Sistemul juridic polonez

Seminar
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2214
Mărime: 375.49KB (arhivat)
Publicat de: Ioana Y.
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

În majoritatea statelor membre există diferite categorii de instanțe. În general, trei tipuri principale de instanțe pot fi identificate:

- instanțe judecătorești de drept comun;

- instanțe specializate; și/sau

- instanțe competente în materie de drept constituțional.

De obicei, instanțele judecătorești de drept comun se ocupă de litigii în materie civilă (și anume litigii între cetățeni și/sau societăți) și/sau în materie penală. În plus, numeroase state membre au înființat instanțe care au competențe specifice, cum ar fi litigiile între autorități publice și cetățeni sau societăți (litigii de natură administrativă etc.).

De asemenea, în diferite state membre există o instituție sau o instanță care asigură respectarea Constituției acestora. Multora dintre aceste instanțe sau instituții li se poate solicita să verifice dacă o anumită lege sau legislație este conformă cerințelor constituționale. Unele dintre acestea pot să judece cauze individuale, dar, de obicei, doar ca instanță de ultim grad de jurisdicție.

Izvoare de drept

Izvoarele de drept în Polonia sunt Constituția, statutele, acordurile internaționale ratificate și regulamentele. Constituția este considerată cel mai important izvor de drept din Polonia. Aceasta cuprinde informații privind sistemul de drept din Polonia, organizarea instituțională, sistemul judiciar și autoritățile locale. De asemenea, include și libertățile și drepturile politice. Constituția care are în prezent caracter obligatoriu a fost adoptată în 1997. Textul Constituției Poloneze este disponibil pe site-ul web al Camerei Inferioare a Parlamentului din Polonia (Sejm) în limbile poloneză, engleză, germană, franceză și rusă.

Raporturile dintre principalele autorităţi statale

Conform Constituţiei, Polonia este o republică în care puterea supremă este exercitată de popor. Sistemul de guvernare al Republicii Polone are la bază principiul separării puterilor în stat, al echilibrului dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească. Parlamentul este bicameral, alcătuit din Dietă (Sejm) și Senat, și exercită întreaga putere legislativă. Împreună, ambele Camere formează Adunarea Naţională. Dieta este alcătuită din 460 de deputaţi aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat pe baza principiului reprezentării proporţionale. Senatul este alcătuit din 100 de senatori aleși prin vot universal, direct, egal și secret. Atât Dieta, cât și Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani. Vârsta minimă pentru a candida la Senat este de 30 de ani, iar la Dietă de 21 de ani. Nicio persoană nu poate candida în mod simultan pentru Dietă și Senat. Membrii Parlamentului nu răspund pentru activitatea legată de exercitarea mandatului lor, nici pe durata acestuia și nici după expirarea acestuia. În privinţa acestor activităţi, ei sunt responsabili doar în faţa Camerei din care fac parte și, în cazul în care se aduce atingere drepturilor terţilor, aceștia pot fi trași la răspundere în faţa unei instanţe judecătorești doar cu acordul Camerei din care fac parte.

Tipuri de instrumente legislative

Statutele sunt instrumente cu caracter obligatoriu universal care reglementează aspecte importante. Orice aspect poate face obiectul statutelor. În anumite cazuri, Constituția impune obligația de a reglementa o anumită chestiune printr-un statut: de exemplu, bugetul sau statutul juridic al cetățenilor.

În conformitate cu Constituția Poloneză, unele din acordurile internaționale (umowy międzynarodowe), înainte de a fi ratificate, trebuie să fie confirmate de un statut, care trebuie să fie adoptat de parlament și semnat de Președinte. Acestea includ chestiuni precum alianțe; tratate politice sau militare; libertățile, drepturile și obligațiile cetățenești; calitatea de membru în organizații internaționale, precum și alte aspecte reglementate de Constituție.

Regulamentele sunt adoptate de către organele guvernamentale prevăzute în Constituție, conform puterilor conferite de statut.

Preview document

Sistemul juridic polonez - Pagina 1
Sistemul juridic polonez - Pagina 2
Sistemul juridic polonez - Pagina 3
Sistemul juridic polonez - Pagina 4
Sistemul juridic polonez - Pagina 5
Sistemul juridic polonez - Pagina 6
Sistemul juridic polonez - Pagina 7
Sistemul juridic polonez - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Sistemul juridic polonez.pdf

Alții au mai descărcat și

Tutela minorului

In Romania,ocrotirea copilului,educarea si pregatirea sa psiho-fizica in vederea incadrarii in societate si respectarii normelor morale si de...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Proiect de strategie în domeniul privat - Societate Profesională de practicieni în insolvență

Capitolul I. Noțiuni introductive Managementul strategic își are originea ca disciplină în anii 1950 și 1960. Sectorul privat a folosit acest...

Autoritatea executivă

Introducere Puterea politică în statele care au un regim politic democratic, funcționează pe baza principiului separării puterilor în stat astfel:...

Asigurări

1. Aspecte generale Asigurarile au aparut in mod firesc din nevoia de protecție a omului împotriva calamitaților naturii și împotriva...

Politica externă și de securitate comună

INTRODUCERE: Statele sunt interesate de apărarea şi securitatea lor, întrucât mediul strategic internaţional de securitate este într-o continuă...

Rolul doctrinei în aplicarea normelor juridice în sistemul de drept românesc

Introducere Chiar dacă doctrina nu reprezintă un izvor formal al dreptului și nu creează reguli noi, a fost considerată în literatura de...

Te-ar putea interesa și

Rolul Pieței de Capital în Dezvoltarea Economiei

Studiile efectuate pâna acum au lacune în încercarea lor de a face o stricta delimitare între sisteme financiare bazate pe banci si sisteme...

Rolul pieței de capital în funcționarea economiei

Capitolul 1. Piaţa de capital si dezvoltarea economica 1.1. Aspecte teoretice privind piaţa de capital. Piaţa de capital reprezintǎ o piaţǎ...

Mediul European de Afaceri - Polonia

POLONIA Polonia (poloneză Polska), oficial Republica Polonă, este o ţară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest, Cehia şi...

Piața de Capital

CAP.1 STUDII CU PRIVIRE LA CORELAŢIA DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ 1.1 STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR Studiile...

Congresul de la Viena

Congresul de la Viena (septembrie 1814 - iunie 1815),este o conferinţă a statelor europene desfăşurată la sfârşitul războaielor napoleoniene cu...

Reformarea contabilității

1.Aspecte privind (re)formarea contabilitatii dupa anul 1990 (Cehia, Polonia, Romania si Ungaria) Sistemul contabil utilizat in fostele tari...

Contabilitatea în tranziție - România, Cehia, Ungaria, Polonia

1. Introducere Schimbarea sistemului politic al fostelor ţări socialiste din Europa Centrală şi de Est, după 1990, tranziţia de la o economie...

Sistemul bancar Polonez

Polonia este o țară a Europei Centrale bazată în principal pe politica de liberalizare economică, fapt ce a adus-o astăzi în prim plan ca un...

Ai nevoie de altceva?