Cuprins
- Capitolul I. CADRUL GENERAL
- Dreptul mediului – ramură distinctă a Dreptului
- PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI
- MEDIULUI
- MODALITĂŢI DE REALIZARE A PROTECŢIEI MEDIULUI
- Capitolul II. PROTECŢIA RESURSELOR NATURALE
- POLUAREA ŞI PROTECŢIA APEI ŞI A ECOSISTEMELOR
- ACVATICE
- POLUAREA ŞI PROTECŢIA ATMOSFEREI
- POLUAREA ŞI PROTECŢIA SOLULUI
- PROTECŢIA SUBSOLULUI
- PROTECŢIA FAUNEI TERESTRE ŞI ACVATICE
- PROTECŢIA FLOREI
- Capitolul III PROTECŢIA MEDIULUI URBAN
Extras din seminar
Capitolul I. CADRUL GENERAL
1. Dreptul mediului – ramură distinctă a Dreptului
Interacţiunea dintre om şi natură s-a produs din copilăria omenirii, cu mult
înainte de înfiinţarea statelor şi de apariţia primelor reglementări care ar fi putut
pune sub protecţie natura. Evoluţia societăţii a impus considerarea, în plan
legislativ, a unei sume de norme care au avut ca scop protecţia florei, faunei şi
ulterior stoparea crizei ecologice care ameninţă planeta.
Fiind o ramură distinctă a Dreptului are o definiţie, un obiect şi izvoare
proprii.
Dreptul mediului se defineşte ca un ansamblu de reguli şi instituţii stabilite în
vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de
dezvoltare durabilă a societăţii; normele şi regulile juridice sunt caracteristice şi nu
se regăsesc în alte ramuri ale Dreptului. Protecţia mediului se realizează prin
utilizarea raţională a resurselor naturale şi prin prevenirea şi combaterea poluării.
Conservarea naturii presupune instituirea unor măsuri speciale de ocrotire şi
conservare pentru menţinerea şi reproducerea calităţii factorilor naturali.
Dezvoltarea mediului conţine două aspecte: ameliorarea calităţii factorilor naturali
şi asigurarea unor condiţii de viaţă mi bune generaţiilor actuale şi viitoare.
Dreptul mediului are ca obiect de reglementare relaţiile sociale privind
protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului, relaţii care se stabilesc între
persoane (fizice şi juridice).
Izvoarele dreptului mediului sunt acele forme de exprimare a regulilor
interpersonale de conduită, generale, cu aplicabilitate repetată, care privesc
persoanele participante la raporturile de drept al mediului. Principalul izvor al
dreptului mediului este Legea fundamentală, respectiv Constituţia României. Are
cea mai mare forţă juridică şi stabileşte cadrul general care constituie baza altor
reglementări. Tot izvoare de drept sunt considerate şi ordonanţele emise de
Guvernul României. În acest sens se poate menţiona Ordonanţa de Urgenţă privind
protevcţia mediului nr. 195/2005. Decretele cu putere de lege constituie şi ele
izvoare ale dreptului mediului (de exemplu Decretul 221 din 11 mai 1990, privind
funcţionarea şi atribuţiile Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor
Nucleare). Tot izvoare ale dreptului mediului se pot considera actele normative
guvernamentale, respectiv ordonanţe, hotărâri şi ordine emise de diferite ministere
(de exemplu, Ordonanţa de urgenţă 16/26 ianuarie 2001, privind gestionarea
deşeurilor reciclabile, sau HG 568 din 14 iunie 2001 privind stabilirea cerinţelor
tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din
depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminalele şi la
staţiile de benzină; Ordinul 756/1997 emis de MAPPM, pentru aprobarea
Regulamentului privind evaluarea poluării mediului). Actele autorităţilor publice
locale, cutuma şi jurisprudenţa, uzanţele internaţionale, doctrina pot, în anumite
condiţii, să devină izvoare ale dreptului mediului.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI MEDIULUI
Pentru îndeplinirea funcţiilor specifice dreptului mediului (asigurarea unui
mediu curat şi sănătos, promovarea obiectivelor dezvoltării durabile pe termen
lung, organizarea şi instituţionalizarea acţiunilor sociale în scopul ocrotirii şi
ameliorării factorilor naturali şi antropici, promovarea cooperării internaţionale în
rezolvarea problemelor de mediu), s-au conturat o serie de principii care reflectă
conţinutul şi semnificaţia normelor de dreptul mediului. În OUG nr. 195/2005
principiile şi elementele strategice care stau la baza înfăptuirii politicii de mediu
sunt consacrate de art. 3 şi se pot enunţa astfel:
1. Principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale ca o
garanţie a îndeplinirii strategiei de protecţie şi de prezervare a mediului în vederea
unei dezvoltări durabile a societăţii.
2. Principiul precauţiei în luarea deciziei
3. principiul acţiunii preventive cu privire la riscurile ecologice şi
producerea pagubelor
4. Principiul reţinerii poluanţilor la sursă ca o premiză a reducerii riscului
unui nivel depăşit al poluanţilor dincolo de valorile considerate acceptabile
5. Principiul „poluatorul plăteşte” cu evidente discuţii colaterale prvind
situaţii în care beneficiarul suportă costul poluării.
6. principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural
7. Utilizarea durabilă a resurselor naturale pentru a asigura şi generaţiilor
viitoare acces la astfel de resurse
8. Informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi
accesul la justiţie în probleme de mediu având în vedere că noul Cod Penal
consacră un capitol separat infracţiunilor ce privesc poluarea mediului şi
posibilitatea de a deveni răspunzătoare şi persoane juridice.
9. Dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului la care
ar trebui ataşate şi o serie de principii ce guvernează relaţiile internaţionale între
state cu privire la protecţia mediului (de exemplu principiul sic utere tuo - prevede
obligaţia statelor de a se asigura ca prin activităţile exercitate pe teritoriul lor să nu
cauzeze daune mediului altor state - principiul protejării patrimoniului comun
natural şi cultural).
Pe plan extern, la aceste principii se mai adaugă o serie de principii cu un
caracter restrâns cum ar fi:
- principiul interzicerii poluării
- principiul nediscriminării
- principiul poluatorul plăteşte
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sinteza - Dreptul Mediului.pdf