Protectia Juridică a Drepturilor Omului

Pornind de la constatarea, foarte exactă, de altfel, că drepturile omului au fost ridicate, în ultimele două decenii, la rangul de problemă crucială a relaţiilor internaţionale şi că ele au căpătat, în consecinţă, proporţiile unui autentic fenomen politic şi juridic internaţional, un specialist în materie afirma, la începutul deceniului trecut, că drepturile omului au atins „o asemenea intensitate şi întindere pentru cele mai multe, dacă nu pentru toate popoarele, încît este posibil ca lumea să fie. martora apariţiei unei forţe religioase transnaţionale al cărei impact să fie tot atît de semnificativ pentru umanitate pe cît au fost vechile religii universale".

Intr-adevăr, mai ales în ultimii ani, drepturile omului au încetat să mai fie doar un subiect extrem de dezbătut, devenind şi unul dintre factorii esenţiali graţie cărora s-au produs ample mutaţii în fizionomia politică şi economică a unui mare număr de ţări ale lumii. S-au dat numeroase exp1icaţii, unele chiar contradictorii, în ce priveşte sursele transformării drepturilor omului într-un fenomen definitoriu al ultimei părţi a secolului al XX-lea.

În ce ne priveşte, considerăm că drepturile omului au devenit o sursă majoră de dinamizare a evoluţiei istorice ca urmare a împletirii şi potenţării reciproce a câtorva tendinţe. Afirmarea crescîndă a individului ca placă turnantă a dezvoltării sociale şi conştientizarea faptului că investiţia în condiţia umană este benefică nu numai afirmarii personalităţii indivizilor ca atare, ci şi societăţilor şi, într-un sens mai larg, umanităţii în ansamblul ei reprezintă, în opinia noastră, atât fundalul cât şi liantul tuturor acelor procese a căror confluenţă în timp a declanşat acest adevărat boom al problematicii drepturilor omului la care asistăm astăzi.

Au contribuit, între altele, la aceasta şi anumite acumulări de ordin juridic, precum adoptarea, pe baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a unui mare număr de reglementări internaţionale. A fost adoptat în acest domeniu un număr important de convenţii cu vocaţie de universalitate. Pe plan regional - în Consiliul Europei, în cadrul O.S.C.E., în America Latină, în Africa şi în cadrul Ligii Arabe - au fost adoptate numeroase reglementări, dintre care majoritatea în ultima perioadă. Fapt deosebit de important, multe dintre documentele respective sînt însoţite de mecanisme de supraveghere a aplicării prevederilor lor: comitete, grupuri de lucru sau chiar curţi de justiţie. Toate acestea au sprijinit conturarea unor profunde mişcări în favoarea recunoaşterii şi respectării drepturilor omului în diferite ţări, inclusiv în unele dintre cele în care performanţele în materie de protecţie a drepturilor omului au fost sau mai sunt încă sub nivelul standardelor internationale.

Un alt factor - cu impact considerabil asupra creşterii transparenţei în ce. priveşte respectarea de către state a obligaţiilor asumate prin semnarea diferitelor instrumente internaţionale sau regionale - care a concurat la transformarea drepturilor omului într-un fenomen juridic şi politic internaţional este reprezentat de mass media. Sau, mai exact spus, de explozia informaţională. Graţie dezvoltării şi răspândirii noilor mijloace de comunicare în masă, prin intermediul cărora informaţia se transmite aproape în timp real dintr-o parte într- alta a Terrei, situaţiile de grave încălcări ale drepturilor omului nu mai pot fi disimulate de autorii lor şi ajung să fie expuse aproape instantaneu oprobiului opiniei publice.

