Economia Mediului

Capitolul 1. Definitii, componente si principii de mediu

1.1. Definirea economiei mediului

Definitia mediului: complex teritorial in care se imbina elementele de relief, structura geologica si resursele de subsol, apele si conditiile de clima,solul, vegetatia si fauna şi care constitie cadrul natural de desfasurare a vietii materiale a societatii omenesti.

La nivel planetar principalele fenomene de poluare sunt reprezentate de: efectul de sera, distrugerea stratului de ozon, poluarea marilor interioare si a fluviilor şi distrugerea padurilor.

Situarea omului si a naturii pe pozitii anatagonoce si accentuarea permanenta a acestei situatii duce la reducerea continua a sanselor supravietuirii civilizatiei umane.

Bunastarea economica a omului este o latura a bunastarii sociale de unde necesitatea de a alatura bunastarii economice si prezenta unui mediu capabil sa asigure omului sanatate, resurse si servicii specifice. Economia conventionala a considerat ca bunurile “libere” sunt oferite gratuit de natura si nu le-a comensurat, nepreocupandu-se de starea si evolutia lor si nici de caracterul lor limitat.

Economia mediului foloseste in continuare conceptul de eficienta economica dar fara sa il mai rupa de cel de utilizare echitabila a resurselor naturale, de protejare a mediului.

Alaturi de activitatea economica au efecte asupra mediului si urbanizarea, cresterea demografica, dezvoltarea tehnico+stiintifica, industrializarea, conflictele armate, etc.

Definitia economiei mediului : acea stiinta economica ce studiaza mediul ca bun public si sistem bazat pe autoreproductie, aflat in stransa interdependenta cu mediul economic.

Obiectul economiei mediului il reprezinta capitalul natural.

Intre optimul economic specific economiei clasice si optimul ecologic specific stiintelor naturii, Economia mediului interpune notiunea de poluare optima.

Mediul ca “bun” este solicitat in special in zonele dezvoltate economic.

Economia mediului isi propune analiza si calculul costurilor de mediu, internalizarea acestora in activitatea economica a poluatorului, constituirea si cheltuirea fondurilor de recuperare a calitatii mediului si asigurarea capacitatii de autoreproductie a mediului.

1.2. Dezvoltarea durabila şi economia mediului

Există un număr de diferenţe esenţiale în modul în care ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare – inclusiv cele mai mici grupuri din aceste blocuri – abordează dezvoltarea durabilă.

„Responsabilităţi comune, dar diferenţiate”

Acest termen a fost iniţial un compromis asupra căruia s-a căzut de acord în timpul negocierilor din cadrul Convenţiei asupra Schimbărilor Climaterice de la sfârşitul anilor ’80, constituind esenţa acordului ce a dus la adoptarea Agendei 21. Expresia se bazează pe ideea că, deşi toate ţările împărtăşesc un ţel comun, ţările care au resurse semnificativ mai mari ar trebui să aibă şi o răspundere mai mare în îndeplinirea scopului. Unele ţări dezvoltate susţin, totuşi, că acest concept e folosit excesiv şi pus în contexte

neadecvate.

Principiul precauţie

Acest principiu, trecut în Declaraţia de la Rio, spune că acolo unde există riscuri de daune serioase şi ireversibile, lipsa certitudinilor ştiinţifice nu va fi folosită ca motiv de amânare a unor măsuri avantajoase de prevenire a degradării mediului. În timpul negocierilor curente s-au exprimat temeri că o interpretare prea literală a acestui principiu ar restrânge utilizarea unor noi tehnologii, iar, pe de altă parte, s-a subliniat faptul că tehnologiile netestate sunt potenţial daunătoare sau, şi mai grav, catastrofice.

Principiul mai este discutabil şi din cauza preocupărilor că ar putea fi interpretat greşit şi folosit ca barieră comercială protecţionistă.