Econometria

Econometrie = eikonomia + metren

— pot fi încadrate în trei grupe:

—Definiţie istorică: econometrie se înţelege studierea fenomenelor economice pe baza datelor statistice cu ajutorul modelelor matematicii.

—Definiţie restrictivă: consideră că nu există econometrie dacă investigarea fenomenelor economice nu se face cu ajutorul modelelor aleatoare (stochastice). Susţinătorii acestei definiţii includ în domeniul econometriei numai cercetările economice care utilizează metodele inducţiei statistice – teoria estimaţiei, verificarea ipotezelor statistice – la verificarea relaţiilor cantitative formulate în teoria economică cu privire la fenomenele sau procesele economice cercetate. Această definiţie restrictivă exclude din domeniul econometriei cercetările economice care nu se fundamentează pe: o teorie economică – implicită sau explicită privind modelul econometric al fenomenului, procesului sau sistemului studiat; o interpretare aleatoare a modelului respectiv.

—Definiţie extinsă: ţine seama de puternica dezvoltare, apărută după 1950, a metodelor cercetării operaţionale: teoria optimului, teoria stocurilor, teoria grafelor, teoria deciziilor, teoria jocurilor. Aceasta porneşte de la definiţia restrictivă, la care se adaugă metodele cercetării operaţionale.

Procedurile metodologice tradiţionale ale econometriei constau în:

1. determinarea cadrului teoretic în care se desfăşoară fenomenul studiat sau altfel spus ipotezele luate în calcul;

2. construirea modelului matematic ataşat teoriei economice;

3. culegerea datelor;

4. estimarea parametrilor pe baza modelului econometric construit;

5. testarea ipotezelor statistice;

6. elaborarea de previziuni sau predicţii;

7. folosirea modelului pentru control sau propunerea de politici.

Noţiuni şi concepte ale econometriei

Metoda modelelor sau metoda modelării reprezintă principalul instrument de investigare econometrică a fenomenelor econometrice.

In general, modelul reprezintă un instrument de cercetare ştiinţifică, o imagine convenţională, homomorfă (de aceeaşi formă), simplificată a obiectului supus cercetării. Modelul este o imagine abstractă, formală a unui fenomen, proces sau sistem economic. Utilizat în economie, modelul se construieşte în concordanţă cu teoria economică, rezultând modelul economic.

Modelul economic prin transformarea sa în model econometric, devine un obiect supus cercetării şi experimentării (verificării), de la care se obţin informaţii noi privind comportamentul fenomenului respectiv. Acesta explică structura fenomenului sau procesului economic de pe poziţia teoriei economice.

În acest mod, reprezentările econometrice, spre deosebire de modelele economice devin instrumente de control şi dirijare, de simulare şi de previziune a fenomenelor economice.

Variabilele formează structura sistemului econometric şi pot fi:

a) variabile economice;

b) variabila eroare (aleatoare), u;

c) variabila timp, t.

Variabilele economice se împart în variabile explicate, rezultative sau ENDOGENE şi variabile explicative, factoriale sau EXOGENE, acestea fiind independente de variabilele endogene.

În cazul modelelor de simulare sau de prognoză, variabilele exogene se mai împart în variabile exogene predeterminate (adică variabilele de stare a sistemului – capacitatea de producţie a unei întreprinderi, sau cu întârziere) şi variabile instrumentale sau de comandă economică (dobânda, impozitul pe profit etc.)

Variabila aleatoare, notată u, sintetizează ansamblul variabilelor, excepţie făcând variabilele exogene, care influenţează variabila endogenă, dar care nu sunt specificate în modelul econometric. Aceste variabile sunt considerate factori întâmplători (neesenţiali), spre deosebire de variabilele exogene, care reprezintă factorii determinanţi (esenţiali) ai variabilei endogene. În plus, variabila eroare reprezintă eventualele erori de măsură, cum ar fi erorile întâmplătoare şi nu cele sistematice – conţinute de datele statistice privind variabilele economice.

Variabila timp, notată cu t, se introduce în anumite modele econometrice ca variabilă explicativă a fenomenului endogen, imprimându-le acestora un atribut dinamic. Deşi timpul nu poate fi interpretat ca variabilă economică, se recurge la această variabilă explicativă (fictivă) din două motive:

- în primul rând, ca variabilă econometrică, acesta permite identificarea unor regularităţi într-un proces evolutiv, ceea ce constituie un prim pas spre specificarea precisă a unor variabile care acţionează în timp;

- în al doilea rând, reprezintă măsura artificială a acelor variabile care acţionează asupra variabilei endogene care, fiind de natură calitativă, nu pot fi cuantificate şi, ca atare, nici specificate în modelul econometric.