Mediul Financiar Internațional

Sistemul financiar internaţional

Dezvoltarea economiilor naţionale, formarea economiei mondiale ca sistem, expansiunea şi diversificarea formelor de comerţ şi cooperare internaţională, amplificarea şi diversificarea relaţiilor Financiare şi financiare internaţionale au condus la apariţia Sistemului Financiar Internaţional. Dezvoltat cu precădere după cel de-al doilea război mondial după ce a luat amploare fenomenul de instituţionalizare, Sistemul Financiar Internaţional evoluat continuu, confruntându-se de nenumărate ori cu crize şi reformări profunde, care au dus în cele din urmă la apariţia şi proliferarea unor aranjamente Financiare regionale, ca alternativă la acest sistem.

În ultimele 2 decenii, marile crize din America Latină, Mexic, Asia, Rusia au sporit interesul în ceea ce priveşte structura şi funcţionarea instituiţiilor financiare internaţionale, mai exact a FMI. Cererile de capital suplimentar solicitate de FMI pentru a putea gestiona aceste crize, au ridicat întrebari cu privire la modul în care acesta îsi gestionează resursele şi dacă intervenţiile sale reduc sau nu din severitatea şi efectele acestor crize.

Nimeni nu se îndoieşte de gravitatea acestor crize şi de răul pe care acestea l-au produs, dar în ceea ce priveşte cauzele acestor crize, opiniile sunt diferite. Punctul de vedere predominant este acela ca modul de funcţionare a FMI a interferat cu disciplina de piată şi că a încurajat avântul iraţional al investiiţilor şi împrumuturilor internaţionale, ceea ce, ulterior, a dus la un adevarat haos financiar. Există şi alţi factori care au avut rolul lor: multe dintre ţările afectate aveau un sistem bancar nesănătos şi politici macroeconomice inadecvate. Dar una dintre cauzele profunde o reprezintă hazardul moral, creat de intervenţiile FMI. S-a afirmat că aceste intervenţii i-a determinat pe cei care acordă împrumuturi să creadă că, în caz de criză, ar putea conta pe ajutorul FMI, care îi va scoate din încurcatură venind în spirjinul ţărilor intrate în dificultate, pentru ca ele să îşi îndeplinească obligaţiile.

În timp ce cazul FMI este plin de exemple specifice de hazard moral, însăsi propria sa existenţă este un hazard moral. Economistul Hans F. Sennholz rezumă operaţiunile FMI astfel:

“De fapt FMI încurajează bancherii şi investitorii să îşi asume imprudente riscuri oferindu-le fondurile plătitorilor de taxe pentru ai scoate din situaţii disperate. Încurajează guverne corupte să se lanseze în politici ce generează cicluri economice, venindu-le în ajutor ori de câte ori işi isprăvesc rezervele de dolari.”

Criza din Mexic :1994-1995

Criza mexicană este vazută de mulţi ca un moment de cotitură în istoria sistemului financiar internaţional şi al FMI. Această criză a ridicat întrebari importante în ceea ce priveşte eficienţa asistenţei FMI în prevenirea şi gestionarea crizelor. În anii dinaintea acestei crize, economia mexicană a crescut foarte mult iar în condiţiile în care cursul valutar era ţinut strict sub control, dezechilibrele economice creşteau foarte repede. Cu ceva timp înainte de alegeri, Administraţia condusă de preşedintele Carlos Salinas de Gortari a decis să injecteze foarte mulţi bani in economie, în creşterea salariilor şi pensiilor mărind astfel deficitul bugetar până la un nivel nesustenabil. Gotari a pierdut alegerile iar noul presedinte Ernesto Zedillo, a decis că un control strict al cursului valutar este o greşeală şi prin urmare, a lăsat moneda naţională să fluctueze liber.

Din cauza tensiunilor anterioare acumulate în economie, moneda peso s-a devalorizat cu 80% faţă de dolar în doar o saptămână (de la 4 la 7.2 peso pe dolar). FMI a aprobat un credit standby de 18 luni, în valoare de 17,8 miliarde de dolari, fiind cel mai mare ajutor financiar acordat până la acel moment unui stat membru, un ajutor care, în mod clar, depăşise limitele de împrumut pe care FMI le-a menţinut întotdeauna. De asemenea, SUA a intervenit rapid prin cumpărarea de peso direct din piaţă şi prin garantarea unui împrumut de 13,5 miliarde, situaţia revenind la normal peste trei săptămâni când moneda s-a stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar .

Fondul Monetar Internaţional aprobase politica economică a Mexicului în primăvara anului 1994, motivând că se ajunsese la starea de echilibru a bugetului federal, iar rezevele de schimb sporiseră de la 6,3 mld de dolari, la sfarşitul anului 1989, la 22,2 mld in februarie 1994. La câteva zile dupa 20 decembrie 1994, rezervele de schimb au scăzut de la 29 la 6 mld dolari. Rata schimbului s-a modificat de la 3,44 pesos la 7,66 pentru un dolar. Fractura pilonului central al evaluărilor financiare a condus la o destabilizare a tuturor preţurilor, provocând in Mexic o criză generală a devalorizării. Nivelul dobânzilor a crescut fulgerător, Bursa s-a prăbuşit, inflaţia s-a ridicat la 50% pe an.

Referitor la împrumuturile acordate pentru salvarea economiei mexicane, circuitul banilor este aproximativ urmatorul: Banca Mondială şi BIS creează pieţe de credit ispitind guvernele să împrumute bani. Acestea (împreuna cu băncile private) sunt încurajate să facă împrumuturi riscante deoarece ştiu că FMI le va sări în ajutor celor ce nu îşi pot plăti datoriile – hazardul moral. În timp ce dobânda acumulată prin cămată sporeşte şi ameninţă întreaga stabilitate financiară a ţării afectate, FMI intervine printr-o operaţiune de “salvare”(bailout). Împrumuturile restante sunt restructurate sau înlocuite cu noi împrumuturi FMI (furnizate de plătitorii de taxe). Sume suplimentare de bani sunt astfel obţinute pentru a replăti înapoi dobânda şi a permite expansiunea continuă a economiei. În cele din urmă, ţara se găseşte afundată şi mai adânc în datorie şi este acum condiţionată prin tot felul de restricţii şi condiţii suplimentare. Sub falsa lozincă a “reducerii sărăciei”, cetăţenii în mod invariabil ajung într-o situaţie mai rea decat cea iniţială.

Criza pieţelor emergente din anii 1997-1998

-Crizele din Asia, Rusia, Brazilia-

Criza asiatică din 1997 este unul din exemplele cele mai elocvente pentru efectele distructive ale asistenţei acordate de FMI.