Extras din seminar

1. CONCEPT DE POLITICA FISCALA

Încă din anul 1748 în lucrarea sa “Despre spiritul legilor” Montesquieu susţinea că veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din venitul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste venituri în chip potrivit, trebuie să se ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţeanului.

Orientarea activităţii fiscale îşi găseşte consacrarea în constituţie care promovează principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Pentru a-şi asigura acoperirea, măcar în parte, a cheltuielilor sale şi a celor legate de satisfacerea nevoilor societăţii, statul prin intermediul structurilor sale, a reglementat veniturile bugetare sub formă de obligaţie juridică în rândul îndatoririlor fundamentale ale cetăţeanului.

Întregul sistem fiscal modern se construieşte pe principiile edictate în art. 13 din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 potrivit căruia: ”pentru întreţinerea forţei publice şi pentru administraţie o contribuţie comună este indispensabilă. Ea trebuie raportată egal între toţi cetăţenii în măsura posibilităţilor lor”.

Una din principalele modalităţi de participare a persoanelor fizice şi juridice la constituirea fondurilor generale ale societăţii, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existenţa şi dezvoltarea statală o constituie impozitul. El poate fi definit ca o contribuţie bănească obligatorie fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil datorată bugetului de stat de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă, precum şi o pârghie financiară prin care se conferă posibilitatea desfăşurării activităţii economice şi modelării comportamentului investiţional.

În literatura de specialitate există numeroase definiţii date impozitului. Astfel, Alvin Hansen consideră că impozitele sunt preţuri stabilite prin constrângere pentru servicii guvernamentale. Economistul german F. K. Mann precizeză că cetăţeanul capătă dreptul de a pretinde pentru suma totală a impozitelor plătite un bun cumulativ din partea societăţii care este format dintr-o complexitate extrem de variată de servicii publice. Dar cetăţeanul care plăteşte impozite nu beneficiază în mod efectiv de toate serviciile pe care le prestează statul, ci este liber să beneficieze de cele care îi convin, în funcţie de obiceiurile sale.

Curtea Supremă în SUA a statuat: ”puterea de a impune, indispensabilă pentru existenţa oricărui guvern civilizat, se exercită în baza presupunerii unui echivalent restituit contribuabilului în ceea ce priveşte protecţia persoanei şi a proprietăţii sale, în crearea şi menţinerea unor avantaje publice de care el profită”.

Impozitul are caracter unilateral ca o consecinţă a suveranităţii statului, o instituţie de drept public şi îndeplineşte o funcţie financiară constituind partea esenţială a veniturilor statului.

Pe lângă impozite, taxele sunt o categorie de venituri bugetare care se definesc ca plăţi datorate de persoanele care beneficiază de anumite servicii sau activităţi ale unor organe de stat. Trăsătura esenţială a impozitelor este reversibilitatea, care deşi nu constituie o contraprestaţie imediată, ca în cazul taxelor, se reîntorc sub forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi, de care beneficiază populaţia prin diferite acţiuni sau programe social-culturale.

Adam Smith a fost primul care s-a ocupat de principiile impunerii şi considera că acestea ar fi: justeţea impunerii (echitatea fiscală), certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitului şi randamentul acestora. Politica fiscală trebuie să urmeze câteva direcţii esenţiale pentru a se evita diminuarea veniturilor care rămân la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice pentru consum personal şi acumulare, ca urmare a fiscalităţii excesive şi anume:

- repartizarea sarcinilor fiscale să fie echitabilă, adică fiecare să fie determinat să-şi plătească corect partea ce-i revine;

- impozitele trebuie selecţionate de aşa manieră încât să minimalizeze influenţa asupra deciziilor economice luate pe alte pieţe eficiente şi folosite pentru a corecta insuficienţa în sectorul privat;

- structura impozitului trebuie să faciliteze folosirea politicii fiscale în legătură cu obiectivele stabilizării şi creşterii economice;

- sistemul fiscal trebuie să permită o administrare eficientă şi nearbitrară pe înţelesul contribuabilului;

- costul administraţiei şi al sistemului de constrângere să fie redus.

Sarcina fiscală este cu atât mai greu de suportat cu cât este mai scăzut produsul intern brut ce revine în medie pe locuitor, iar impozitele excesive au o influenţă negativă asupra economiei pentru că subminează iniţiativa şi stimularea întreprinzătorilor împiedicând creşterea producţiei.

Concluzionând, putem spune că un sistem fiscal este întotdeauna un compromis între necesitatea de intrare de venituri şi grija pentru echitatea socială, pentru proporţionalitatea plăţilor în funcţie de capacitatea fiecărui contribuabil.

3.Direcţile politicii fiscale în republica Moldova

1. Obiectivele generale ale politicii fiscale pe anii 2009–2011 rămîn ca şi în anii precedenţi: (1) asigurarea echităţii, stabilităţii şi transparenţei fiscale; (2) optimizarea presiunii fiscale; (3) sistematizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale; (4) armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cele ale legislaţiei comunitare. Pe termen mediu se preconizează o serie de măsuri de politică fiscală axate pe principalele tipuri de impozite, după urmează.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice

2. Scopul măsurilor propuse la impozitul pe venitul persoanelor fizice este susţinerea persoanelor cu venituri mici şi transpunerea treptată a presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii. Pentru aceasta în 2009 – 2011 se prevede menţinerea în continuare a sistemului de impozitare progresivă a veniturilor persoanelor fizice. Cotele şi scutirile la acest tip de impozit se prezintă în tabelul 3.1.

Impozitele sociale

3. Pe termen mediu se prevede revederea contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale în sensul stabilirii unei presiuni fiscale rezonabile atît pentru angajator, cît şi pentru salariat. Evoluţia cotelor impozitelor sociale se prezintă în tabelul 3.1. Totodată, măsurile formulate au menirea de a consolida stabilitatea financiară a sistemului de asigurări sociale şi de a extinde pachetul de servicii medicale oferite populaţiei prin intermediul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Adiţional, în perioada de referinţă va fi definitivat şi pus în aplicare Titlul X „Contribuţiile sociale” al Codului fiscal, fapt care va permite simplificarea administrării fiscale şi îmbunătăţirea bazei fiscale a acestor contribuţii.