Rezilierea drepturilor părintești

Restrângerea exerciţiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii (art. 53 Constituţia României).

Pedeapsa accesorie a interzicerii ope legis a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a – c din Codul Penal încalcă cerinţa proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi cu situaţia care a determinat-o. Conform principiului individualizării pedepselor, la alegerea naturii şi gravităţii pedepsei accesorii aplicate ar trebuie să fie luate în considerare pericolul social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

I Proporţionalitatea consecinţelor juridice cu situaţia care le-a generat

1. Modificarea recentă a articolului 71 din Codul Penal pune în discuţie o interesantă problemă de drept privind regimul pedepselor accesorii din perspectiva Constituţiei României, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului si dreptului comunitar.

Intervenţia legiuitorului a avut în vedere remedierea încălcării art.8 din CEDO ce garantează respectarea vieţii private şi de familie, constatată în cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a interzicerii ope legis a drepturilor părinteşti pentru persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate. Curtea a constatat că, în dreptul românesc, interzicerea exercitării drepturilor părinteşti se aplica în mod automat şi absolut, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care executa o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa oricărui control exercitat de către instanţele judecătoreşti şi fără a lua în considerare tipul infracţiunii sau interesul minorilor. În aceste circumstanţe, Curtea a considerat că nu s-a demonstrat proporţionalitatea retragerii absolute şi prin efectul legii a drepturilor părinteşti ale persoanei în cauză cu situaţia care a determinat-o şi deci că nu ar fi corespuns necesităţii apărării intereselor copilului, că nu ar fi urmărit ca scop legitim protecţia sănătăţii, moralei sau a educaţiei minorilor, ci doar sancţionarea morală a celui condamnat.

2. Proporţionalitatea consecinţelor juridice cu situaţia care le-a creat este o noţiune generală regăsită atât în Convenţia Europeană a drepturilor Omului (ingerinţa statelor prin restrângerea exerciţiului anumitor drepturi trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit), în Constituţia României (conform art.53 alin.2 restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o), în dreptul privat (conform. art.94 alin.1 Codul Familiei cuantumul obligaţiei de întreţinere se determină potrivit cu nevoia celui care o solicită şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti),în cadrul răspunderii civile delictuale ( în cazul unei culpe comune, despăgubirile civile, plătite de autor nu vor reprezenta repararea integrală a pagubei, ci numai a părţii corespunzătoare culpei acestuia), dar şi în dreptul penal.

Proporţionalitatea se regăseşte în legitima apărare (una dintre cerinţele apărării este proporţionalitatea cu atacul), în cadrul sancţiunilor (angajarea consecinţelor răspunderii penale trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei, persoana făptuitorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), în ceea ce priveşte executarea sancţiunilor (executarea pedepselor nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului), în individualizarea pedepselor (conform art 72 din Codul Penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama ( ) de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală,iar când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, sunt luate în considerare criteriile anterioare atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât şi pentru proporţionalizarea acesteia) şi ar trebui să se regăsească deci în individualizarea pedepselor accesorii.

3. Anterior modificării, Codul penal prevedea că interzicerea exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute în art.64 din Codul Penal intervine de drept fără nici o distincţie între diversele categorii de drepturi atunci când pedeapsa principală este privativă de libertate

Ca urmare a modificării intervenite, interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.d şi e din Codul Penal se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă. Per a contrario interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute în art.64 lit. a - c din Codul Penal operează de drept din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei