Teoria Jocurilor

Psihologia evidentiază importanta jocului in copilărie ca mod de a personalize si invăta in formă experimental cum să stabilească legături in societate, să resolve problem si situatii conflictive. Toate jocurile, de copii si adulti, jocuri passive sau sportive, sunt modele de situatii conflictive si cooperative in care putem recunoaste situatii si norme care se repetă frecvent in lumea reală.

Studierea jocurilor i-a inspirat pe cercetătorii tuturor timpurilor in dezvoltarea teoriilor si modelelor matematice. Statistica este o ramură a matematicii, care a provenit in special din calculi pentru a formula strategii câstigătoare in jocurile de noroc sau in frecventele situatii sociale si economice in care trebuie luate decizii si asuma riscuri in fata componentelor aleatorii.

Dar teoria jocurilor se află in relatie indepărtată cu statistica. Obiectivul său nu este analiza norocului sau a elementelor aleatorii, ci a comportamentelor strategice ale jucătorilor. In lumea reală, atât in relatiile economice cât si cele politice sau sociale, sunt mai frecvente in situatiile in care, la fel ca in jocuri, rezultatul lor depinde de conjuctura deciziilor diferitilor agenti sau jucători. Se spune despre un comportament că este strategic când se adoptă tinând cont de influenta asupra rezultatului propriu si străin al deciziilor proprii si străine.

Tehnica utilizată in analiza acestor situatii a fost pusă la punct de matematicianul John von Neumann. La inceputul decade anilor 1940 a lucrat impreună cu economistul Oskar Morgenstern in aplicatiile economice ale acestei teorii. Carte ape care a publicat-o in 1944 “Teoria jocurilor si comportamentul economic”, a deschis un neasteptat de amplu camp de studio in care lucrează si astăzi mii de specialisti din toată lumea.

Teoria jocurilor a atins un inalt grad de sofisticare matematică si a arătat o mare versatilitate in rezolvarea problemelor. Multe câmpuri ale economiei – echilibrul general, distribuirea costurilor, etc.,au beneficiat de aporturile acestei metode de analiză.

Există două clase de jocuri ce propun o problematic foarte diferită si cer o formă de analiză distinct. Dacă jucătorii pot comunica intre ei si negocia rezultatele va fi vorba de jocuri cu transfer de utilitate ( jocuri cooperative ), in care problematica se axează pe analiza posibilelor coalitii si stabilitatea sa. A doua clasă este cea a jocurilor fără transfer de utilitate ( jocuri necooperative ) in care jucătorii nu pot ajunge la acorduri prealabile; este cazul jocurilor cunoscute ca “războiul sexelor”, “dilemma prizionerului” sau modelul “ soim – porumbel”.

Jocurile fără transfer de utilitate obisnuiesc să fie bipersonale, adică doar cu doi jucători. Pot fi simetrice sau asimetrice după cum si rezultatele pot fi identice din punct de vedere al fiecărui jucător. Pot fi de suma zero, când cresterea veniturilor unui jucător implică o diminuare in egală cantitate a veniturilor celuilalt, sau de suma nenulă in caz contrar, cu alte cuvinte când suma veniturilor jucătorilor poate creste sau scade in functie de deciziile sale. Fiecare jucător poate opta doar pentru două strategii, in jocurile bistrategice, sau pentru mai multe in celelalte.

Strategiile pot fi pure si mixte; acestea constau in atribuirea fiecărei strategii pure o probabilitate dată. In cazul jocurilor cu repetitie, cele care se joacă de câteva ori la rând de aceeasi jucători, strategiile pot fi si ele simple sau reactive, dacă decizia depinde de comportamentul manifestat de concurentul rival

După aceste generalităti să intrăm putin in detalii legat de teoria jocului.

Fiecare om descoperă incă din copilărie ce inseamnă a te juca. Jocul este ocupatia preferată si permanent a copiilor. Adultii reneagă des si repede amintirile legate de această activitate. Ideea de “joc” ne arată, in sens pozitiv, că trebuie să indrăznim, că trebuie să luptăm, că trebuie să ne lăsăm ademeniti de această activitate.

“A te juca” este o confruntare plăcută cu tine insuti, cu ceilalti, cu diferita material si procese si cu mediul inconjurător. In societatea noastră modern idea de joc a decăzut in mod drastic. Limbajul current prefer acele sensuri ale cuvântului care trimit la o conotatie negativă: “Este doar un joc”, “Inainte munca, după aceea jocul”, “Te joci cu mine?”, s.a.m.d. Principiul performantei, dobândirea prestigiului, comportamentul concuren-tial si răsplata material sunt astăzi motivatiile principale pentru joc. Valentele legate de fantezie si creativitate sunt lăsate practic in urmă.

Dar omul prin natura sa nu este indreptat cu totul inspre satisfacerea material, ci el incearcă, din copilărie incă, să-si construiască situatii pline de suspans, prin care să cunoască ceva nou, să se pregătească pentru viata cea de toate zilele intr-un mod cât mai creative, reusind astfel să-si urmărească si să-si realizeze telurile propuse in viată.

Prin joc sunt incercate si exersate moduri de comportament in viată, sunt testate reactii la diferite situatii si sunt formate atitudini. Copiii nu pot mentine suspansul un timp mai indelungat, de aceea ei pot repeat situatiile de joc la infinit, până ce au invătat ceva din acestea. Astfel jocul devine o metodă important de invătare si memorare.

In dezvoltarea fizică si psihică a copiilor jocul ocupă un loc de frunte, fiecare formă de joc fiind un act de invătare. Jocul este o metodă, care are un mare potential de formare si dezvoltare a personalitătii complexe ( corp – ratiune – suflet ).

Jocul este parte integrantă a vietii umane. A te juca inseamnă a trăi impreună. Regulile de joc pot fi si reguli de viată. Sensul si scopul jocului pot fi rezumate intr-o serie de principii:

- Dobândirea bunei – dispozitii – Copiii se pot juca o perioadă indelungată, pentru că le face plăcere si se simt bine. Fiecare joc ar trebui să urmărească indeplinirea acestui principiu. Astfel jocurile preferate de copii se pot repeat de mai multe ori fără ca acestia să se plictisească. Dar trebuie urmărit ca buna dispozitie să-i cuprindă pe toti si nu ca ea să apară pe seama neindreptătirii altui copil ( prin batjocură sau malitiozitate ).