Regulamentul Roma II

La 10 iulie 2007, Parlamentul European a adoptat Regulamentul Roma II, referitor la conflictele de legi în materie extra-contractuală. Publicat în Jurnalul Oficial la 31 iulie 2007, noul Regulament se va aplica, în toate statele membre cu excepţia Danemarcei , faptelor ilicite care vor surveni după expirarea unui termen de 18 luni de la adoptarea sa (11 ianuarie 2009).

Regulamentul are un caracter general, este obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în Statele membre, fără a fi nevoie de transpunere în legislaţiile naţionale. Curtea europeană de Justiţie este competentă pentru interpretarea lui, în condiţiile stabilite de art. 68 din Tratatul CE, iar un recurs preliminar nu va putea fi formulat decât de un tribunal dintr-un stat membru ale cărui hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac.

Caracter universal.

- Regulamentul instaurează reguli de conflict ce vor constitui în materie un drept comun al statelor membre, înlocuind regulile de conflict anterior existente ;

- aplicarea Regulamentului nu va depinde de desemnarea sau nu de către regulile sale de conflict a legii unui stat membru, respectiv a legii unui stat terţ, ci doar de sesizarea de către părţi a unui judecător dintr-un stat membru.

Această situaţie a generat destul de multe polemici, în doctrină fiind contestat în special faptul că noul text (având o aplicare universală) nu şi-ar putea găsi o bază juridică adecvată în articolul 65 din Tratat : acest articol recunoaşte competenţa instituţiilor comunitare pentru „favorizarea compatibilităţii regulilor aplicabile în statele membre în materie de conflicte de legi şi competenţă” numai „ ... în măsura în care acest lucru este necesar pentru buna funcţionare a pieţei interne”, iar aplicarea regulamentului în situaţiile extra-comunitare nu ar putea fi justificată prin acest din urmă motiv.

Aplicarea Regulamentului în litigii internaţionale. Potrivit articolului 1 alineatul 1, Regulamentul se aplică tuturor situaţiilor care implică un conflict de legi (sau, potrivit explicaţiei oferită de Comisie în proiectul de Regulament, situaţiilor care prezintă unul sau mai multe elemente de legătură cu alte sisteme juridice decât cel al forului).

Domeniul de aplicare material al Regulamentului. În mod schematic, Regulamentul vizează obligaţiile necontractuale decurgând dintr-un fapt ilicit (delict sau cvasi-delict) sau dintr-un fapt care, potrivit terminologiei clasice, nepreluată însă de autorii Regulamentului, reprezintă un cvasi-contract. Cu privire la prima categorie, suntem în prezenţa unei noţiuni autonome de „obligaţii necontractuale”, iar în absenţa altor precizări în Regulament, pentru interpretarea acesteia punctul de plecare ar trebui să fie definiţia oferită de Curtea de justiţie sintagmei „materia delictuală”: aceasta ar cuprinde „orice cerere prin care se urmăreşte stabilirea răspunderii pârâtului şi care nu poate fi inclusă în cadrul materiei contractuale, în sensul articolului 5§1”.

Regulamentul alege să îşi limiteze aplicarea cu privire la acele obligaţii extra-contractuale care ţin de materia civilă şi comercială. Regulile de conflict ce vor fi descrise în continuare nu se aplică problemelor care apar în domeniul fiscal, vamal şi administrativ, şi nici răspunderii statului pentru acţiunile şi omisiunile comise cu ocazia exercitării puterii publice ("acta iure imperii"). conform explicaţiilor oferite în considerentul 9 din Preambul, litigiile generate de acta iure imperii sunt considerate ca incluzând acţiunile formulate împotriva oficialilor care acţionează în numele şi pe seama statului şi răspunderea pentru actele emise de autorităţile publice, inclusiv răspunderea persoanelor numite în funcţii de demnitate publică ; toate aceste chestiuni sunt în afara domeniului de aplicare al Regulamentului şi vor rămâne guvernate de dispoziţiile legii 105/1992.

De asemenea, Regulamentul enumeră în articolul 1 o serie de excluderi din domeniul său de aplicare. Acestea pot fi împărţite în două grupe:

- pe de o parte, cele care în urma calificării se integrează mai bine în alte categorii juridice (obligaţii extra-contractuale decurgând din relaţiile de familie şi cele asimilate acestora , din dreptul societăţilor comerciale , din trust-uri, din instrumente negociabile ),

- şi pe de altă parte cele care, deşi incluse fără dubiu în cadrul răspunderii extra-contractuale, necesită totuşi un regim particular. Acestei ultime categorii îi aparţin obligaţiile extra-contractuale decurgând dintr-un prejudiciu nuclear (excludere justificată pe baza faptului că acestea presupun un sistem special de indemnizare care implică participarea statelor şi fac obiectul unor convenţii internaţionale) şi cele care decurg din atingeri aduse vieţii private şi personalităţii (justificarea acestei excluderi rezidă în faptul că problema este deosebit de delicată şi statele membre nu au reuşit să se pună de acord asupra elementului de localizare cel mai pertinent, ).

- O altă excludere vizează chestiunile ce ţin de probă şi procedură, sub rezerva aspectelor legate de validitatea formală şi sarcina probei, la care se referă articolele 21 şi 22.

Tot legat de domeniul de aplicare material al Regulamentului, trebuie precizat că acesta se va aplica nu numai în situaţiile în care faptul generator al prejudiciului, respectiv prejudiciul s-au realizat deja, dar şi în cazul în care acestea sunt doar susceptibile să se producă.