Seminarii economie europeană

Integrarea economică desemnează eliminarea treptată a frontierelor economice dintre statele participante (ceea ce poate echivala cu înlăturarea multora dintre formele discriminării), fostele state naţionale separate economic fuzionând într-un ansamblu funcţional mai cuprinzător.

- Integrare pozitivă: transferul anumitor prerogative sau puteri naţionale către instituţiile comune, ceea ce implică armonizarea şi coordonarea politicilor;

- Integrare negativă: presupune înlăturarea discriminărilor din cadrul regulilor şi politicilor comerciale ce are drept rezultat liberalizarea comercială şi angajamente asumate oficial.

Efectele integrării:

- efecte statice;

- efecte dinamice.

Efectele statice sunt crearea şi deturnarea de comerţ.

Crearea de comerţ presupune ca cererea unor ţări se reorienteaza de la oferta (producţia) internă spre oferta (producţia) mai competitivă a unei ţări partenere.

Deturnarea de comerţ reprezintă reorientarea cererii de la oferta unei ţări terţe (din afara uniunii) spre oferta unei ţări membre, mai puţin competitivă, dar care este avantajată de tariful vamal.

Efectele dinamice sunt economiile de scară, creşterea concurenţei şi stimularea investiţiilor.

Economiile de scară presupun declinul costurilor unitare pe măsura creşterii volumului producţiei.

Creşterea concurenţei este favorizată de desfiinţarea taxelor între ţările membre, de reducerea taxelor faţă de terţi si de proliferearea economiilor de scară.

Stimularea investiţiilor are loc datorită extinderii pieţei, creşterii exporturilor, intensificării concurenţei, accelerarii inovaţiei tehnice şi tehnologice.

Abordari şi filosofii ale integrării europene

Realismul - realiştii tratează UE ca o grupare de state suverane care îşi menţin suveranitatea, controlul asupra politicii şi afacerilor interne, şi acordă competenţe unor organisme comune pe linia politicilor economice şi de altă natură numai atunci şi în limitele considerate adecvate de statele membre, acestea din urmă păstrându-şi dreptul de modifica sau retrage competenţele acordate instituţiilor comune create.

Funcţionalismul şi neofuncţionalismul pleacă de la premisa că integrarea regională are determinanţi de ordin economic şi că este un fenomen care se autoalimentează şi care o data început capătă caracteristicile unui proces greu reversibil.

Confederaţia - reprezintă un sistem de administrare în care două sau mai multe unităţi organizaţionale care îşi păstrează identitatea transferă o serie de competenţe către o autoritate, cu un nivel administrativ superior, în scopul asigurării unei mai bune cooperări şi din motive de securitate şi eficienţă etc.

Statul federal - presupune un sistem de administrare în care mai multe nivele administrative de guvernare (cel puţin două, nivel naţional şi nivelul federal) coexistă, fiecare nivel administrativ dispunând de independenţă decizională (autoritate) dar, în acelaşi timp, împarte anumite competenţe decizionale şi autoritate cu celelalte nivele de administrare, nici unul din aceste nivele neavând supremaţia absolută asupra celorlalte.

Interguvernamentalism şi supranaţionalism - atribuţiile şi competenţele grupării şi ale instituţiilor comunitare se stabilesc, în manieră interguvernamentală de către reprezentanţii statelor membre, iar decizia lor este formalizată în cadrul tratatelor constitutive.