Mărimi Fizice

Măsurarea mărimilor fizice

Definită la început ca fiind filozofia naturii, fizica a constituit întotdeauna o încercare de înţelegere şi de reflecţie asupra lumii înconjurătoare. Din acest punct de vedere, fizica a fost mai întâi o simplă descriere a ceea ce organele noastre de simţ ne permiteau să observăm. Apoi, ea a cunoscut, în secolul XVII, o mare revoluţie: începând cu Galilei şi ajungând la Descartes, Leibniz şi Newton, s-a conturat o metodă ştiinţifică, ale cărei caracteristici sunt următoarele:

- în primul rând, apelarea la observaţie şi apoi la experimentare;

- utilizarea analizei matematice, ceea ce permite obţinerea unui formalism pentru legile experimentale, ca urmare a progresului calculului diferenţial şi integral, datorat lui Leibniz şi, în special, lui Newton.

A face fizică înseamnă a cerceta şi a pune întrebări naturii şi lumii, într-un mod foarte precis. Toate răspunsurile şi toate cunoştinţele pe care le obţine fizica nu pot reda din natură şi lume decât ceea ce poate fi cuprins cu sistemul ei de noţiuni şi cu metodele ei. Se poate afirma că fizica este o ştiinţă a experienţei. Fizicianul nu se limitează însă numai la rolul observatorului, care sesizează procesele ce au loc de la sine, în natură. El efectuează experimente, adică face măsurători în cadrul proceselor provocate în mod intenţionat şi conform unui plan. Ca rezultat al experienţelor, se obţine un şir de valori, adică un material numeric voluminos. Din aceste

2

cifre, fizicianul încearcă să obţină relaţii sistematice între mărimile pe care le-a cercetat în experienţa respectivă. În general, prin mărime fizică se înţelege orice proprietate care poate fi măsurată sau orice proprietate care prezintă variaţii cantitative. Exemple de astfel de mărimi: masa, viteza, temperatura, forţa etc. Mărimile fizice se împart, arbitrar, în mărimi fundamentale şi mărimi derivate. Un număr de mărimi, caracteristice unui anumit domeniu al fizicii, se aleg ca fiind mărimi fundamentale. Mărimile fundamentale stau la baza alcătuirii sistemelor de unităţi. Ele sunt independente între ele şi trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

- să reprezinte un fenomen natural, invariabil în timp;

- să se poată alege un etalon corespunzător şi un procedeu de comparare a etalonului cu mărimea respectivă;

- între aceste mărimi şi celelalte să existe relaţii matematice simple.

În Sistemul Internaţional (SI), au fost alese drept mărimi fundamentale: lungimea, masa, timpul (pentru mecanică), temperatura (termodinamică), intensitatea curentului electric (electricitate), intensitatea luminoasă (optică). Acestor mărimi fizice fundamentale li s-a adăugat, ulterior, şi molul, utilizat pentru exprimarea cantităţilor de substanţă.