Critica Literara

Imagine preview
(8/10)

Acest seminar prezinta Critica Literara.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Profesor: Alexandru Zotta

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Filologie, Romana

Extras din document

Critica literara are ca obiect evaluarea creatiei literare urmand relatia dintre opre literara si contextul cultural in care s-a creat aceasta, precum si gradul de derare a limbajului la mesajul literar. S-a constituit ca disciplina la inceputul secolului 19 prin contributia lui Rene Chateanbreauk.

Istoria literara urmareste inregistrarea valorilor literare de-a lungul timpului. Aparitia criticii literare este un rezultat al formarii si evaluarii spiritului critic. Afirmarea spiritului critic s-a produs relativ tarziu in perioada iluminismului european. Cultura si civilizatia romaneasca prezinta un decalaj de dezvoltare in raport cu europa occidentala, de aceea spiritul critic in cultura romana se manifesta destul de tarziu in forma stiintifica si institutionalizata. Primele manifestari ale spiritului critic apar la cronicari.

Cronica lui Ureche nu s-a pastrat in original ci copiile lui. In absenta multor documente, Neculce adauga cronicii sale culegerea „O sama de cuvinte” O critica literara nu putea aparea inaintea unui corp literar dar la noi literatura originala a aparut tarziu si a avansat lent. In momentul daciei literare, Kogalniceanu, format la scoala germanica si Alecsandri format la scoala franceza manifesta o atitudine si o preocupare critica specializata; Kogalniceanu redacteaza capitolul Introductie la dacia literara, care avea valoarea unui program de dezvoltare a literaturii noastre culte. Constiinta critica s-a manifestat si in preocuparile scriitorilor de la dacia literara. Alecsandri si-a dat seama ca numeroase specii literare cu aduienta la public nu existau in limba romana. A creeat el specii literare noi printre care: Poemul eroic(Dan capitan de plai), Oda, Imnul, Povestiri(Balta alba), Roman erotic (Dridri), Drama istorica (Despot Voda), Drama sociala (Piatra din casa), a incercat tragedie in Ovidiu si fantana Blanduziei. Doar Eminescu va crea mai multe specii literare decat Alecsandri. Spiritul critic se manifesta in valorificarea si evaluarea creatiei literare. Incepe in romania culegerea folclorului. Alecsandri scrie culegerea de poezii poporale in care include si varianta mioritei. Tot el subliniaza valoare legendelor si basmelor. O literatura culta s-a constituit cu greu, iar neavand interpretari critice, s-a simtit cand productia literara era amenintata de mediocritate si subcultura.

Interventia lui Titu Maiorescu, care privea selectia estetica a valorilor ca pe un act salvator pentru literatura nationala. Daca inaintea lui Radulescu indemna la producerea de creatii literare, Maiorescu vine cu critici selective. Titu Maiorescu inaugurand „o cercetare critica a poeziei de la 1867”, critica romaneasca dobandeste critica de sine. Orientarea spiritului critic spre credinta estetica a artei sa facut intr-un context care a imprimat intregii critici literare romanesti un caracter polemic. Polemica Maiorescu-Gherla, Lovinescu-Braileanu, Calinescu-Mihail Ralea. Critica s-a diversificat adoptand mai multe perspective. Maiorescu elaboreaza un set de criterii si principii estetice fundamentale pe baza carora respinge autoritatea creatiei mediocre si submediocre. Maiorescu era in primul rand filosof si a urmat orientarea filosofica si estetica a lui Hegel. Conceptia estetica a lui Maiorescu este influentata si de gandirea estetica a lui Karl Vischer. El sublinia rolul frazei estetice in exprimarea ideilor sensibile. Principiul autonomiei esteticului, afirmat si in zilele noastre conduce la o disproportie intre conditia materiala si conditia ideala a artei. Pentru Maiorescu, conditia materiala a poeziei se cuprinde in universul imagistic al operelor. Adevarata critica estetica e posibila doar prin sinteza celor 2 conditii a literaturii. Maiorescu e considerat un critic de directie. El il apreciaza in mod deosebit pe Alecsandri, care avea o opera aproape incheiata, dar in imediata lui apropiere il situeaza pe Eminescu. In conceptia lui Maiorescu, critica literara trebuie sa realizeze: promovarea talentelor si respingerea nontalentelor; instruirea publicului cititor; descurajarea celor fara chemare pentru literatura. Ulterior Maiorescu abandoneaza modelul hegelian, sub influenta filosofiei lui Shopenhauer. I s-a atribuit lui Maiorescu conceptul de arta pentru arta. Formula pe care a lansat-o el si Junimea a fost Formele fara forme. In afara de studiile literare, el s-a preocupat de cultura romaneasca, de limba romana, de dezvoltarea stiintei si invatamantului. Maiorescu stie sa descurajeze si sa inlature orice incercare de poezie subestetica. La Caragiale, Maiorescu are rezerve fata de limbajul si obiectivele satirei. Judecarile lui Maiorescu sunt exigente si reduc nonvalorile la tacere. Creatia literara autentica nu are nevoie de directionare critica, de dirijare, aceasta ar putea afecta libertatea de expresie a creatorilor. De la Maiorescu incoace s-au incercat directionari ideologice in literatura. Maiorescu apreciaza cultura creatorului de literatura, cu deosebire la Eminescu care era la curent cu tot ce era important la cultura europeana. Pe parcursul activitatii sale, Maiorescu trece de la primatul principiilor teoretice la cel al caracterului individual si particular al operei de arta. In prima parte, merge de la teorie la evaluarea operei, iar in a doua de la opera spre relevarea valorilor teoretice. Ultima parte e drumul firesc al criticii literare.

Constantin Gherea era un socialist revolutionar, adept al marxismului. Conceptia critica a lui Gherea se concretizeaza in cateva articole scrise in perioada de la Iasi. Personalitatea si morala inalta asupra criticii, pentru Gherea, nu inseamna doar talent. El este atent si la mesajul artei pe care nu-l lasa la latitudinea totala a autorului. Acorda atentie genezei operei de arta si sustine ca arta trebuie sa aiba o tendinta sociala, morala, politica, cetateneasca in general. In articolul Asupra criticii, polemizeaza cu Maiorescu critica judecatoreasca pe care o considera deja depasita si crede ca e necesara o critica explicativa. Importanta deosebita in conceptia lui Gherea e determinismul. Ca revolutionar, s-a manifestat polemic, valoarea criticii lui consta in analiza operelor si a autorilor. El face studii monografice despre Caragiale, Eminescu, Cosbuc, incearca sa explice pesimismul eminescian. Studiile lui Gherea sunt primele modele de analiza critica. In articolul Deceptivismul in literatura romana (1887) sesizeaza tradarea idealurilor de la 1848. Are o preferinta pentru aspectele materialiste, manifesta anumite deschideri spre simbolism. Din intreaga activitate critica a lui Gherea apare o orientare sociologica in critica noastra literara. Posteritatea n-a respins integral ideile lui Gherea si nu a accentuat opozitia intre pozitia acestuia si a lui Maiorescu.

Fisiere in arhiva (1):

  • Critica Literara.doc