Extras din seminar

Iubirea este o temă inepuizabilă, de o vechime imemorabilă, deoarece originile ei se leagă de originile culturii umane. Oricât de repetabilă ar fi ea de-a lungul istoriei literaturii, tema iubirii rămâne vie şi mereu fascinantă. Ea reprezintă o obsesie nu doar a poeţilor, prozatorilor şi dramaturgilor, ci şi a celor care vor să o evalueze teoretic şi să o facă inteligibilă logic: Stendhal, Proust, Octavio Paz şi mulţi alţii. Or, sentimentul iubirii, deşi etern şi repetabil, pare să se sustragă încercărilor de definire. În literaturile lumii iubirea e un spaţiu tematic de o surprinzătoare complexitate, de la Cântarea Cântărilor şi Epopeea lui Ghilgameş, la mari creaţii moderne Matei Iliescu de Radu Petrescu, în literatura română, sau ca Anna Karenina de Tolstoi.

Romanul lui Lev Tolstoi, Anna Karenina, este unanim recunoscut ca fiind unul din piscurile cele mai înalte ale artei literare. Totodată este şi romanul cel mai clasic nu numai în literatura rusă ci şi în litertura universală întrucât, cum observa la timpul său şi Garabete Ibrăileanu,” nici un roman din literatura universală nu întruneşte atât de multe şi variate însuşiri “ . Operă desăvârşită, după cum au spus criticii din întreaga lume, romanul Anna Karenina reprezintă un punct important în istoria literaturii universale.

Tolstoi însuşi considera că romanul său, apărut în volum în 1877, este primul lui roman adevărat din punctul de vedere al creării personajelor, deşi acesta a venit după cealaltă carte celebră a autorului, „Război şi pace”.

Tolstoi prezintă, în caracterizarea epocii şi mai ales în caracterizarea eroilor, noi şi noi trăsături de o nemaiîntâlnită profunzime psihologică. Anna, Vronsky, Karenin, Levin, Kitty, şi numeroase alte personaje din roman reprezintă realizări artistice excepţionale. Neobişnuita amploare a preocupărilor, năzuinţa de a înţelege în întregime cele mai complexe probleme ale progresului uman şi neobosita căutare a adevărului, sunt trăsăturile de bază ale drumului de creaţie străbătut de marele scriitor, care s-a ridicat pe cele mai înalte culmi ale culturii mondiale şi a cărui operă a constituit un pas înainte în dezvoltarea artistică a omenirii, apreciază Ovidiu Drimba.

Cadrul social din roman este amplu şi atent investigat. Problemele aduse în discuţie, ilustrate prin cazul personajelor principale, demonstrate de destinul lor, au un caracter diferit, mai puţin social, mai mult individual, mai nuanţat filozofic: sensul şi scopul vieţii, condiţiile morale ale căsătoriei şi vieţii de familie, relaţia dintre viaţa şi moarte, dintre iubire şi fericire. Privirile scriitorului se extind însă şi asupra unui câmp social vast, cuprinzând intelectuali, negustori, ţărani, etc. În primul plan însă rămâne lumea nobilimii, în cadrul căreia, cu subliniate tendinţe moralizatoare, Tolstoi ţine să pună în relief corupţia lumii mondene, a aristocraţiei citadine, căreia îi este opusă, într-un viu efect de contrast, viaţa simplă, sinceră, pură, a nobilimii rurale, reprezentată de familia Levin.

Tolstoi îşi plasează povestea despre adulter şi autocunoaştere într-un cadru rus cu un val năvalnic de uriaşe schimbări istorice din ultima jumătate a secolului al XIX-lea, având în prim plan atât aspectele istorice cât şi cele personale şi psihologice. În Rusia Annei Karenina se dezlănţuie o bătălie între valorile patriarhale care susţin aristocraţii şi valorile liberale deseori numite liber gânditori în roman. Conservatorii cred în tradiţii precum guvernarea autoritară, pe când liberalii cred în technologie, raţiune şi democraţie. Putem observa acest conflict în situaţia problemă dintre Levin şi ţărani, care refuză să accepte inovaţiile agriculturale pe care Levin încearcă să le introducă, ţăranii având încredere în vechile metode ruseşti de cultivare a pământului.