Farmacologie generală

Semestrul I

1. Farmacologie generală

Farmacologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul medicamentelor din toate punctele de vedere.

Despre substanţe se poate spune că au efect farmacologic în măsura în care ele exercită o anumită acţiune asupra organismului. Această acţiune este posibilă da-torită afinităţii receptorilor din organism pentru anumite substanţe. Un factor important care trebuie luat în considerare este biodisponibilitatea.

Datorită efectelor pozitive sau negative pe care le poate avea un medicament asupra sistemelor biologice, studiile pot fi făcute sau nu direct asupra omului. Acest aspect împarte farmacologia în: farmacologie preclinică, farmacologie clinică.

Farmacologia preclinică este o specialitate a farmacologiei care studiază acţi-unea medicamentelor asupra animalelor de laborator (şoareci, şobolani, iepuri, etc) sau asupra sistemelor biologice izolate (culturi de celule, organe, etc). Pe baza rezul-tatelor acestor cercetări experimentale se elaborează teorii preliminarii asupra posi-bilelor acţiuni pe care substanţele le au la nivelul organismului uman.

Farmacologia clinică este o specialitate medicală care studiază acţiunea medi-camentelor asupra omului prin intermediul studiilor clinice. Acestea pot confirma sau infirma rezultatele obţinute în urma studiilor preclinice.

Farmacologia clinică reprezintă ultima etapă care trebuie parcursă înainte de autorizarea unui produs nou pe piaţa farmaceutică. Fără aceste confirmări terapeu-tice, o anumită substanţă nu poate fi acceptată ca satisfăcătoare, acestea nu asigură în totalitate rezultate identice asupra subiecţilor umani.

Medicament este orice substanţă de origine naturală (vegetal, animal, mine-ral), semisintetică sau sintetică care administrată unui organism viu, singură sau în a-sociere cu altele, în doză corespunzătoare, în timp util şi la intervale de timp potrivite, previne, ameliorează sau vindecă o boală, sau unele simptome ale ei, sau o diagnos-tichează.

FARMACOCINETICA

Farmacocinetica cuprinde totalitatea etapelor prin care trece un medicament introdus în organism. Astfel se disting mai multe etape:

- absorbţia: un proces complex prin care medicamentele trec de la locul de ad-ministrare în sânge

- transportul: vehicularea medicamentelor de către sg în tot sist circulator

- distribuţia: trecerea med din sg în ţesuturi şi distribuirea lui în organism; la nivelul ţesuturilor, medicamentul poate acţiona selectiv asupra receptorilor sau se poate produce acumularea şi depozitarea sa

- biotransformarea: cuprinde modificările structurale şi chimice ale moleculelor iniţiale, cu apariţia metaboliţilor activi/inactivi

- eliminarea: este ultima etapă a evoluţiei medicamentelor în organism în care se produce excreţia lui, neschimbat sau sub formă de metaboliţi.

1. Absorbţia medicamentelor reprezintă procesul prin care acestea părăsesc locul administrării pentru a pătrunde în sânge şi este un parametru esenţial pentru alegerea căii de administrare a medicamentelor. Medicamentele liposolubile şi cele cu dimensiuni mici ale moleculelor se absorb bine indiferent de calea de administra-re, cu condiţia să nu fie inactivate la locul administrării. Absorbţia este cu atât mai bună cu cât la locul administrării se realizează o concentraţie mai mare, suprafaţa de absorbţie fiind astfel mai mare şi vascularizaţia mai bogată.

Absorbţia după administrarea orală poate fi influenţată de o serie de factori lo-cali. Unele medicamente sunt inactivate de aciditatea gastrică (ex. penicilina G), alte-le de enzimele sucurilor digestive (polipeptidele şi glucidele sunt digerate de pepsină, tripsină şi, respectiv, amilază etc). Uneori, pot fi inactivate chimic de medicamente sau alimente administrate concomitent (tetraciclinele formează chelatine absorbabile cu ionii de calciu, magneziu, aluminiu şi fier din medicamente - antiacide, antianemi-ce - sau alimente - produse lactate). Dacă sunt liposolubile, se absorb repede şi com-plet. Dacă sunt polare, absorbţia lor este cu atât mai mică cu cât polaritatea este mai mare. Când polaritatea este intermediară, absorbţia este parţială, dar dacă este su-ficient de bună, poate permite administrarea orală. În aceste cazuri, absorbţia poate fi influenţată de motilitatea tubului digestiv: creşte când tranzitul este încetinit şi scade când este accelerat.

Administrarea prin injectare parenterală este considerată cale de administrare alternativă, apelându-se la ea când nu este posibilă sau nu este avantajoasă admi-nistrarea orală: medicamente care se absorb puţin sau deloc sau sunt distruse în tu-bul digestiv, bolnavi necooperanţi, necesitatea unui efect foarte rapid şi intens, con-traindicaţie pentru administrare orală etc. Administrarea intravenoasă nu presupune absorbţie şi se consideră că întreaga cantitate de medicament injectată ajunge în circulaţia sanguină chiar din momentul administrarii. Ea realizează concentraţii san-guine foarte înalte şi rapide, fiind extrem de eficace în urgenţe, dar şi foarte pericu-loasă. Pentru a permite medicamentului să se dizolve în tot sângele, se recomandă ca administrarea să se facă lent, în mai mult de 1 minut. Administrarea intramuscu-lară şi subcutanată presupune absorbţie care poate fi influenţată de natura medica-mentului şi de vascularizaţia zonei. În cazul injectării intramusculare, absorbţia este mai rapidă decât în cazul administrării subcutanate, muşchiul fiind mult mai bine vascularizat. Scăderea timpului de circulaţie în insuficienţa cardiacă sau în insufici-enţa circulatorie acută poate să scadă absorbţia. Soluţiile apoase se absorb mai bine decât suspensiile sau soluţiile uleioase, acestea din urmă realizând adevărate depozite la locul injectării, din care medicamentul se absoarbe lent.

Administrarea prin aplicarea medicamentelor pe mucoase (sublingual-perlingual, intranazal, intrarectal etc) sau tegumente (transdermic) este mai rar utili-zata (dacă se face abstracţie de medicamentele cu acţiune locală) şi se apelează la ea, în general, în cazul unor medicamente care se metabolizeaza foarte mult la prima trecere prin ficat (ex. nitroglicerina) sau în cazul unor substanţe care sunt distruse în tubul digestiv (catecolamine, vasopresina etc). O absorbţie foarte rapidă o realizează administrarea pe cale inhalatorie, cale de administrare de asemenea rar utilizata cu excepţia unor medicamente antiastmatice inhalatorii (a caror destinaţie este însă să rămână la locul administrării, nu să se absoarbă).