Captorii și vectorii utilizați în teledetecție

Este o stiinta aplicata care are ca obiect măsurarea exactă şi determinarea în spaţiu şi în timp a obiectelor fixe sau mobile, precum şi reprezentarea lor grafică numerică sau fotografică pe baza unor fotografii speciale numite FOTOGRAME.

Măsurarea planimetrică şi altimetrică a suprafeţelor;

Determinarea suprafeţelor în mişcare / supuse deformaţiilor;

Studierea evoluţiei culturilor agricole;

Studierea factorilor de poluare a mediului înconjurător;

Înregistrarea fotografică se face din staţii terestre sau aeriene:

Fotogrammetria terestra (geofotogrammetrie) – perspectivarea suprafeţelor de teren accidentat (a versanţilor) folosind fototeodolitul din staţii fixe ale căror coordonate spaţiale X,Y,Z se determină pe cale indirectă;

Aero-fotogrammetria – folosirea camerelor fotogrammetrice cu rollfilm sau digitale amplasate pe vehicule aeriene.

Camerele aeriene sunt de obicei instrumente cu focusare fixă care folosesc rollfilm. Formatele acestora variază de la 18x18 cm la 23x23 cm. Filmul, de obicei cu emulsii pancromatice rapide, este păstrat în casete interschimbabile cuprinzând filme de lungimi de până la 300 m.

In ultimul timp se utilizeaza camerele digitale care permit rezolutii, radiometrie şi stabilitate geometrică superioare si costuri reduse datorită eliminării postprocesarii (developare, scanare etc.)

Fotogramele aeriene se deosebesc de hărţi într-un mod important. O hartă are o scară uniformă sau variabil controlată - ultima depinzând de alegerea proiecţiei cartografice. Fotograma aeriană, pe de alta parte, nu are o scară constantă sau uniform variabilă.

Ipotetic, dacă o fotografie a unei suprafeţe terestre orizontale şi perfect plane este expusă în momentul când camera este îndreptată descendent exact cu un unghi drept pe acea suprafaţă, iar fotograma este luată cu o cameră ale cărei lentile sunt fără distorsiune, atunci fotograma va avea o scara uniformă. In practică, aceste condiţii nu se întâlnesc niciodată.

Scara este definită ca raportul dintre (1) lungimea unei distanţe terestre măsurate pe o hartă şi (2) distanţa terestră reală.

De exemplu, dacă o linie de 5 cm de pe o hartă reprezintă o distanţă terestră de 1,5 Km, scara se calculează astfel: 5cm/1,5Km=5cm/150.000cm=1/30.000.

Acelaşi principiu se aplică fotogramei ideale. Scara fotogramei (raportul dintre lungimea imaginii şi distanţa terestră) este egală cu raportul dintre distanţa focală şi înălţimea camerei (altitudinea aparatului de zbor). O fotogramă luată la altitudinea de 1000 m de o cameră a cărui distanţă focală este de 10 cm va avea deci o scară de 10 cm/1000m = 1/10.000.

Cu excepţia imperfecţiunilor lentilelor, care pentru toate scopurile practice pot fi considerate neglijabile cu excepţia cazurilor când sunt cerute precizii maxime, cei doi factori majori responsabili pentru variaţiile scării fotogramelor sunt relieful topografic (terenul, nu contează cât de plat, nu este niciodată cu adevărat orizontal) şi înclinarea axei optice a camerei.

Axa optică este linia în lungul căreia este îndreptată camera, prin centrul lentilelor, perpendiculară pe film. Când axa este perpendiculară pe suprafaţa terenului se obţine o fotogramă verticală; când este înclinată, se realizează o fotogramă oblică.