Funcțiunea Comercială a Întreprinderii

Activitatea productivă a unei întreprinderi se desfăşoară doar în condiţiile în care materiile prime şi semifabricatele sunt aprovizionate ritmic şi la timp, iar produsele finite sunt comercializate rapid pentru a încasa contravaloarea lor cu care se reîncepe un nou ciclu de producţie. În acest ciclu economic întreprinderea este atât beneficiară prin aprovizionare, cât şi furnizoare prin vânzare, iar funcţia comercială îndeplinită corespunzător asigură premisele iniţiale de desfăşurare a procesului productiv prin două activităţi distincte: aprovizionarea şi desfacerea.

Aprovizionarea tehnico-materială cuprinde o serie de activităţi specifice prin care se achiziţionează materii prime, utilaje, materiale auxiliare, sunt transportate de la furnizori la întreprindere, se depozitează în condiţii care să asigure integritatea şi păstrarea caracteristicilor fizico-mecanice, se gestionează consumul acestor materii şi se distribuie consumatorilor interni. Activităţile de aprovizionare sunt concentrate într-un departament funcţional specializat.

Obiectivele primordiale ale departamentului de aprovizionare sunt:

- cumularea necesarului de materii prime pe sorto-tipo-dimensiuni în funcţie de producţia lansată şi consumurile specifice prevăzute pentru fiecare produs;

- identificarea potenţialilor furnizori de materii prime şi selectarea acestora după criterii de calitate, preţ, distanţă şi operativitate;

- negocierea unor preţuri de aprovizionare cu furnizorii astfel încât preţurile materiilor prime să fie cât mai reduse fără a se diminua calitatea mărfii cumpărate;

- optimizarea transporturilor materiilor prime de la furnizori la întreprindere prin analiza tuturor posibilităţilor de transport;

- stabilirea unor stocuri optime care să se regăsească în depozite în orice moment şi care asigură o desfăşurare continuă, fluentă a procesului productiv, chiar dacă aprovizionarea se efectuează periodic;

- asigurarea utilizării materiilor prime în scopurile pentru care au fost achiziţionate, protejând astfel irosirea de materii prime pentru activităţi complementare.

Stocul de materii prime reprezintă alt indicator important al procesului de aprovizionare, care trebuie dimensionat după metode şi criterii bine precizate, el având menirea de a asigura în condiţii limită continuitatea procesului de producţie. În dimensionarea optimă a nivelului stocurilor se ţine cont de două considerente fundamentale:

- materia primă existentă în depozit imobilizează valori băneşti şi cheltuieşte sume pentru depozitarea sa. În aceste condiţii ideal ar fi ca stocul din depozite să fie cât mai mic, egal cu zero.

- lipsa accidentală a unor materii prime face ca procesul de producţie să se întrerupă, ceea ce se evidenţiază prin pierderi economice importante datorită neexecutării comenzilor contractate şi stagnarea activităţii maşinilor şi a personalului angajat. Aceste întreruperi productive datorate dimensionării inexacte sau neasigurării stocului de materii prime sunt imputabile exclusiv politicii de aprovizionare pe termen mediu.

Deci, în timp ce procesul productiv se desfăşoară continuu, activităţile de aprovizionare se realizează periodic, la cantităţile şi termenele stabilite prin contract, livrările periodice de la furnizori impunând departamentului de aprovizionare o politică de asigurare a necesarului de materii prime pentru anumite situaţii speciale.

Stocurile de materiale au două forme:

- stocuri de producţie prin care se asigură desfăşurarea normală a procesului productiv

- stocuri de produse finite, marfă, care asigură stabilitatea procesului economic producător-consumator.