Teoria generală a dreptului

I.Definitia dreptului si interpretarea acesteia

Odata cu aparitia dreptului, marii initiatori ai acestei stiinte au tot incercat sa gaseasca o definitie a dreptului care sa scoata in evidenta toate trasaturile specifice si esentiale, delimitandu-l de alte stiinte sau alte concepte si fenomene. Dar, in conformitate cu legile logicii, definitia trebuie sa fie logica si concisa, sa poata fi analizata si memorata cat mai simplu. Trasaturile principale ale dreptului sunt natura volitionala, exprimarea normativa, asigurarea respectarii sale prin posibilitatea aplicarii constrangerii de stat.

Caracterul normativ al dreptului este cea mai importanta trasatura, mai ales ca in literatura juridica majoritatea definitiilor formuleaza dreptul ca fenomen relational-normativ. Exista o unitate indisolubila intre normele juridice, deoarece normele juridice isi ating scopul prin reglementarea relatiilor sociale ; daca normele juridice nu au creat raporturi juridice, atunci nu reprezinta drept.

Pe de alta parte, daca raporturile juridice ar fi incluse in definitia dreptului, s-ar eradica deosebirea dintre ele si normele juridice, lucru care ar duce la diminuarea importantei procesului complex, pe care il parcurge norma juridica de la adoptare pana la realizarea ei. De aici rezulta faptul ca s-ar diminua functia de reglementare, de indrumare si modelare a conduitei oamenilor, nu ar contribui la intarirea legalitatii.

Dupa mai multe confruntari ale mai multor autori, s-a ajuns la un consens, obtinand o definitie pertinenta, astfel : “Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.”

II.Normele tehnice

Normele tehnice ocupa un loc deosebit datorita specificului lor in comparatie cu celelalte norme sociale, si anume : ele reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, de mijloacele de productie si uneltele de munca.

Mai mult decat atat, normele tehnice sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Tot ceea se produce este pentru a satisface nevoile societatii, adaptand totul in functie de nevoile umane. Pentru a realiza aceste productii trebuie cunoscut felul de a actiona asupra naturii, iar acest lucru nu poate fi realizabil decat prin reguli tehnice.

O regula tehnica poate porni de la o simpla reteta culinara, si poate ajunge la cea mai mare inventie din domeniii diverse. Aceste reguli au fost descoperite de oameni, fiind rezultatul unei practici productive si generalizeaza aceasta practica. Regulile descoperite in orice domeniu sunt constituite din stiinta naturala aplicata, (legile dezvoltarii si miscarii fenomenelor), o expresie sociala nemijlocita a acestor legitati naturale. Scopul acestor norme tehnice este obtinerea “minimax-ului”, adica maximum de rezultate cu un minimum de efort, ajutand oamenii sa obtina repede si cat mai economic rezultatele urmarite.

Aceste norme tehnice pot fi incalcate de om, caci constiinta unora ii indeamna parca la asa ceva, ducand la neimplinirea rezultatelor dorite. Si legile naturii actioneaza in conformitate cu comportamentul uman, al conduitei pe care o poarta. De obicei, normele tehnice nu fac parte din sistemul reglementarii juridice a relatiilor sociale. Totusi, applicarea unor norme tehnice prezinta un interes deosebit, fiind asigurata si prin forta coercitiva a statului.

Nu trebuie omis faptul ca, in sensul prezentat anterior, normele tehnice fac corp cu actele normative juridice, capatand astfel si un aspect juridic. Aici poate fi vorba despre normele securitatii muncii in diferite domenii si spatii, normele de circulatie publica si multe altele. Normele de drept consacra o serie de categorii de norme tehnice, concurand in diferite domenii, normele tehnice putand fi utilizate si in activitatea juridica, prin prelucrarea mecanica, cibernetica a unor date si fapte juridice, pentru a se inlesni cunoasterea si imbunatatirea legislatiei, pentru o mai mare eficacitate in ceea ce priveste elementul infractional.

III.Normele organizatiilor sociale

Normele organizatiilor sociale constituie o categorie importanta a regulilor sociale, fiind creatia unor organizatii sociale nestatale, precum partidele politice, a organizatiilor profesionale, economice, culturale, sportive etc. Organizatiile sociale sunt numeroase, apartinand unor domenii dintre cele mai diverse, fiecare avand grad de organizare diferit si obiective care trebuie indeplinite. Unele dintre aceste oraganizatii sunt mai statornice si fixeaza drepturile si obligatiile membrilor. Normele elaborate de aceste organizatii sociale poarta amprenta gradului de organizare, a scopurilor urmarite de ele.

Normele organizatiilor sociale se deosebesc de celelalte norme sociale nejuridice prin faptul ca exprima vointa unei anumite organizatii, respectarea lor fiind asigurata prin fortele de care dispune aceasta organizatie. Sanctiunea care se poate da in acest caz poate fi maxim excluderea din organizatie, fara a avea conotatie juridica.

Normele de drept si normele acestor organizatii se afla intr-o influenta reciproca, chiard aca se pot distinge numeroase diferente intre ele. O astfel de influenta a fost caracteristica pentru relatiile dintre statul feudal si biserica feudala, in sensul ca ea elabora toate normele juridice care trebuiau luate in considerare de tot poporul.

Actele organizatiilor sociale pot fi impartite in diferite categorii, in functie de marimea efectelor pe care le produc, distingandu-se atat normele organizatiei respective, cat si unele asupra unor cetateni ; unele sunt cuprinse in statutul lor intern, precum regulamente, rezolutii etc. Unele organizatii au si conotatie politica, fiind caracterizate prin normele politice pe care ele le elaboreaza.

Normele incluse in acest capitol pot avea efecte juridice, dar acest lucru se intampla numai in cazul in care sunt cuprinse si aprobate de stat. Aprobarea ar putea fi de doua categorii, si anume : o aprobare prealabila,( prin imputernicirea organizatiei sociale de a reglementa anumite domenii ale relatiilor sociale prin forme de reglementare juridica : elaborarea concomitenta de catre un organ de stat si o organizatie sociala a unor acte care cuprind norme juridice) ; aprobarea ulterioara de catre un organ de stat a unui act al organizatiei sociale, acestui act conferindu-i-se astfel caracter normativ juridic.