Prăbuşirea multora dintre regimurile care încălcau sistematic drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor din statele respective, în producerea căreia ofensiva drepturilor omului a jucat un rol crucial, reprezintă, la ora actuală, un alt element favorizant pentru promovarea mai amplă şi mai sistematică a drepturilor omului în întreaga lume. Astfel, trecerea - ca urmare a proceselor revoluţionare ce au avut loc în ţările din estul continentului şi a schimbărilor radicale, în plină desfăşurare, din cadrul fostei Uniuni Sovietice - la generalizarea, în Europa, a societăţii democratice, bazată pe pluralismul politic, statul de drept, principiile economiei de piaţă, valorile general-umane ale libertăţii, demnităţii şi respectării drepturilor omului este, într-o măsură considerabilă, efectul dinamismului fără precedent pe care l-a înregistrat problematica drepturilor omului în lumea contemporană. Respectiv, al transformării performanţei statelor în acest domeniu nu numai într-o preocupare de prim ordin a cetăţenilor acestora, ci şi într-un criteriu major de apreciere a concordanţei dintre opţiunile lor politice şi exigenţele actuale ale dialogului şi cooperării internaţionale.

Evoluţiile internaţionale din ultimii ani, precum şi implicaţiile ce decurg, în planul politicii externe a statelor şi, deci, al securităţii şi păcii mondiale, din afirmarea preocupării pentru respectarea drepturilor omului ca una dintre axele centrale ale noii ordini internaţionale, impun examinarea atentă a conotaţiilor şi dimensiunilor tot mai complexe ale.acestui cîmp problematic, pe terenul căruia s-au produs şi continuă _ să se producă schimbări de mare semnificaţie. Numeroasele dezvoltări conceptuale, normative şi instituţionale din acest domeniu cer, la rîndul lor, o analiză aprofundată, în măsură să elimine false1e dileme şi să deceleze încărcătura axiologică şi perspectivele pe care le oferă evoluţia reglementărilor internaţionale în materie de drepturi ale omului.

1.2. Scurte precizări terminologice

Înainte de a trece la abordarea efectivă a unora dintre principalele elemente ale complexului cîmp conceptual ce se circumscrie problematicii drepturilor omului, se impun precizate unele aspecte de ordin terminologic.

Într-o primă etapă, drepturile omului erau denumite "drepturi naturale", formularea "drepturi ale omului" fiind de dată relativ mai recentă. Întrucît s-a apreciat că expresia „rights of man”, utilizată iniţial în limba engleză, avea o nuanţă discriminatorie, implicînd doar drepturile bărbatului, încă din perioada celui de-al doilea război mondial a început să fie folosită formula „human rights” (drepturi ale persoanei umane). În franceză continuă, însă, să se menţjnă formula „droits de l'homme”, care ridică aceleaşi probleme ca şi cea utilizată iniţial în limba engleză. Rămîne, desigur, la latitudinea vorbitorilor de franceză să hotărască dacă şi când să procedeze la o eventuală schimbare a termenului care denumeşte, în această limbă, conceptul de drepturi ale omului. Privitor la discuţiile actuale în jurul acestui subiect, într-o recentă şi valoroasă lucrare de drept internaţional se relevă următoarele: „Se impune menţionată controversa suscitată de formula drepturile omului (l'homme), căreia i se reproşează o anumită tendinţă sexistă. Nu este, însă, vorba decât de o ceartă a cuvintelor. Pentru că nimeni nu se gîndeşte să dea cuvîntului „homme” din expresia „droits de l'homme” o accepţiune ce ar viza sexul persoanei. Nu există nici o îndoială că este vorba de drepturi aferente condiţiei umane, fără deosebire de sex şi, de asemenea - dacă reluăm enumerarea ce figurează în pgf. 1 al articolului 2 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului - „ fără deosebire de rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de orice altă natură, de origine naţională, socială, de avere, naştere sau de orice altă situaţie,, Ar putea fi, totuşi util să nu se neglijeze nici un aspect al luptei împotriva discriminării femeii. În acest sens, este neîndoielnic faptul că adoptarea expresiei engleze „human rights”, ce ar putea fi tradusă în franceză prin „droits humains”, sau, chiar mai bine, prin „droits de la personne humaine”, s¬ar putea dovedi o opţiune recomandabilă” (K. Mbaye, „Les droits de l’homme et des peuples”).