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului, chiar şi cele care ar proveni de la un magistrat independent, de natură să-i influenţeze decizia, şi de a le discuta. Iar, intr-o altă hotărare s-a făcut chiar şi o afirmaţie general valabilă, statuandu-se că principiul contradictorialităţii reprezintă „una din principalele garanţii ale unei procedure judiciare”

Curtea a pronunţat o serie de decizii prin care sunt aduse clarificări importante – cu

caracter general – pentru juriştii practicieni, dar şi pentru părţile litigante, cu privire la garanţiile ce trebuie să le fie asigurate pentru a beneficia de un proces echitabil

Astfel, referindu-se la legislaţiile naţionale, instanţa europeană a făcut precizarea că

respectarea acestei exigenţe (contradictorialitatea) poate fi realizată in diferite moduri, ceea ce se cere insă este ca metoda respectivă să garanteze că „partea adversă” este inştiinţată de depunerea observaţiilor şi să aibă posibilitatea să le comenteze In literatura juridică se atrage insă atenţia că instanţa nu este indreptăţită, in temeiul

principiului contradictorialităţii, să introducă terţi in proces, acest drept avandu-l doar părţile in proces (instanţa nefiind parte in proces deşi este obligată să aibă un rol activ).

Instanţa europeană a fost confruntată şi cu o altă problemă, referitoare la necesitatea

distincţiei care trebuie făcută intre „principiul contradictorialităţii” şi „principiul egalităţii armelor” (ambele rezultand din garanţia cu caracter mai general a dreptului la un proces echitabil). Astfel, ea a decis că trebuie făcută această distincţie atunci cand este vorba de „obligaţia de comunicare a pieselor dosarului”: dacă absenţa comunicării unei piese se raportează numai la una dintre ele, in timp ce cealaltă parte a cunoscut-o, Curtea examinează situaţia astfel creată „prin prisma principiului egalităţii armelor” (care impune tratarea egală a părţilor in ceea ce priveşte luarea la cunoştinţă despre toate piesele de la dosar, de natură a conduce la soluţia pe care o va pronunţa tribunalul). Dacă, dimpotrivă, amandouă părţile au fost private, in aceeaşi măsură, de

posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul unei informaţii utile produse judecătorului fără ca ele să fie in măsură să le discute (a se vedea cazul raportului instanţei de fond făcut către instanţa de recurs, in procedura elveţiană), această situaţie are a fi discutată pe terenul principiului contradictorialităţii, cu exigenţele sale proprii. Dezechilibrul in comunicarea informaţiilor utile şi pertinente cauzei este sancţionat pe baza principiului egalităţii armelor, pe cand necomunicarea unor asemenea informaţii ambelor părţi este privită ca o incălcare a principiului contradictorialităţii, chiar dacă, in unele cauze, această distincţie nu ar apărea intotdeauna cu aceeaşi claritate.