Politicile Comerciale - Vectori ai Dezvoltării

Abstract

Lucrarea are ca scop prezentarea politicilor comerciale de liber schimb în contextul politicilor comerciale – vectori ai dezvoltării, pe exemplul unei mari grupări intergaționiste: Acordul Nord - American de Comerț Liber ( NAFTA).

De-a lungul timpului, statele lumii au promovat trei tipuri principale de politici comerciale: de liber schimb, protecţioniste şi autarhice. Politicile comerciale de liber schimb s-au aplicat pe scară largă în deceniile 6 şi 7 ale secolului al XIX-lea, fiind susţinute teoretic de către şcoala clasică engleză. Crearea zonelor de liber schimb implică fără dubii și sacrificii mari din partea membrilor, unele sectoare economice care nu sunt competitive în plan global ar putea fi eliminate, multe locuri de muncă ar putea fi reduse, iar pentru unele societăți ar putea exista riscul falimentării datorită deplasării resurselor economice spre zone care oferă avantaje comparative mai mari. Susținătorii cei mai înfocați ai constituirii NAFTA au fost corporațiile transnaționale care au fost și sunt pregătite cel mai bine să facă față oricărei concurențe, pentru că și-ar putea extinde afacerile extrem de ușor în țările membre.

INTRODUCERE

Comerțul internațional contribuie la creșterea nivelului general de prosperitate, în realitate există numeroase restricții sau bariere în desfășurarea lui. Unele sunt legate de distanța geografică dintre țări: cheltuieli de transport, alte cheltuieli și riscuri pe care le implică transportul la mare distanță al mărfurilor, manipularea, încărcarea-dezvoltarea, asigurarea pe parcursul extern etc. Altele derivă din însuși specificul bunurilor: particlaritățile unor mărfuri ( valoarea mică în volum mare) sau servicii (imposibilitatea de a fi desprinse de prestator) fac ca ele să fie, practic necomercializabile pe plan internațional sau neexportabile. Există însă și un alt tip de restricții care rezultă din modul în care statele naționale se implică în reglementarea relațiilor economice cu străinătatea denumite, generic bariere publice în calea comerțului.

În viziunea reprezentanţilor acestei şcoli, dacă comerţul internaţional se desfăşoară liber, fără restricţii, el realizează o alocare eficientă a resurselor la nivel mondial, contribuind la creşterea bunăstării tuturor naţiunilor participante. Prin contrast, politicile protecţioniste au drept principal obiectiv restricţionarea accesului produselor străine pe pieţele naţionale. Ele s-au aplicat pe scară largă în ţările europene şi în Statele Unite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În acea perioadă, o serie de gânditori şi oameni de stat au combătut politica liberului schimb, arătând că ea era în avantajul unor ţări precum Anglia şi Franţa, unde revoluţia industrială începuse mai devreme; în schimb – susţineau ei – naţiunile care au păşit mai târziu pe drumul industrializării (Germania, SUA etc.) îşi pot vedea industriile ruinate întrucât acestea nu pot concura cu produsele de export engleze.

Din punctul meu de vedere, națiunile simt astăzi , poate mai intens decât în trecut nevoia de a se proteja de concurența internațională. De-a lungul timpului a existat o escaladare a potecționismului ca urmare a intensificării intervenției statelor în acest domeniu. Krugman se întreba: ,, A trecut oare vremea comerțului liber? ”

Comerț liber sau protecționism? Iată una dintre cele mai controversate teme din întreaga istorie a științelor economice. Unii specialiști consideră că: ,, Este o chestiune care a rămas în centrul preocupării economiștilor încă de pe vremea când Adam Smith discuta despre diviziunea muncii, iar Ricardo, urmându-l pe Mill își formula doctrina avantajului comparativ, oferind lumii cazul fundamental al comerțului liber. ” Opinia mea este că această chestiune, comerț liber sau protecționism nu poate fi tranșată printr-o opțiune categorică pentru una sau cealaltă dintre cele două tipuri fundamentale de politică comercială. Majoritatea specialiștilor sunt de părere că acest comerț liber dintre națiuni determină cea mai eficientă utilizare a resurselor la nivel internațional.; specializarea națiunilor în baza principiului avantajului comparativ (teorie economică formulată pentru prima dată de Robert Torrens şi David Ricardo, care analizează comerţul internaţional în funcţie de diferenţele între costurile de oportunitate relative. Teoria sugerează că fiecare ţară ar trebui să se specializeze în crearea de bunuri pe care le poate produce cât mai eficient, în loc să încerce să producă toate bunurile necesare. De asemenea, teoria pledează în favoarea comerţului internaţional liber.) constituie premisa maximizării producției mondiale. Națiunile pot depăși prin comerț internațional limitele impuse de propria lor capacitate de producție. Ele își pot asigura un consum care este atât ca volum dar și ca diversitate superior celui pe care și l-ar putea permite într-un regim de autarhie. Există încă în lume o mare doză de opunere față de politicile de liber schimb. Rezistența provine cu precădere din partea întreprinderilor care se confruntă cu pierderi ( în ceea ce privește veniturile, locurile de muncă etc.) ca urmare a concurenței pe care o exercită importurile pe piața națională. Dacă beneficiile comerțului liber pot să necesite ani pentru a fi obținute, în schimb pierderile sau costurile sale sunt imediat resimțite de anumite grupuri sociale.